Paşii mei

Prin parcuri goale şi triste
Iar mă plimbă paşii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.

Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.

Lin pe băncile-nvechite
Cade burniţa-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Şi culorile ce curg.

Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu şi paşii mei.

poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de satul meu natal
leagănul copilăriei
de livada de pe deal
unde paşii mei treceau
printre flori-nrourate
mi-e dor de părinţii plecati,
lacrimă rămasă vie
şi de uliţa pe care
au răms urmele mele
astăzi toamna lin coboară
la casa însingurată
unde ceaţa se ridică
printe frunze ruginii
peste paşii mei trecuţi
şi paşii ce vor veni...
amintirea o păstrez
sub un colţ frumos de cer
unde gandul meu curat
poartă-n el dulce mister.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg nins

Zboară-n valuri peste munţi
Lungi perdele plumburii
Şi zvârlesc fulgii mărunţi
Peste-amurguri tuciurii.

Doi copaci tremură goi
Sara gârboviţi de vânt,
Făpturi ivite ca moroi,
Din al câmpului mormânt.

Şi iar murmură prin gheaţă
Ale iernii ritualuri,
Râu'-ncremenit la faţă,
Sub crusta dintre maluri.

Cuprinde noaptea-nceţoşată
Case vechi şi prispe goale,
Când de iarnă încleştată
Mulge fumul din coşare.

E negură pe alb pământ
Adorm moşnegii ninşi,
Iar prin ferestre pâlpâind
Zburdă fugii aprinşi.

poezie de Emil Utalea (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Mă caut printre flori de primăvară,
iar paşii mei sunt îngropaţi în ziduri,
doar ochii-s pelerini, prin crengi, pe-afară,
ca să-mi agaţe carantina-n viduri.
Îndrăgostită de atâta floare,
îmi circumscriu în suflet bucuria,
iar un oftat se sparge, surd, în zare
şi-n ciobul lui se zbate-alegoria.

Cu mâna tremurândă prin cristale,
îmi caut armonia sufletească
şi, din iubirea prinsă-ntre petale,
prin crengi de măr începe să nuntească.
Nimicul meu din sine-şi arde rugul,
printre pistile care-şi lasă rodul,
iar trupul, care poartă tainic jugul,
prin versul mut a început exodul.

Mă primenesc, în rugă, de păcate
şi sap adânc în suflet, ca-ntr-o mină,
prin galerii tenebre şi-ncurcate,
să-mpart la semeni rima alcalină.
Mă caut printre flori de primăvară,
când trupul mi-e ocnaş în carantină
şi redescopăr, pentru-ntâia oară,
că sunt un spirit liber spre Lumină.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu mine

Privit-am în suflet ieri
Cu un ochi şi plictisit,
Rătăcind pe nicăieri,
Pe mine m-am întâlnit.

Hoinăream atunci pe stradă-n
Prag de seară cenuşie,
În armură fără spadă
Şi- ntr-o mantie grie.

Eu intrând politicos
În vorbă, m-am salutat,
Dar cel vechi călca nervos,
Trotuaru'-ngândurat.

Pe alei, prin parc umbla
Da'prin alte vremi şi eu,
Înţeles-am că afla,
Prin trecut alt eu.

Şi tăcând m-am despărţit
De fantasma mea,
Care-n gânduri s-a topit
Iar pe boltă o stea.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noaptea ziua o deşteaptă
Printre raze aurii,
Mă găsesc în miez de şoapte
Prin arome ghiduşii.

Gâdilă în cap bostanul,
De croiesc uzoare vii
Şoricei pe mustăcoară,
Prind curajul prin câmpii.

Visul ochilor coboară
Trepte pe bolţi sinilii,
Gânduraţi pe-o ulicioară
Sunt doar paşii mei târzii.

Cloşca-n cuibu-i priveghează
Liniştea în jurul lor,
Puilor ce mâini să-i vază
Printre lume trecători!

Iar în pas de balerină
Piruetă învârte ciocul
Lebăda, pe-un colţ de lună
Graţios sfinţeşte locul!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viaţă fericirea
nu m-a cunoscut
nu a ştiut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în braţe femeia
sărutând trupul fierbinte şi gol
o clipă m-a privit ţipând în braţele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
paşii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi păşesc pe alei
de tei, de ce vrei
în faţă doar vântul mai bate
bate şi bate
pe drumuri uitate
printre frunze căzute, printre frunze uscate
de viaţă, de lume, de toate
pe aici, pe unde poate
paşii mei curg, se scurg
în cenuşa ultimului gând rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă tăcută

Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare. –
Brazilor adormiţi mă plec să le sărut
Bărbile lungi – frunzişului căzut
Paşii mei rari îi povestesc în şoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viaţa de pasăre a frunzelor moarte –
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise uşile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Şi-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui –
Va creşte pe arbori muşchiul verzui,
Şi frunzele-au să plece şi-au să vie
Cu nesfârşita lor monotonie.

poezie celebră de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape şi o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care străluceşte ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeaşi bolnavă mintal
căci am iarăşi
praf stelar pe buze şi sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
şi mă vor aştepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

Paşii mei sunt grăbiţi
Peste poduri tociţi
Au plecat răzvrătiţi
Iar acum sunt cuminţi
C-au întâlnit paşii tăi
Scuturaţi fiind de ploi
Aruncaţi în ninsori
Au lăsat urme moi
Încolăciţi fiind de flori
Au zburat pân' la nori
Au visat că sunt doi
Visători până-n zori
Şi-au luat paşii-n zbor
Colorând urme noi.

poezie clasică de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul nopţii

Din fantastice-amintiri
Rupta râu'-ntunecat,
Miile de clipociri
Şi de stânci le-a sfărâmat.

Grele suferinţi străbat
Printre unde-mbălsămate,
Care-n secole au cărat
Cânt, sudoare, sânge, gloate.

Într-o lume de mister
Raza lunii-n ape bate,
Stele de pe-ntunecatul cer
Din adâncuri ude scoate.

Vin fantasme din văzduh
Furioase peste unde,
Ca pe-al râului vechi duh
Iarăşi noaptea să-l înfrunte.

Dar prin negura-nstelată,
Tulbure şi înspumat
Pe câmpii se pierde-ndată,
Râul nopţii deshumat.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de tei

Flori de tei
autor: Alin Ojog

I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.

Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.

Şi-aşa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.

poezie de Alin Ojog (29 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

azi m-am îmbrăcat în umbră
ştiu, e ziua sumbră
clipele au încremenit pe masă
cui îi pasă
ţărmul lunecă în mare, a chemare
printre neguri, aspre, negre şi urâte
trec paşii celor uitaţi
curg încet în noroi
printre zoaie şi gunoaie
fug de lume, fug de toate
paşii curg, se scurg prin umbra lunii
unde să plec
mereu mă întreb
se poate...
sub ochi, sub pleoape,
lacrimi se adună
cine să spună, ce să spună
timpul s-a îndepărtat şi pleacă
eu vâslesc în a vremii apă, a uitare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromele florilor coapte

Are-n faţă lumina şi-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l ştie cum se măsoară cu paşii
spre punctul năvalnic al vieţii.

Creşte din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.

Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foşnită tremură prin frunze
de-ţi mângâie faţa înroşită şi aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.

Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfeţe locul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarna şi....

E iarnă şi soare cu dinţi,
Ce muşcă parcă din amurg,
Şi paşii tăi de ieri, cuminţi,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Şi parcă la mine în gând..

Plecaşi şi tot încremenise
Şi vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuţit...

Rămase numai iarna iar,
E frig şi începu a ninge,
Şi mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!