Contemporaneitate
În lumea-mi plutitoare, pe un imens de stele,
În care timpul face destăinuiri prea grele,
Înaintez cu teamă pe-un câmp minat cu vise
Iar pasul mi-e tăcerea exploziilor permise,
Ciulinii defăimării credințelor lumești
Precum balauri sadici din cartea de povești
Se-nhamă bidivii la cârmele caleștii
Reducții prea absurde în matematica poveștii;
Iubirea, chiar și ea-i un strugur roș' pe buze,
O sevă ce prin sine urmează să acuze,
Zdrobită în candoarea acelei dăruiri
Ce n-a avut puterea unicei mari iubiri
Și sigura sunt astăzi că aș fi ars pe rug,
Din timpul inchizitiei de n-ar fi fost să fug,
Eretica din mine și azi se pierde- n clipe
Tot așteptând sa-i crescă albastrele aripe,
Sunt azi aici și caut lumina-n bol de aur
Sinapsele iubirii din forța unui taur,
Contemporană sunt făgașurilor lunii,
Renașterilor toate după sfârșitul lumii.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tauri
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșitul lumii
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Îngeri răzvrătiți
Se trece lin în taină, prin zbaterea de gene,
Timpul ca picătură vie din pustiu,
Trăiesc precum m- aș fi născut mult prea devreme
Sau pentru mine, uneori, mult prea târziu
Sunt obosită și mi-e grea durerea lumii,
Și neputințele ororilor care-n același cerc,
Ne mistuie pe toți sau doar pe unii
Pâna la ultima făptură blândă dar încerc
Să caut o lumină- n intuneric unde sfinții,
Fără de văz ne-mpart atingerea- n făpturi,
Fără de-auz se mișcă tremurând în bezna minții,
Vocale- n vocile deschiselor lor guri,
Mult mai târziu, la mii de ani, după apocalipsă,
Trezită din genunea de aburi fumurii,
Fără ca nimeni pân-atunci să-mi fi simțit vreo lipsă,
Aș învia cu disperare, înfiind copii,
Mi-aș înfia părinții, mi- aș înfia iubirea,
Despotcovind în gându- mi toți caii potcoviți,
Potcoavele le- aș sparge, ca ea, nefericirea,
Să nu transforme-n oameni, îngeri răzvrătiți.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco (20 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre viață, poezii despre sfinți, poezii despre prăpăstii, poezii despre nefericire sau poezii despre naștere
Sunt... călătoare...
Sunt călătoare și mereu mă pierd
În veșnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roșu, trandafirii;
Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale și cuvinte;
Pe cărarea nopților târzii...
Îmbrățișând luceafărul, cuminte.
Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopțile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârșite clipe.
Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!
Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.
Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!
Sunt călătoare-n trecut, prezent și viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!
Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!
Sunt, am fost și voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colțul inimii... și-n gând.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre noapte, poezii despre dor, poezii despre început, poezii despre vânt sau poezii despre viitor
Înainte de a iubi
Privesc iubirea ca într-o oglindă
De cristal
Cu siguranța că voi fi iubită,
Oglindă către un alt univers,
Din ea se scurg povești
Ca dintr-un izvor
Cu apă moartă,
Am decis sa iubesc doar eu,
Cu disperarea cu care pe stânci
Strângi mușchiul în căderea ta
Spre ceea ce pare a fi
O margine nedefinita de necunoscut
Gravitațional defavorabilă;
Precum întoarcerea în timp,
Stă în puterea mea,
Forța de a mă întoarce
La buza prăpastiei,
La pajiștea dinaintea ei,
Ma pot întoarce oricând
La cartea rămasă deschisă,
Din care citeam poezii...
Înainte de a iubi.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre siguranță, poezii despre poezie, poezii despre gravitație, poezii despre forță sau poezii despre cărți
Azi nu aud
Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.
Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea să fii cu mine-acum din nou.
Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre gânduri, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare
Mult prea îndrăgostită...
Au fost și vremuri când fredonam iubirea...
