Răsărit
Am văzut un răsărit care m-a făcut
să mă opresc pentru o clipă
l-am privit
așa cum privești pentru prima dată
viața.
Un soare iradia roșiatic norii plumburii
împrăștiați haotic
razele vineții ale dimineții
se reflectau în apele gri cu relfexe aurii
ale unui port norvegian
în care dormeau liniștite
la marginea unui ponton
câteva ambarcațiuni albe
ce-și întindeau umbrele
peste casele înfipte pe malul apei.
Imaginea asta s-a lipit de retina mea
s-a întipărit în creierul meu
a început să mă obsedeze
așa că l-am pictat
ca să scap
de acel răsărit
pentru care m-am oprit
și nu am respirat
pentru o clipă.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre pictură
- poezii despre nori
- poezii despre imagine
- poezii despre dimineață
- poezii despre creier
- poezii despre arte plastice
Citate similare

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaștri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere și am avut norocul ca și el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soț. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.
citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre superlative
- citate despre soț
- citate despre păr blond
- citate despre posibilitate
- citate despre ochi albaștri
- citate despre ochi
- citate despre noroc
- citate despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dar acum s-a făcut lumină, am înțeles cum trebuie să fie iubirea și, pentru prima dată în viață, am recunoscut-o și am primit-o în viața mea fără teamă. Așa cum trebuie ea să fie. Fără îndoieli și fără ascunzișuri. Fără trecut și fără gelozii. Fără pretenții și fără ambiții. Iubirea pură, în care eu și el vom fi întotdeauna singuri pe pământ, neînvățați în ale amorului, gata să ne căutăm și să ne descoperim unul pe celălalt. Pentru totdeauna.
Alice Năstase Buciuta în Noi suntem zeițe
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi citate despre viață, citate despre trecut, citate despre lumină, citate despre gelozie, citate despre frică sau citate despre ambiție
Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Știam cine este agenta lui și am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Așa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poți să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit și singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. S-a uitat la mine și mi-a zis: Eu mulțumesc. Atât.
Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și citate despre plâns, citate despre mulțumire sau citate despre Paris
Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viața. Și ca prieten, l-am rănit foarte mult și nu m-am simțit mai puțin vinovată în aceste trei luni. Așa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd șirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări și oceane nu au reușit să o zdruncine și nici nu o să las nesiguranța ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Și din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre seară, citate despre prietenie, citate despre ocean, citate despre nesiguranță sau citate despre inimă
Ultimul țipăt al pescărușului
atunci ne-am iubit pentru ultima oară
știu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duș -
și țipătul pescărușului s-a auzit
pentru prima oară
tu erai mai tăcut decât de obicei
nu știu ce dracu ți se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,
la un moment dat am venit lângă tine
și te-am întrebat de ce ești așa trist
ai bâiguit ceva despre niște amintiri -
la început n-am înțeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor
înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,
și nu știu cum naiba s-a făcut
că țipătul pescărușului s-a auzit pentru a doua oară
ca și cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău
suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,
atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am știut,
aproape am știut
că țipătul pescărușului
se va auzi pentru a treia oară
și l-am văzut cum ieșea din tine
înălțându-se spre zenit,
și-apoi deodată s-a făcut liniște
de parcă inclusiv marea ar fi
amuțit,
cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,
și-am înțeles în sfârșit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri
poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre draci, poezii despre voce, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre spaimă sau poezii despre sfârșit

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre urechi, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre somn, poezii despre religie, poezii despre cuvinte, poezii despre astronomie, poezii despre absurd sau poezii despre Dumnezeu

Clipă în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre tată, poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns

Am făcut teatru pentru că l-am adorat, l-am iubit, l-am iubit și-l voi iubi peste mormânt; ca dovadă că l-am iubit este că l-am luat întotdeauna în serios; eu până acuma am starea de elev pe care am avut-o toată viața...
citat din emisiunea Profesioniștii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre teatru sau citate despre elevi
În ochii tăi când am privit
În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălțat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci și cenușii
S-au spart și s-au făcut fâșii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.
În ochii tăi când am privit
Spațiul și timpul au pierit
Și într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Și simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.
poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre spațiu și timp, poezii despre rai, poezii despre păsări sau poezii despre ochi
Nisip peste tot
când mă trezesc în fiecare
dimineață o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aștept să vină în cameră
și să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiță
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreață și să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc și să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineață
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze și să mă iubească
cum mă iubește în fiecare zi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre muzică, poezii despre vinovăție, poezii despre sărut, poezii despre salvare, poezii despre foc sau poezii despre filme

Până la urmă, oportunitatea mea s-a dovedit a fi momentul în care l-am întâlnit pe italian și am început să lucrez în fabrica lui. Cred că acel moment din viața mea este foarte interesant și fascinant, motiv pentru care cred că pot să contribui și eu la formarea tinerelor de azi.
Diane Von Furstenberg în revista "Elle" (ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre început, citate despre tinerețe, citate despre prezent sau citate despre Italia
* * *
La început m-ai făcut din zăpadă
Desenai conturul unor aripi de înger
Ba nu
La început ai privit pe fereastră
Ți-ai lipit de ea fruntea fierbinte scrutând întunericul
Oare luna scria în cristale de gheață
Răspunsuri
Undeva pădurea năștea umbre
Peste tânguirea unui lup singuratic
Și urmele lui îndepărtându-se-n noapte
Apoi
Apoi omătul s-a făcut pârâiașe
Și m-ai făcut din zbor de cocori
Săgetându-ți privirea
Dintr-o rază atingându-ți piciorul desculț pentru o clipă
Pe călcâi verde-ți înmugurise o frunză
Pasul tău era cumva mai ușor
Sub el țărâna a prins viață
Și eu
poezie de Mihaela Poduț Ienuțaș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre singurătate sau poezii despre păduri

