Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe în amurg

Tristeţea ce-mi răsare în inimă amurg,
Când apele sunt albe sau galbene ca norii,
De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge,
Eu veşnic voi fi trist cu faţa ca amurgul.

poezie clasică de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu insomnie creatoare

E cald şi noaptea este pe sfârşite,
Nu bate vântul, nu se-adună norii,
Secundele pe ceas îţi par oprite
Şi viaţa ţi se scurge prin toţi porii.

Tot căutând cuvinte potrivite
Curând-curând or să răsară zorii,
E cald şi noaptea este pe sfârşite,
Nu bate vântul, nu se-adună norii.

Ţi-au mai rămas speranţe neîmplinite
Şi ţi-au murit de mult lăudătorii,
Mai sunt destui dispuşi să te imite
Cât încă se învârte roata morii.

E cald şi noaptea este pe sfârşite.

rondel de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albi de fum

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Prin parcuri goale şi triste
Iar mă plimbă paşii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.

Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.

Lin pe băncile-nvechite
Cade burniţa-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Şi culorile ce curg.

Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu şi paşii mei.

poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna acasă

Pe al iernii drum cernit
De trei zile şi trei nopţi,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porţi.

Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orăşelul troienit.

Din poveşti noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.

Brazii 'nalţi s-au îmbrăcat
În veşminte lucitoare,
De natură ferecaţi,
Cu-ale albului zăvoare.

Se văd case deghizate
În lumini de felinare,
Stând pe stradă înşirate
Albe, vechi şi gânditoare.

Când şi când prin neaua moale
Se afundă osteniţi,
Câţiva paşi, apoi ninsoare
Şi sunt iar acoperiţi.

Eu la geam încremenit
Printre fulgi şi fum,
În vis noaptea adormit
Plec prin nea, pe drum.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul nopţii

Din fantastice-amintiri
Rupta râu'-ntunecat,
Miile de clipociri
Şi de stânci le-a sfărâmat.

Grele suferinţi străbat
Printre unde-mbălsămate,
Care-n secole au cărat
Cânt, sudoare, sânge, gloate.

Într-o lume de mister
Raza lunii-n ape bate,
Stele de pe-ntunecatul cer
Din adâncuri ude scoate.

Vin fantasme din văzduh
Furioase peste unde,
Ca pe-al râului vechi duh
Iarăşi noaptea să-l înfrunte.

Dar prin negura-nstelată,
Tulbure şi înspumat
Pe câmpii se pierde-ndată,
Râul nopţii deshumat.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă albastră, ceaţă gri

Ceaţă-albastră, ceaţă gri
Vine noaptea, tu nu vi,
Castelul să-l cucereşti,
În sân codru' să-nveleşti.

Amărât, uitat de soare
Şade-un nuc lângă cărare,
În amurg jilav de zi,
Plouă-albastru pe câmpii.

Pe cer, scenă cu actori
Zboară cârduri de cocori,
Săgetând spre miază-zi,
Ceru'-albastru, cerul gri.

Cade noaptea picurată,
Din pârâu aburi s-arată
Frunza geme-n colivie,
Ceaţă-albastră, ceaţă vie.

Strigoii cu-aripi de brumă
Pe pământ la sfat s-adună,
Ceaţă-albastră, ceaţă gri,
În cer nu mai zăbovi!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger şi ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nşiră bizare.

Mai fumegă coşuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe uliţe albe
Tăcerea-i stăpână
Şi doar prin poveşti
Apare vreo zână.

Tresare şi râul
În straie de gheaţă,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceaţă.

Coboară amurgul
Geros şi cernut
Şi-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Poveşti lângă vatră
Şi murmur de şoapte
Din noaptea-ngheţată.

Din tainele iernii,
Troiene şi ger,
Iau viaţă fantasme
O noapte şi pier.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sânul nopţii...

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă
în ţărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
îşi deschise ochi subţire
printre norii arşi de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia şi lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-şi face veacul.
S-a trezit şi se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
şi o luă apoi spre sat
să-şi găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu' la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
şi aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme-n floarea fistichie
doarme fluturu' sprinţar,
legănat în şoapte blânde
de-o păpuşă cu tichie.
Cum păpuşa are har,
cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu' îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă?...
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă-n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru' cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subţiri, stângace.
În adâncu' lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna-n cer e cât o roată.
Întunericul se-nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Norii se adună şi încep să se-negrească,
Se încruntă furios, trosnesc şi luminează
Nu vor să se-astâmpere, parcă vor să mă vrăjească
Însă ştiu că asupra mea este El şi mă veghează.