Au fost și clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărțirea
Unei iubiri la care tot speram.
Au fost și timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Și m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!
Au fost momente când te uram în șoaptă,
Când mă uitai în colț și te plimbai,
Prin colțuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!
Au fost și ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Și-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi ești, ce-ți sunt... într-un orar.
Și la final, din ecuație reiese,
Că nimeni și nimic nu poate ști...
Ce lucruri sunt cernute și alese
Ce le-ntregește, sau a le risipi.
Mult prea uimită și așteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranțe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Și inima străpunsă doar de gloanțe...
Vor fi și vremuri când voi cânta iubirea...
Și va veni și ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost și nu mă pierd cu firea,
Eu știu numai să strălucesc!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre zâmbet, poezii despre prietenie, poezii despre plâns, poezii despre plată, poezii despre muzică sau poezii despre lumină
Plug ușor din plug cel greu
Iată anul vechi se trece,
Doua ore după zece
Și-am trecut în noul an,
Sub copite de troian
Toți trecuți în cel ce pleacă,
An bătrân, cu mintea seacă...
Mai sunt doar câteva clipe,
Viitorul cu aripe
Devorează ca pe-o pradă
Ce i-am hărăzit ca nadă
Într-o mantie doar din ață
Neagră-n spate, albă-n față;
Un tangou pe note seci,
Pe care de nu-l încerci
N-ai dansat practic vreodată,
Viață, tu nevinovată
Dansatoare prea silfidă,
Un hibrid între omidă
Și privighetoare albă,
Într-un rai cu flori de nalbă.
Fie ca în noul an,
Tot ce-a fost vreodată-n van
Să uităm cu împăcare,
Iar minunea asta mare
Căreia îi spunem viață,
Chiar din prima dimineață
Sa ne fie, să devină
Labirinturi de lumină!
Iar în anul care vine
Să ne rătăcim în bine!
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre privighetori, poezii despre ore sau poezii despre nevinovăție
Șipotul fântânilor
Cetățile au astăzi, doar porți desferecate,
Pietrele gem sub pașii străinilor de azi,
Sunt lumile zidite pe ziduri deșănțate,
Din turnuri de veghere nu poți decât să cazi,
Uitările sunt suflete, fără de pământ,
Doar cerul a rămas, albastru de trecuturi,
Călușul de tăcere, ca unic legământ,
Tot șipotul fântânilor l-a amuțit în ciuturi,
Bătrân e legământul din pasul care crește,
Din parele impare alege orb cu rândul,
Geneze versatile în mine cuibărește,
Cât pot iubi cu trupul, cu sufletul, cu gândul;
Din eșafodul firii scântei încă mai cad,
Ard până în cenușă fâșiile de zi,
Arzi omule din mine ridica-mă să ard,
Simt dor sfâșietor, să pot adânc a fi,
Uitarea va cuprinde oricum toată ființa
Iar fericiți suntem și-am fost numai cu rândul,
Definitivul pare să aibă elocința
Durerii, care-n geniu, își ucisese gândul.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre trup și suflet, poezii despre uitare, poezii despre oratorie sau poezii despre genialitate
Vindecarea ce ucide
Poartă-ți mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Și care zbate să trăiască,
Rană îți sunt, adâncă plagă
Și numai timpul va decide
Dacă-ți sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide
Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu
Și mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Și mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre monarhie, poezii despre moarte, poezii despre Dumnezeu sau poezii despre Adam
Confesiune
când zâmbesc pe jumătate
spun că mi-e bine
durerea se joacă de v-ați ascunselea
golindu-mi dimineața de vise
nu-i bai
în strălucirea unei raze
am arhiva cu tot ceea ce am fost
azi mi-e dor de mine
și mă caut
în cealaltă jumătate de viață
caut învingătorul
și nu spun niciodată
că e prea târziu
mă plimb prin noaptea care
acceptă orice și
pe oricine
din când în când
sunt lovit de o frunză
asta înseamnă că exist
și tresar...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre plimbare, poezii despre jocuri sau poezii despre frunze
Azi te visez...