Acum 40 de ani
10 minute.
Un tablou desenat, pictat și retușat,
o doamnă bătrână, înaltă
plimbâdu-și nervii în principală,
câteva ore pierdute în telenovele
și întâlnirea cu Florina...
o după-amiaza tristă...
Nord și Sud
pentru Eforiile nopții ce urmează,
pentru uraganul isteric al dimineții,
pentru 450 de îngeri
și pentru următoarea după-amiază tristă.
Închid ochii cu
gândurile zugrăvite
și văd mai puțin normal cum joacă șotron în fața blocului fata pe care am cunoscut-o azi.
În absența dărăpănată a cuvintelor tale mă lupt cu toate înfățișările obsedate ale anului 2018...
Și așa mai trece un apus...
2:00 PM
Nu te-am văzut.
poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre șotron, poezii despre uragane, poezii despre prezent sau poezii despre ore
Râul
Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
și adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învățat pentru totdeauna mirosul apei.
Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu fețele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am știut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămașă largă și lungă ca o
rasă preoțească, ce și-a întins brațele înspre
răsărit și apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare și albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.
Eram copii, încă nu știam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topește în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici țipăt, nici șoaptă, nici
cântec.
Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viața noastră, chiar iubirea noastră; nu știm
de unde izvorăște și unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârșit.
Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre învățătură, poezii despre toamnă sau poezii despre râs
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.
Camelia Oprița în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre religie, citate despre visare, citate despre stele, citate despre noapte, citate despre înțelepciune, citate despre îngeri sau citate despre zbor

Rânduri pentru cuvintele "nu" și "da"
În poarta curții unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit -
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunțit!...
Și-n pragul porții-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Și m-a lătrat ca un salut de "bun venit"...
În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt și mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: "Nu"... "Nu"... "Nu"!...
Și-ți ascundeai în palme ochii plini
De ură
Și ne-ncredere-n străini...
Dar când am vrut să plec -
Ca un zevzec -
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Și-n gura ta cuvântul "Nu" s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul "Da" -
Un "Da" sonor și-adevărat
Pe care-l auzeam așa
Întâia oară-n viața mea!...
Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim așa cum am fi vrut!...
Căci într-o zi cu ploaie
Și cu vânt
Cuvântul "Da" se-mbolnăvi
Și-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poți măcar șopti!...
Dar astăzi, după șapte ani,
Când morții-și schimbă locuința,
Eu, care mi-am păstrat credința
În zeii noștri subterani,
Mă-ndrept spre ei - cu voia ta -
Și-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul "Da",
Cum a-nviat pe vremuri și... Cristos!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre zarzări, poezii despre vânt, poezii despre schimbare, poezii despre păr cărunt sau poezii despre păr
Te-am cumpărat!
Cu un zâmbet, cu o privire,
Am cumpărat a ta simțire.
Este foarte importantă pentru mine,
Este a sufletului meu oglindire.
Cu un vers bine ales,
Am cumpărat al tău gând de pripas,
L-am cântărit și l-am cules,
Ca și cum ar fi fost, tot ce mi-a rămas.
Cu o lacrimă și un suspin,
Am cumpărat al tău chin,
Este mai bine, ca eu să-l dețin,
Ca pe al unui superb trandafir, spin.
Cu timpul care a trecut,
Ți-am cumpărat încrederea, minut cu minut,
Pentru un minunat început,
Pentru un salt în necunoscut.
Pentru inima ta, nu am plătit ceva,
Doar ți-am dat-o în schimb pe a mea,
Așa că, te rog, ai mare grijă de ea,
Iubește-o mult, așa cum o iubesc eu pe a ta!
Mai am un pic și îți cumpăr iubirea toată,
Să nu o mai poți da altcuiva vreodată,
Dar nu fi trist, am de gând să-ți ofer ca plată,
Doar clipe de fericire, de îndată!
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre încredere, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri sau poezii despre trecut

Sufletul meu - Cal priponit în soare
La marginea unui sat
Cai priponiți la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiș
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îți plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Și pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume și caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-și piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre sat, poezii despre femei, poezii despre copilărie, poezii despre cadouri sau poezii despre Soare

Eternul m-a privit pentru o clipă cu ochiul Său de putere și mi-a anihilat identitatea în ființa Sa și mi s-a revelat în esența Sa. Am văzut că existam prin El.
citat clasic din Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mai aproape de cer
de ceva timp, în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca și cum ai privi un copac înfrunzit
și pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poți să uiți așa cum și eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ți spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poți să cuprinzi cu mâinile stelele, poți să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta
cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineții
nu știe cum este să ții în pumni o picătură de lacrimă
am deschis o ușă și nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
și eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere
a pierde un obiect îți este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineți poți să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poți să vezi un surâs
și asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simți. dar
cine să înțeleagă ce este
după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne
așa mă simt
legat
ca și cum aș fi
și n-aș fi
în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
deschid ușa de la balcon și am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deși înnorat pare mai limpede
și atât de aproape
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre mâini