Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ține strâns de țolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viață,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrențe-n față,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfășurate doar în cârpe din ștergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate și-n genunchii îndoiți, străbate locul,
El cu ochii minții vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghița sub pași trosnește, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se așterne.
Înghețat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine și s-a terminat uleiul,

Dar visează la căldură, trupul rece să-i alinte,
Undeva, prin pod uitată, o găsi el niște linte.
Și mălai de-o mămăligă de-o mai fi, încă nu știe.
Visând cum aprinde focul, îl cuprinde-o bucurie

Și mai cu nădejde calcă, ușor pasul îl grăbește,
Dar prin viforul năpraznic o lumină îl orbește,
Iar doi domni, în uniforme, cer ceva ce nu-nțelege,
Cer anume documente și-i vorbesc despre o lege,

Spun să lase legătura de pe umeri, jos, îndată!
Și un anumit articol dintr-o carte îi arată.
El nedumerit ascultă și privește cu mirare,
Pune crengile-n zăpadă, nu pricepe legea care

Poate pune stăpânire peste focul din bordeie,
Ca și cum s-ar putea pune lacăte, pe o scânteie!
Apoi lasă-n drum tot visul cel frumos, cu crengi uscate
Și se pierde-ncet, de parcă, veșnicia o străbate.

Se rostogolesc, amare, două lacrimi, pe sub barbă
Și pe Dumnezeu îl roagă să îl ducă lângă babă,
De-o fi cald sau o fi rece, cum o fi, nici el nu știe,
Doar oftează și se duce prin zăpada argintie...

poezie de din Datori cu o țară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia AmarieiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tudor Gheorghe Calotescu

Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule

frământă-mi trupul și pune de-o minune
-ți cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor șapte vieți ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună și de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrățișează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăușe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu știu câta oară

din tainițe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoți îmbrăcați în alb ne desenează
din jumătăți o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
și-o rest o noapte de așezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane și eu înalț la munți
cu acea-firească știință a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie

doar gândul mă trezește ca din moarte
și-mi este parcă tot mai transparent
ca și cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca ne umple lumea lumilor
cu basme

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri noi

Era o-nvălmășeală de secvențe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerențe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum pașii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri și în viață,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea știre
de ținta lui în noua dimineață.

Își amintește noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuși, viața osândită
poarte-un suflet care vrea plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi strălucește; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Om și deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
și de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul și-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul și de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult și nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva și-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros și negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
și caută voința să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viață,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeață.

Era o curte-a lui, era și raiul
în care se născuse. Îl știa.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-și ducă traiul.

Iar peștele... Era atâta pește
încât își alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbătește.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un pește-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia vedem!". Ridică, scurt, de plasă
și-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu știi că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut și, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, ușor, spre delta cea română.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fulg de nea

Un fulg pe mână se așează
m-aș uita le el dar s-ar rușina,
s-ar înroși și poate s-ar salva
prin frig și prin ceața ce se lasă,
i-aș da drumul spre pământ
și ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
și ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aș pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumusețea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis -l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viață-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
și mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de
Adăugat de Catalina SmeureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot merg fără -mi pese
Că trec prin timp, voind ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, -l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată -mi reamintesc
Că mi se duc doar ce pot duce,
Drumul -l merg, uitând mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

îngerii nu au noțiunea timpului

așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singuraticul bătrân

Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuța a plecat,
El a rămas al nimănui.

Doar din cerșit trăia sărmanul.
Se rușina întinzând mâna.
Dar vroia prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.

E amărât că lumea trece
fără -l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuța la cer îl cheamă.

Cu ochii pironiți la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul înghețat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.

poezie de (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Se duce anul...

Se duce Anul, frații mei români,
Unul dintre anii cei mai grei,
nu uitați că voi sunteți stăpâni
În Țara asta și pe soarta ei!

Acum, aici, mai mult ca niciodată,
Cu flacăra iubirii în priviri
Eu vă îndemn, din inimă curată
Uniți-vă în gânduri și-n simțiri!

Lăsați deoparte amorțeala slută,
Pentru nimicuri numai certați
Și Dumnezeu din ceruri ne ajută
Să veșnicim lumina în Carpați!

Se duce Anul și cu el deodată
Să plece tot ce-i rău de pe pământ,
Această Țară nouă ne-a fost dată
Cu dragoste, dar și cu Legământ

o păstrăm așa cum se cuvine
Ca pe o ființă nobilă și dragă
Și Anul Nou, ce îl aud cum vine
Să ne-o găsească pururea întreagă!