Mi-e dor de tine, mamă... și ce dor.
Mă prind trecuturi... și uitări se-adună,
Povești, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Și pâinea frământată, din cuptor.
Povești, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniștit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.
Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Și gânduri rătăcind, de-atâta dor.
Când ai plecat eram prea mic, să știu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ți mai fiu.
Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme și uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.
Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre sfințenie sau poezii despre secunde
Mi-e teamă
Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți-aș da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te-aș lăsa să mori!
Ți-aș fura penele și toate zilele, aș face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamă că am să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi și să nu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică
Profund fericită
M-ai întrebat de ce sunt fericită,
Cum pot în lumea asta smintită;
Pentru ca moartea n-a fost nicicând o opțiune
Apă sfințită pe negru tăciune,
Rugă-n genunchii impusei tăceri,
În eternul priveghi al zilei de ieri,
Pentru că sunt câteva minuni esențiale
În zbuciumul gândurilor existențiale
Ce trec prin mine precum o undă,
În zbaterea lor nemuribundă,
A stării pe loc ca dovadă de-o zi,
Pe marginea sfărâmată a prăpastiei de-a fi,
Îndrăzneala ca boală nevindecată
Îmi îndreaptă privirea spre cer înc-o dată
Și privesc în ochii lui Dumnezeu,
Miracolul facerii iubirii din greu,
Din gri, din singur, din moarte explicită,
Îți răspund, atunci mă găsesc profund fericită.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre negru sau poezii despre medicină
Sunt aici!
Sunt aicea cu voi, dar cu-n pas înainte
Și cu-n pas înapoi, să vă am lângă mine,
Să mai scriu un poem spre aducere-aminte,
Că mi-e timpul trecut și cu clipe puține.
Tot ce-am fost, tot ce-ați fost, viața noastră modestă,
Ca o carte deschisă, la capitol final,
Cu iubirea la zi și fățiș manifestă,
Ca o hartă străveche fără punct cardinal.
Sunt candori ce-au trecut munții mei de uitare,
Cu popas la troițe de speranțe ce-au fost,
Praful lumii îl car pe-ale mele picioare,
Ca pe-o treanță prea veche, ca pe-un nimb fără rost.
Ochii mei obosiți la opaițul vremii
Și-n eclipse cerești și în fulger de ploaie,
Sunt săraci ce imploră cristaline ca premii,
Bieți bătâni invalizi prea sătui de războaie.
Sunt aicea cu voi, rană arsă de sare,
Să mă vindec de dor, să mă vindec de toate,
Să mă simt important, nu un ins oarecare,
Între cert și incert doar iubirea răzbate.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre război sau poezii despre premii
O întrebare...
Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arși pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!
Cresc doruri după doruri pe-aceleași reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscolești simțirea prin orice loc când treci...
Tot mai pierdut ni-i glasul și gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc și ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,
Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i știu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ți faci parte,
Trăind o viață-n tihnă, făr-a iubi deloc?
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre păduri sau poezii despre inimă
Mrejele propriului sine
Ai gust de uitare și de zadar,
Timpul, Octombrie, pictat fără har,
Pe pânza în care un trup învelesc,
Stoluri așterne, pasari pășesc...
Umilele ceruri le sunt interzise,
Iubite Octombrie, acestea fiind zise,
Îmbracă-ți tunica de palidă ceară,
E frigul prea mare, în sine și-afară
Și degeaba reproșul aceluiași timp
Așez în lumile ce nu pot să schimb,
Ai gust de deja iar ceea ce vine,
Pierit cade-n mrejele propriului sine.
