Ce i-am poruncit lui Dumnezeu

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.

Păcatul meu, întins pe toţi,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!

Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.

Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munţi cu piscuri de-afanit,

Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii – pleoapa mea,
Sărută două emisfere,

Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Şi-mi pun şi ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.

Şi când te laşi, să mă striveşti
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăieşti
Şi-acolo mori într-un cuvânt!

Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Şi doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci, scumpul meu copil?

Ce faci, scumpul meu copil?
Eşti sănătos, îţi este bine?
Sunt tot aici, într-un azil,
Sper că n-ai uitat de mine...

N-ai mai trecut de-o veşnicie,
Şi aşteptându-te am albit,
Din ochi mi-au curs lacrimi o mie,
Dar tu, copile... n-ai venit.

De la voi n-am nicio veste,
Ce fac dragii mei nepoţi?
Ce le-aş citi câte-o poveste,
Mi-e dor de ei, mi-e dor de toţi.

Moartea parcă-mi dă ocol,
Zi de zi îmi sapă groapa,
Din patul meu, cu greu mă scol,
Mă tem că voi închide pleoapa,

Şi nu veţi fi în jurul meu,
Chiar de ne desparte-un pas,
Trist, voi pleca la Dumnezeu,
Fără să-mi iau bun-rămas.

Nu vreau bani, nu vreau nici pâine,
Vreau doar să te strâng la piept...
Poate n-o să mai fiu mâine,
Pe banca asta, să te-aştept...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Dumnezeul meu

Mamă, Dumnezeul meu,
Prima lacrimă de mine
S-a ivit în ochi la tine,
Ţi-a părut aşa de bine
C-am venit pe lume eu.

În această seară tristă, plouă, plânge Dumnezeu
Sunt aşa de singur, Mamă, şi ce dor îmi e de tine!
Oare mai trăieşti măicuţă, să-ţi mai fie rău sau bine,
Ca măcar un ochi pe lume să plângă şi pentru mine
Când mi-e teamă sau mi-e greu,
Mamă, Dumnezeul meu!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (25 noiembrie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Chiar azi e ziua mea şi mă mândresc
Pe lume am de ce să mai trăiesc
Căci Dumnezeu mi-a dat un ţel,
Am lângă mine un lăstarel.
La Dumnezeu chiar nu mai cer nimic
Doar pe pământ să mă mai lase un pic,
Să-mi cresc cu drag al meu pitic.
Să-i fiu acea călăuză în viaţă
Să-i dau aripi şi speranţă
In viaţă vreau să îi fie bine...
E sufletul şi chipul meu,
Mulţumirea ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Pe-al nostru trup doare orice rană,
Dar nu-i nimic ca sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi trişti... şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui... Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit... şi-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit şi voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc şi pentru mine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele meu final

O veşnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veşnicia trece,
Aş fi avut-o, dacă aş fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verşi sânge şi verşi lacrimi
Eu, al ei complice... ce conştiinţă-n patimi!
Unde să mă întorc? O viaţă este dusă
Meleagurilor zăgăduite şi-acolo ea distrusă!
O nouă veşnicie se-nfăţişase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conştiinţa vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viaţă infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conştiinţă moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colţ întunecos şi până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veşnicia,
Venind când ţi-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ţi rămas bun...
Ea, veşnicia, un duşman acum...!
Dar zorile se întrevăd şi îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopţi nu vor mai fi,
Doar lumină albă şi doar veşnicii.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

ştiu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenaţi de gene
şi frunzele de ochi
soarele când ţine-n braţe
somnul meu fără pene

pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrăţişez şi luna

când lunec într-un bob de rouă
să plâng şi eu ca un copil

iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate

ştiu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuşi de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

Dar iată voi nu credeţi deşi azi m-aţi văzut
Şi cu urechile voastre Cuvântu-aţi ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă — eu îi voi fi scut
Şi cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credinţa în Mine — ei să primească mântuirea

Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toţi în ziua da apoi
Veniţi de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca să trăiţi o viaţă nouă să fiţi cu toţii — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede şi din inimă se-ncrede
În a Lui Fiinţă chiar — să primească-n veşnicie
Ca un dar viaţa-n sine care pururi nu se pierde

O veniţi dar la izvoare — apă vie voi să beţi
Să mâncaţi din Pâinea Vieţii — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Şi sprijin şi adăpost — pururi fii să-i rămâneţi
El Însuşi ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!