Vântul mă învăluie, mă trage şi mă izbeşte,
Nu vrea să-mi dea pace, deodată îmi vorbeşte.
Nu vreau să-l aud, mă sperie, vreau să dispară
Strig disperată cu lacrimi în ochi, ca El să apară.

Ploaie şi grindină se aruncă asupră-mi, din văzduh
Pace nu vor să-mi dea, voiesc să îmi strivească
Şi ultimul meu gând şi dor, şi însuşi duh
,, Vino şi ia-mă", Îi spun, atât dorea, să mă stârnească.

Un fulger mă încălzeşte, devin lumină,
Mă ridic cu vântul la cer, încet-încet,
Iar ploaia şi grindina acum trec prin mine
Nu mă mai opresc, şi-L văd, am ajuns la El.

poezie de A.I. Raluca Băceanu (3 iunie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Soarele şi-a lăsat toată dulceaţa pe frunze,
Roşii, acum, ca un răspuns de rămas-bun,
Pe trunchiurile gârbovite de seară doar umbre,
Ce-şi caută, prin ceţuri, enigmaticul drum...
Printre norii ce cad, acoperind zarea toată,
O rază violacee răzbate grav –
Un ultim vis pe cerul de toamnă
În amintirea sărutărilor verii pe trupu-ţi firav.
Secundele s-au închis în ochii albaştri
Şi buzele s-au contopit într-un val nesfârşit,
Pe cer, dintr-odată, trei aştri:
Tu, cu mine şi iubirea, la infinit.

poezie de Alexandru Răduţ (2019)
Adăugat de Andreea Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugină

A mai ruginit o frunză
Din copacul curţii mele
Şi se-aşterne legănată
Pe-aceeaşi antică alee.

Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopţi de aşteptare
Şi zboară greu şi solitar
Prin codru ca o boare.

Au ruginit stele din cer
De veşnice plimbări,
Stinse-n zorii cenuşii,
Se topesc în mări.

Au ruginit cântări de vară
Din stejarii aţipiţi
Şi-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiţi.

Au ruginit păduri întinse,
Când frunzele-au pălit
Şi iară verdele-au schimbat,
În straiul aurit.

Mi-au ruginit tainele vechi
Şi amintiri din viaţă,
A ruginit noaptea cu lună
Şi zorii reci de dimineaţă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurgul pământesc

In amurg, doar în amurg
Intră Soarele în pârg
Şi deschide larg apoi
Ochii umeziţi de ploi,

Când amurgul pământesc
Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc
Se-mpreună în eter
Purtând Soarele pe cer.

În amurg, doar în amurg,
Plete rubinii îi curg
Soarelui pe piept, pe spate
Şi pe braţele curate.

Iar când Soarele se duce
În locaşu-i să se culce
Rugă către Ziditor
Murmură încetişor:

,, Spiritele fie treze
Astrele să le vegheze''.
Şi citeşte din Psaltire
Rugă pentru-ntraga fire.

În amurg, doar în amurg
Când e Soarele în pârg
Torsul Lunii luminat
Lumilor e închinat.

O hlamidă îngerească
Are strai bolta cerească
Până către-a doua zi
Soarele când va sosi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (26 decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pământ şi cer

Neliniştea şerpuia printre frunze
Îşi desfăcea eşarfele de umbre,
Atârnandu-mi de priviri
Idoli de lut.
Doar o rază de soare mi-a întins
O frânghie să mă caţăr în sus,
Tot mai sus,
Şi n-am observat cum amurgul
Îşi ascuţea stiletul...
Şi eu atârnam între pământ şi cer.

poezie de Zeno Ghiţulescu din Dincolo de umbre (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa veche

Cade ceaţa mantie grie
Peste-oraşul adormit,
Înghiţind a curţii vie
Şi salcâmul desfrunzit.

Vremuri calde au murit
Şi bunicul credincios,
Casa veche-n amintiri,
O păstrez sfios.

Doar prin podul părăsit,
Printre lucruri prăfuite,
Un vrăbete zgribulit
Stă cu-aripile lipite.

Noaptea umple de fantasme
Cerul negru, ceaţa deasă,
Prizonieri fugiţi din basme
Ajuns-au la noi acasă.

Caut gândurile ascunse
În memoria de copil,
Prin secrete nepătrunse
Din al minţii vechi azil.

Dar al casei pod înalt
Zboară-n albe licăriri,
Casa, curtea şi salcâmul
Rămân tainice-amintiri.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!