Octombrie cu trepte de miere-n culoare,
Sunt zilele tale profund trecătoare,
Ai gust de uitare, vei trece iar;
Octombrie iubire, ai gust de zadar.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre pictură, poezii despre interdicții sau poezii despre arte plastice
Iubirea pură
Astăzi nu e la fel ca în trecut
realitatea nu e așa de roz
ca în poveștile din trecut
cu conese fericite și baroni,
când se-auzea fâșâitul rochiilor
ce erau lăsate să cadă
pe covorul din grădină,
azi sunt momente grele
peste care treci cu mare grijă
și odată ce-ai greșit
e greu să schimbi ceva înapoi.
Iubește, atâta timp cât ai pe cine,
iartă atunci când știi că te iubește cu adevărat,
când zice că vrea să fie cu tine pe veci,
când plângi și ți se spune
că ești mai frumoasă când zâmbești.
Iubirea ar trebui să fie ca în trecut
pură și fără prea multe vorbe-n vânt.
Astăzi sunt prea multe vorbe aiurea,
dar fericirea nu depinde de gura lumii
și nici de ce va fi pe viitor,
prezentul e cartea noastră.
poezie de Eugenia Calancea (13 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre roz
O lacrimă din întâmplare
Ți-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simțeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca prețul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viața mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrățisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sărbători, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Puzzle
Eu sunt un puzzle imperfect,
Bucăți din mine, colorate,
Compun întregul meu afect
De piese mici, neregulate,
De poezii cu rimă suflet,
De poezii cu ritm trăire,
Trapeze ascuțite-n urlet,
Fără triunghiuri de iubire,
Sunt poezii cu ritm surdină,
Prin piesele-mi se scurge sânge,
Se-ncuie bezna în lumină,
Se luminează ce îmi plânge,
Ce să nu scriu, ce să ascund,
Bucata inimă stelată,
Piesa privire, gândul gând,
Speranță mea necenzurată?
Odată mi-am pierdut trăirea
Rotundă ca un răsărit,
Și așteptând reîntregirea,
Străini m-au asamblat greșit,
Bucăți din mine să le pier
Și pentru ce și pentru unde?
Astăzi sunt puzzle-ul de fier,
Sudat să nu mă poți pătrunde.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre ritm
Pe sub pașii tăi pustii
frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
și în sine toate ard
căci e vremea să le fure
tot veșmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat
nu mai sunt frunzele verzi
ci roșcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub pașii tăi pustii
și ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche
a sosit răceala iar
chiar ți frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori
toamnă toamnă iar și iar
frumusețea ți-o arăți
și ne pui în buzunar
din recolte bunătăți
totul este rânduit
și astăzi de Creator
vine frigul la cerșit
din palmele tuturor
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre copaci, poezii despre urechi, poezii despre toamnă sau poezii despre recoltă
Un vărsător irositor
Eu scriu- nu scriu trăiesc în poezie,
Este în fond un fel de haiducie,
Iau clipele bogate le dau celor sărace
Iar foamea disperată o las celor vorace,
Bijuterii ascund de hulpavii deplini,
Îngenunchez să aflu culoarea dintre spini
Și iar mă rog la veșnice lumine
Să mai ridice turnuri din ruine;
Pereții lumii mele sunt mult înalți și goi,
Ades au fost executați la baza lor eroi,
Când verticala lor, mult prea ades deșartă,
Ar fi putut expune doar opere de artă,
În vernisajul care, cu ușile închise
Azi șterge semnătura și-ncețoșează vise
Iar zgomotul acesta jalnic, atât de insidios,
Cel remanent ca murmur pe treapta cea de jos,
Ar fi putut fi harpă, violoncel sau vioară,
Ca toată neputința, din sine și de-afară,
Să fie transformată într-o rapsodie
Și fără instrumente măcar în liturghie...
Această haiducie, ilustru asumată
Este în fond o roată, captivă-n altă roată
Și vorba este astăzi, doar despre ce ar fi
O muritoare lume, cu sufletele vii.
...
Sunt un haiduc însingurat si visător
În realitate doar un Vărsător irositor,
Care la rândul său primește de la alți haiduci
Un gând, o faptă, o rugă, niște cruci.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre haiducie, poezii despre înălțime, poezii despre vioară sau poezii despre realitate