Zarea mi se umple de colind
Iar inima de-o sfântă bucurie
Și stelele în brazii mei se-aprind-
Se duce Anul? Nimenea nu știe...

poezie de (12 decembrie 2016, Kuppenheim, Baden Württemberg)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-și face mendrele cum știe el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca apuce care încotro a vedea cu ochii, și pretutindene, pe mare și pe uscat, vâre vrajbă între oameni și să le facă pacoste. Atunci dracii s-au împrăștiat, iute ca fulgerul, în toate părțile. Unul din ei a apucat spre păduri, vadă de n-a putea trebălui ceva și pe-acolo; doar a face pe vrun om bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-și chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alții să-i facă să se bată până s-or ucide, și câte alte bazaconii și năzbutii de care iscodește și vrăjește dracul. Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre și punte ca să-și vâre codița cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Și tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai cede-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei și se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele.

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Marin Sorescu

Prăpastie

Dumnezeu e surd
Și când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Așa se procedează
Cu toți surzii.

Dar mie nu-mi înțelege scrisul
Și când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În fața unei conjuncții,
Mă gândesc că mult mai ușor ar fi
i-o urlu-n ureche.

Asta și fac,
Dar Dumnezeudin cap
nu-nțelege
Și-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă și opresc trecătorii,
Punându-le-n față hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos și mai citeț
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiți,
Și dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Așa cum urlă Dumnezeu
Când își face rugăciunea.

Și de spaimă c-am asurzit și eu
Uit ce-am vrut le spun.

poezie celebră de din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Suflet pereche

Oftează, se întoarce și închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o ușă grea ce-ndată s-ar deschide
la șuierul venit din miazănoapte.

Îi știe drumurile și semnalul
cu care își anunță el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-și încheie bejenirea.

E-o iarnă grea și nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munți coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
și iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea le înfrunte.

Privește spre icoana din perete
și se întreabă de-ar ajunge oare
aceeași rugăciune repete,
sau muntelui să-i ceară îndurare.

Începe adune din unghere
în rucsac, tot ce poate încapă
și le așează, toate, la vedere,
să știece-i trebuie, nu-i scapă.

Aruncă încă două lemne-n vatră
și se așează tristă, gânditoare,
neauzind nici câinele ce latră
în albul iernii reci, necruțătoare.

Așteaptă să se facă iar lumină
meargă după el, căci nu mai poate
să mai aștepte omul ei vină:
în casa ei e-acum singurătate,

Iar timpul trece greu atunci când teama
și neputința îți pătrund în suflet,
iar gânduri negre parcă ar da iama,
și-apar când nu te-aștepți, dintr-un răsuflet.

E pregătită, trebuie doarmă,
fie odihnită-atunci când, mâine,
în spate cu rucsacul și o armă,
va colinda prin munți: doar ea și-un câine.

Lumina stranie a lunii pline
înlocuiește focul ce se stinge,
dar n-ar putea înlocui destine,
sau flacăra iubirii, de-ar atinge.

Când noaptea se petrece în tăcere
iar noii zori se-aștern pe-a nopții umbră,
un suflet chinuit din încăpere
se scutură de-o viziune sumbră.

Adună totul, iese,-nchide ușa,
își face cruce, apoi se îndreaptă
spre poartă și hrănește cățelușa
ce o privește blând și o așteaptă.

Se pierd curând pe drumul dinspre munte,
pe sub molizi bătrâni ce se apleacă,
pictând în stratul alb câte-un grăunte
din sacul plin de urme ce-o să facă.

E sigură că el e la strâmtoare,
dar că trăiește șio așteaptă,
că suferă, se chinuie, îl doare,
și numele i-l tot repetă-n șoaptă.

Și nu se-nșeală: vede-n depărtare,
spre ceruri îndreptându-se-ntr-o rugă,
șuvițe negre dintr-un foc la care
el s-a-ncălzit, ascuns într-o văiugă.

Aleargă într-un suflet și-l zărește
săpând într-un troian, de unde scoate
samarul cu bucate ce-l găsește
rămas la calul ce-a murit, pe spate.

A fost o avalanșă, busculadă,
ce l-a surprins pe drumul spre pădure
cu pietre, buturugi și cu zăpadă
ce l-a făcut tot iadul îndure.

E bine, rănile nu-i sunt prea grave,
și-n supărarea ce-are-n ochi gravată
apar, treptat, două luciri firave,
iar inima-i, din nou, e invadată

de bucuria mare ce urmează
o viață de iubire ocrotită.
O ia în brațe, strâns, iar ea oftează:
-Ne-om descurca! Acum, sunt liniștită!

