Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertical

Şira de spinare poate să cadă oricum
dar nu în genunchi, sângele nu se-ncovoaie,
ochiul numai sub o singură pleoapă se poate trage. A lui.
Sunt viu şi colorat de pofte ca un veston de grenadir,
sunt viu şi aştept iarba
la gura morţii, ca la gura sobei.
Poţi sângera cu aroganţă, poţi fi
în vrajba dintre întuneric şi viaţă
martorul
inflexibil.
neiertător
vânzător de indulgenţe...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsu ' plânsu '

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsu' plânsu'

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce i-am poruncit lui Dumnezeu

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.

Păcatul meu, întins pe toţi,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!

Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.

Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munţi cu piscuri de-afanit,

Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii – pleoapa mea,
Sărută două emisfere,

Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Şi-mi pun şi ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.

Şi când te laşi, să mă striveşti
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăieşti
Şi-acolo mori într-un cuvânt!

Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Şi doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Tot plâng o lacrimă
Care nu vrea să pice,
Oricâtă opintire.

Mă doare
Ca o naştere de ţurţur.

Pământul se răceşte
Pe pleoapa mea,
Creşte calota nordică.

Ah, pleoapa mea nordică.

poezie celebră de Marin Sorescu din Din "Fântâni în mare" (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de romantic

Sunt un îndrăgostit fără scăpare,
Romanticul nebun după frumos,
Ce-şi caută în dragoste iertare,
Visând, iubind, în versu-i amoros.

Mi-e lumea toată calea fericirii
Şi inima femeii un destin,
Am să îi pun în ea vraja iubirii,
S-o vindece când simte un suspin.

Sunt doar un trubadur fără scăpare,
Ce sărutări cuvinte fac cadou,
Când simţi că poate sufletul mai doare
Eu am să-l vindec să îl fac ca nou.

Îmi iau cu mine trandafiri şi versul,
Le voi sădi zâmbind în calea ta,
Ca roşul lor să îţi alunge stresul,
Să-ncepi din nou a mi te bucura.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de soare şi trist

Îmi părea că narcisele toate înfloriseră că
pe jos se întinseseră drumuri de fizică veche
şi de ceai
lor!
însă nu înţelegeau înflorirea peste toate păcii pomilor dintâi
poate pomii nu mai sunt
şi
Adam e prea vechi
şi Eva de mult s-a-învechit
care pace care pace dumnezeul tău nu e nicăieri
în pieile noastre de animal în peşterile acelea vechi
se vorbea despre un soare străvechi şi însemne rupestre doborâte
de timp
şi
uitare
nedrept
ieşeam afară cu tine şi mă deznodam de trecut
pesemne dumnezeu începuse înainte de peşteri
se arătase cu mult dinainte însă noi nu L-am ştiut
vieţuieşte dintotdeauna în cer
plânsese pentru fiecare tuşă mai
aspră
pentru mine plânsese
pentru fiecare prunc
poate tristă ajunsese sub urse şi lângă caledonii de mult uitate în vreme
urma mea I se-nchina undeva foarte jos, căci El înălţime
supremă, lacrimă curată era
pe sub pleoapa închisă
i se supune
lui
Soarele
Lui îi închină tot binele, chiar şi fără popor
să fi auzit miceenii de El sau mayaşii cei cu ochiul
în timp şi în fizică foarte clar
El nu are popor
El este
târziul oricărui popor
dar pleoapa mea Îl caută în vechime unde este încă
lumină de soare şi trist.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caţăr pe lacrimă

Mă caţăr pe lacrimă
să ajung la liniştea din stele
şi-acolo să poposesc în viitoarele tale zâmbete...
copacii se dezbracă de trup
şi lunec prin fluierul braţelor
peste cântecul din păsări
primăvara se dă peste cap în tine
iar florile dau pe dinafară
umplând cupa din lemn dulce
ţi-ai pus buzele pe ea
sau te-a simţit în treacăt?
Am o stare de înflorire spontană
mă fac mică
cea mai mică rândunică
să-ncap sub castaniul ochilor tăi
şi când nu clipeşti să pun câte un vers
în petele de pe lună.

Nu ştiu acum decât să te împrimăvăresc
bărbate
şi să împletesc coama cailor albaştri
plănuind o nouă evadare.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am bătut

Am bătut la uşă...
Am bătut la fereastră...
Am bătut la poartă...
Am bătut-n stele...
Am bătut-n mare...
Am bătut la toate uşile din lume...
Am bătut la poarta iadului...
Am bătut la timp...
Atât doar să-ti spun...
Te iubesc....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul

Puţin mai multă viaţă, aş vrea dacă se poate,
Şi-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aş vrea să cumpăr stele, şi să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi eşti absent.

Infernul de se poate, aş vrea să-l ocolesc,
Şi să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e duşman, şi nu ştiu să iubesc,
Şi-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.

Venin aş bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aş mai paşi prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ţie, nici veşnicia nu-ţi ajunge.

Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ţi l-am pus pe tavă, şi-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi şi fiori.

Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioşie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele şi ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să scutur cerul de stele

pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag ţărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă
şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger şi fluturi nenăscuţi

îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
şi ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenuşa amară a trupului meu

apoi
ca şi când nu m-a durut niciodată
m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!