Bună dimineaţa, lume de catifea

mi s-a lipit de gene
visul acesta nebun
în care nici o corabie
nu cutează să se hazardeze

iarna cuvintelor ameninţă
lumi paralele
printr-un cer nevăzut
în pânza reveriilor argintii
flagelul iubirii doarme
înghesuit într-o clipă supremă

mi s-a lipit de gene lumea
ca un fulg ludic
trup de sidef albastru
într-un poem de lacrimi şi soare

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus infinit

mă dezmorţesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
şi trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
şi au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
şi scoate un cântec din scoici

graniţa dintre zi şi noapte
încărunţeşte luna care a uitat să plece
şi gândul rămâne-n uitare
între minus şi plus infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă refac în vers

Mă rup din mine, bucată cu bucată,
La fel cum lemnul, ţăndări e sub daltă.
Şi nu regret deloc, cât mă refac în vers,
Nimic nu-i mai frumos decât acest demers.

Deşi mă strânge ridul, pielea nu îmi plânge:
Un mire şi-o mireasă mi se răsfaţă-n sânge!
Astfel mă simt un ghem ce se destramă-n iarbă,
Văzându-mi tinereţea cum încă vrea să fiarbă.

În streaşină de stele mi se opreşte gândul,
Iar şoaptele-ţi trimise tot prelungeşte rândul...
Cămaşa mea de noapte mi s-a lipit de trup
Şi încep să tremur ca foamea într-un lup.

Tu mi-ai promis că vii în visul care cântă
Privighetori frumoase, alese pentru nuntă...
Dar sufletul din mine a decupat din ape
Inelul lunii ce ţi l-am lipit de pleoape.

Acesta este semnul că unde ne vom duce
Vom fi inseparabili, cum braţele din cruce...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe Diem

Ai ochi senini, mărgăritare-n gene,
Surâsul tău, al toamnei vânt de dor,
Suave aurii, steluţe înflorite strălucesc în rouă,
Valuri parfumate, unde dulci mistere mor.

Fericite gânduri, vise alinate,
Fără priviri rătăcitoare suspinând de-o sărutare,
Lipit la pieptul tău, dogoritoare raze mă-nconjoară,
Cu vraja ta desmierdătoare.

Şi m-aş juca prin părul tău,
Ca printr-un lan de lăcrimioare,
Undă lină delicată, o atingere catifelată,
Mă-nfioară pe la mâini.

O clipă de iubire să-ţi răpesc,
O clipă doar, ca emoţia unui gând,
Căci uită-te în jurul tău şi vei găsi,
Ochi ce nu te vor ucide niciodată.

poezie de Dan Coblis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuarelă

În pădurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci şi patru).

Înger trist de abanos,
Înger mic
S-a trezit cu faţa-n jos
Într-un cuib de borangic.
Un luceafăr ideal,
Verde i s-a prins pe gene,
Ca un fulg de papagal
Din păduri braziliene.
Iar căpşunii de pe jos
Îi trimit în nări mireazmă
De tămâie şi aghiazmă,
Pruncului de abanos.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte

Iubeşte clipa trecătoare,
Eternul răsărit de zi,
Apusul sângeriu de soare,
Vântul hoinar de miazăzi!

Iubeşte macii din câmpie,
Clepsidra veche cu nisip,
Visul pierdut în veşnicie,
Iubirea ce nu are chip!

Iubeşte ţărmul, depărtarea,
Adâncul mării necuprins,
Inima tristă şi uitarea,
Scrumul iubirii ce s-a stins.

Iubeşte fiecare clipă,
Ochii în lacrimi ce au plâns,
Eternul fâlfâit de-aripă,
Durerile ce-n trup le-ai strâns!

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cosmic

Un fulg nehotărât
de nea, rătăcitor şi rece,
hazardul l-a adus
pe pleoapa mea închisă
şi s-a prelins printre gene
ca o lacrimă de înger
din cer trimisă.

M-a trezit
din somnambulismul
meu tulburându-mă
din visul, în care se facea
că Eu sunt unicul
stăpân şi cârmuitor
al norilor,
că eu sunt solomonarul
tuturor timpurilor,
trecute, prezente şi viitoare.

Fulgul de nea, m-a adus
prin prospeţimea lui cosmică
în realitate,
amintindu-mi că mi-e sete
de viaţă.

poezie de Ioan Friciu (23 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am văzut un răsărit care m-a făcut
să mă opresc pentru o clipă
l-am privit
aşa cum priveşti pentru prima dată
viaţa.
Un soare iradia roşiatic norii plumburii
împrăştiaţi haotic
razele vineţii ale dimineţii
se reflectau în apele gri cu relfexe aurii
ale unui port norvegian
în care dormeau liniştite
la marginea unui ponton
câteva ambarcaţiuni albe
ce-şi întindeau umbrele
peste casele înfipte pe malul apei.
Imaginea asta s-a lipit de retina mea
s-a întipărit în creierul meu
a început să mă obsedeze
aşa că l-am pictat
ca să scap
de acel răsărit
pentru care m-am oprit
şi nu am respirat
pentru o clipă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din soare mai am o petală

şi un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasenţa cu margareta
iar toate minunile durează o clipă

oricâte lacrimi aş transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeţi
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veşnicie nici atât

mai bine învăţam să ţes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
şi de sărbătoare
şi de-nmormântare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumi paralele

Trăim în lumi
Paralele
Eu într-o livadă
De cruci
Tu pe o câmpie
Cu stele.

poezie de Garofiţa Banu-Trestie
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

mi-e trupul cer
şi-n suflet zboară stoluri
de tăceri sinilii

păsările cuvintelor
poartă povara dorurilor
sub pleoape

în inimă e noapte

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit muşchiul feţei într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi şi
să zboare de-adevăratelea
ca din praştie ţâşni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ţin in braţe, fulg de zăpadă!

Te ţin in braţe, fulg de zăpada!
Ninge!
Cu mâinile albe de ger îți mângâi obrajii.
Venim dintr-o ninsoare a albelor stele,
Trenul a plecat din gară, lăsând in spate grijile şi suspinul
Trenul s-a oprit în linia inimii tale, în linia inimii mele, într-un crimpei de poem
Ai dormit, am scăpat din mână un fluture a plecat către tine să-ți adie somnul
Brațul meu s-a făcut verde de atâta iubire degetul tau mic de la mîna s-a făcut albastru ca o bucată de cer
Mi-ai deschis ochi ca un înger, plutind într-un negru de lună și de atunci eu te țin în brațe ca pe un fulg de zăpadă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

Păsările în frunziş
Îşi ascund căpşoru-n pene
Într-o boare pe furiş
Somnul vine pe furiş.

Curge la sfârşit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.

Şi-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.

Să visez că-mi spui poveşti
Legănându-mă alene
Să-mi şopteşti că mă iubeşti
Cu glas dulce de... Moş Ene.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!