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

În seara de Crăciun

Afară ninge liniștit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar și dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Și îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Ion Untaru

Bacoviană

Privește iubito cum plouă
În munți, printre brazi, pe poteci
Cu boabe și struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Și mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Și gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Privește iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbușit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ și pământ și pământ
Gândul numai știe cum sunt

Ah, de-aș putea
te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai ști între-atâtea neștiri?

... degeaba se-alungă-napoi și-napoi, pătimaș,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub pași...
tot mai aud prin întunericul șerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini te-aprinzi, te pierzi
... Peste tot e numai pământ și pământ și pământ...
Gândul numai știe cum sunt
dar ți-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am plâng puțin și... am plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ajun neromanțat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau țambre, ce abia se țin să lase dâre de căruțe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuțe,
Ce în câte-o rână agață cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceață parcă ar da -ntreme din țevi de monștri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cușma ți-o pui nu-i chip-
Și se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniștei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârțâit de lanț pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Și-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiț întârziat.

Lumini de zâmbet colorate și bolta în depărtări o aprind
Și alaiuri, parcă toate june, se înțes la mese în grupuri șic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moș, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerșind.

Pe strâmta uliță din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Și-un cuplu, cu merinde în dar, își încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Poet este și omul care privește răsăritul

poet este și omul care privește răsăritul
de parcă nu l-a mai văzut niciodată
chiar și gâdele are momente de poezie între două execuții
iar zeii nu visează niciodată păsări nenăscute
oricât zbor ar ascunde piatra lui sisif
nicio încercare de nemurire nu trece nepedepsită
și eu cânt rostogolind un torace de om de zăpadă
când a primăvară devreme când a doamne iartă-mă
sugrum o clipă și răstălmăcesc legea legilor nelegiuite
cu un vector de lumină obținut prin regula paralelogramului
de pe un plan mai tot timpul pregătit să-și caute înaltul
parcă doar gravitația este de vină pentru veșnica cădere
iar inerția fulgului topit de sărut nu se pierde în violet
doar așa
nu are altceva mai bun de făcut
.............................................
cum necum hymalaia e rezultatul dorinței pământului de a atinge luna
iar fiecare stea căzătoare ar putea fi sfârșitul
dar noi visăm codrii de aramă și tinerețe fără bătrânețe
între două iubiri vinovate și o cană cu vin
..............................................
nu-ți cer să dai gaură prin inima mea
poate doar un pic de caligrafie când mă ucizi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Celula-i rece și pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc le vorbesc,
Aș vrea stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă mă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte mă însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... că am câștigat.
Că diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris pot te slăvesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colț cu pașii mici
Aduc în casă lemne

Și e o liniște de rai
În gestul lor de-o viață
În care dau nutreț la cai
Și oile-și răsfață

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Și uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioșat un pic
Coboară din icoană

O capră și-a zdrobit un corn
Sărind pe ușa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă

Și-n toate șipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n brațe ard
C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Plutește blând în aer

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Și doar un sfert în humă

Și nu se știe, sunt țărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâția ani
Aduc în casă lemne

Și suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toți aceștia

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Inainte de Crăciun

Peste tot plin este de zăpadă,
Neaua-și arată mantaua sa dalbă,

Renii se plimbă, aleargă-n pădure,
Din pomi zăpada în roiuri se cerne,

Pe întinderea pustie, fără de nume
Se văd pe alocuri, pași și urme...

Soarele apare, pe cerul roșiatic,
Si noaptea dispare, se retrage apatic.

Zorii de gheață răsar pe alocuri,
Veverițele se joacă-n stejarii de-alături.

Codrul fremătând, se-apleacă agale,
Peste cărarea argintie, netedă, pustie,

Pescarii la copcă, pescuiesc în vale,
Cu undițe străvechi, pe lacul cel mare.

Râul se scurge, încet se duce,
Sub gheața cea groasă ce-ncet îl strânge.

Norii vin încărcați de promoroacă,
Răspândind stele de gheață pe întinderea posacă.

Copii cu sania au ieșit la joacă,
Se bat în grupuri, cu bulgări de zăpadă.

La casele din sate, pe hornuri iese fumul,
Lângă bradul împodobit, în case arde focul.

Familiile deja au terminat gătitul,
Cu pași repezi a venit bătând la uși Crăciunul.

poezie de (19 decembrie 2019)
Adăugat de Edy t.KSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook