Drag prieten

Drag prieten, astăzi te voi provoca
Să-ţi aduci aminte, mai ieri, cum era,
Prin oraş, prin parcuri şi –n cartier
Şi să vezi schimbarea din viaţa ta, a mea
Şi durerea din suflet ce-o aduce ea.

Drag prieten, după cum şi tu ştii,
În aceste timpuri de răstrişte
Am pierdut pe drum dorul de visare,
Urmăriţi de –ai noştri compatrioţi cu-nverşunare,
Unde să mergem, cât să zăbovim,
Cu masca pe faţă pe fiece drum
Şi cu declaraţia-n mână să demonstrăm,
De ce pe străzi noi seara umblăm
Şi nu care cumva fără voie să greşim
Şi pasibili de vreo amendă să fim.

Drag prieten, te invit solidar cu mine să fii
Şi să-mi spui dacă greşesc ori ba
Că vorbele lor deseori ne sunt străine,
Pentru că ele au mesaje meschine,
Adevărul de noi, îl tot ascund,
Că urmăresc să-şi atingă scopuri,
Care în a lor buzunar aduc bani
Şi conturi grase în euro şi dolari.
Spălaţi-vă des pe mâini, un îndemn insistent,
N-ar fi oare înţeles de mulţi greşit
Şi pentru parte dintre ei însemna în fapt
De-a lua, fura şi apoi a pleca
Şi răspunderea de-a nu-şi asuma?
Că se ascund după strâmbe legi
Şi de ne-au luat ţara nu-i deajuns,
Acum până la sufletul nostru au ajuns.

Drag prieten, mai ieri, aveam libertate,
Să ne-ntâlnim la orice oră din zi sau noapte
Şi să ne-mpărtăşim ale noastre vise şi fapte,
Străini acum ne simţim în ţara noastră
Şi progoniţi de suntem de ea departe.

Drag prieten, astăzi suntem asaltaţi,
De-un inamic perfid, de rang înalt,
Trăim a vieţii noastre provocare
Şi de-om scăpa sănătoşi şi vii
Vom povesti la ai noştri nepoţi şi copii,
Despre cei care-n amintire doar vor fi
Că au plecat la stele înainte de-a trăi.

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa prieteniei

prieten drag parcă te-aştept de-o viaţă
să-mi stai aproape la bine şi la greu
să fii mereu un surâs, o povaţă
să fii un reazem dârz, un pod pe defileu.

prieten drag speranţe să-mi oferi
să-ncununeze fruntea plină de sudoare
fii cuvântul magic când mă cuprind tăceri
petale de iubire să cerni de încântare.

prieten drag când tristeţea mă doare
să fii un leac să vindece chinul
în sufletul tău să întâlnesc candoare
ce poate să destrame în adânc suspinul.

prieten drag cu gânduri o splendoare
îmbogăţeşti timpul îi opreşti declinul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porţi prin foşnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viaţă să fiu eu pregătită

Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniştea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare

O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere şi tunete nu mă feresc
Glumesc şi râd cu toţi cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc

În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun şi îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere şi ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Vorbă cu Tine

În fiecare dimineaţă timp îmi fac
Cu tine, prieten drag, să stau la o şuetă,
Trag scaunul mai aproape de calculator,
Şi poate îţi aud şi şoapta vorbelor.

Ştiu că şi tu zi de zi acelaşi lucru faci,
Să te adresezi şi să citeşti diverse de-ale celor dragi,
Facebook-ul nouă ne este la-ndemână,
Să tot fim online împreună.

Eu postez o floare rară, o glumă, o poezie
Şi-mi doresc ca privindu-le să-ţi fac ziua mai bună,
Dacă reuşesc ca viaţa să ţi-o îndulcesc
Şi-un zâmbet larg pe chipu-ţi să-nflorească,
Sunt împăcată cu mine că ce-am dorit şi încercat,
În viaţa ta acum s-au transferat.

Cu mouse-ul în mână ne plimbăm şi poposim
Pe oriunde –n lume noi ne dorim să fim,
Citim ştiri şi noutăţi care ne interesează pe noi toţi,
Dăm like-uri şi comentăm câteodată
De ne convine sau nu câte o postare sau o faptă.

Interconectaţi, drag prieten, pe yohoo suntem,
Şi mai ales pe facebook şi instagram,
Ne fascinează internetul cu beneficiile lui,
Dar sufletul nostru tot rămâne singur şi-nstrăinat,
De cele multe rele ce se-ntâmplă acum în lume.

Cu tine, prieten virtual în scris vorbesc
Şi-ţi spun sincer că uit să şi grăiesc,
Ţie eu mă confesez că şi tu cred că la fel gândeşti
Şi pe bune te întreb, o fi asta de bine?
Online-ul ne intră-n viaţă, la şcoală, la grădiniţă
La serviciu, acasă şi de ce nu şi la piaţă.
Internetul îi la mare înălţime,
Îi învaţă pe copii pe tabletă, tabla înmulţirii.

Din ce văd şi simt, alte vremuri se prefigurează
Pentru cei ce ne urmează, tineri şi copii,
O fi lumea pregătită pentru o viată vitregită?
Eu sincer îţi spun că nu este lucru bun,
Distanţarea, izolarea, peceta pe noi şi-o pune
Şi uităm de sentimente, de-a sufletului chemare
Care strigă-n noi cu disperare.

Omenii au nevoie de tandreţe, de iubire,
De plimbări şi relaxare într-un parc sau o terasă,
Al lor păs cu prietenii să-l împărtăşească,
Să râdă –n hohot şi din suflet să zâmbească,
Libertatea de acţiune şi exprimare-i sugrumată,
De cei ce cu noi, oamenii, cred că se joacă.

poezie de Georgeta Ganea (13 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec prieteniei

prieten drag plâng pe umărul tău
şi nu mă laşi să fac alegeri greşite
mă mângâi cu grije cînd îmi e rău
şi împreună facem lucruri reuşite.

prieten drag dar de la Dumnezeu
faci timpul să-mi pară sacru aliat
suflet înţelept ca al unui tezeu
pari mai puternic decât Golliat.

în preajma ta cuvintele zboară
spre cerul sufletului însorit
prieten drag eşti ca o primăvară
gândurile toate parcă au înflorit.

dragostea pentru ţine creşte sporeşte
şi în ochiul minţii se limpezeşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând pentru un amic

Războaie-au fost, chiar şi-n Irlanda,
Şi moşteniri nemuzicale
Şi setea după gingăşie
Când mergi, cu lanţuri la picioare.
Bineînţeles, că-s banii, totul,
Şi-ţi stă un nas nervos în prag,
De-aceea, te închizi în tine
Şi plângi pentr-un prieten drag.

Desigur, sunt mereu înfrângeri
Şi moartea rea ce te sfârşeşte,
Corpul desprins uşor de suflet,
Capul, ce visele-şi goleşte.
Există şi femei infame,
Păsări ucise-ţi cad în drum,
Simţi zborul lor, smulgând aripa
Când plângi pentr-un prieten bun.

Există-oraşe obosite,
Copii bătrâni, sărmani orfani
Şi neputinţa noastră mută,
Râzând cu carii, în dinţi albi,
Există timp ce curge iute
Şi-acest merou murdar şi beat,
Ce-neacă-aglomeratul "este"
Când plângi pentr-un prieten drag.

Oglinzi care nu mint, integre,
Lucesc în cei care-au curaj
De-a recunoaşte că-s evrei
Sau negri, demn şi elegant.
Aceste chipuri nefardate
Care ne pot fi fraţi, surori,
Care ne potopesc suspinul
Când plângem pentru amicii morţi.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de trădători şi laşi...

Curge sângele şiroaie din al nostru tricolor –
De când ţărişoara noastră, a devenit ţara lor!
Cum adică ţara cui?! Ţara trădătorilor!
Nicidecum a (tuturor) posibilităţilor!

Ţara celor care, Domnu', cred că le-a luat minţile!
Altfel nu-mi explic cum de ne distrug tradiţiile!
Sau mai bine zis distrug, tot ce le iese în cale!
Şi pentru ce toate astea, pentru câteva parale?!

Oricum, la final de drum, nu vom lua nimic cu noi!
Din noi va rămâne numai ce vom lăsa-n urmă apoi!
Asta ar tre' să-nţeleagă majoritatea din voi –
Ăştia care peste blana de lup purtaţi blăni de oi!

Dar cine să înţeleagă?! V-aţi pierdut de mult pe drum...
Şi, la fel ca ţara asta, veţi ajunge şi voi scrum!
Nu contează c-azi sau mâine, peste un an sau acum –
Roata se va-ntoarce drastic nu mă-ndoiesc, nicidecum!

Veţi plăti chiar înainte de-a vă transforma-n pământ,
Veţi plăti şi voi, şi-ai voştri... Generaţii-ntregi la rând!
Ne-ndoielnic, nicidecum, credeţi-mă pe cuvânt:
Nimeni nu scapă uşor, când sfidează tot ce-i Sfânt!

Iar voi aţi batjocorit un întreg neam de creştini,
Le-aţi luat pâinea de la gură şi-aţi vândut-o la străini!
Aţi făcut în aşa fel, să transformaţi în cretini –
Câţi mai mulţi dintre ai noştri, milioane de români!

Aţi vârât prostia-n şcoli şi mizeria-n spitale,
Aţi prostit bătrâni senili cu promisiuni ireale,
Tineri, precum florile, i-aţi lăsat fără petale,
Un procent imens din ei, ajunşi sclavi peste hotare!

Departe de-ai lor părinţi, de prieteni ori de fraţi –
Din cauza sărăciei, tot mai mult înstrăinaţi,
De această ţărişoară, de-mprejurări obligaţi –
Să accepte "c-asta e!", fiind mai puţin motivaţi...

De-aş recăpăta mândria, sfânta ţară înapoi!
Şi-uite aşa, uşor-uşor, se-alege praful de noi!
Şi de noi, dar şi de ei – ca de-un morman de gunoi!
Asta am ajuns să fim, pentru că dăm înapoi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 doi

Suflete bezmetice, ce se ascund de ele însele
Stau pitite după paravane de neajunsuri
Se joacă de-a faţa-ascunselea
Însă tot ele numără până la 10.
Ce căutăm şi nu găsim
Ce vrem şi nu avem
Cea de azi şi cea de ieri
Sunt tot eu, plus minus câteva vise
Zâmbet sincer şi lacrimi de copil
Vreau să-mi fac prieten timpul
Să-l amăgesc, să-l mituiesc
Pentru amândoi.
Să ne iubim atemporali
1 doi 1 doi
Pendulăm în sincron
Secundele nu ne ating
Doar mângâie tâmplele cărunte
A doi copii
Ce se iubesc
Ca ieri şi celălalt ieri
Ca noi doi
1 doi 1 doi

poezie de Raluca Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tie

Astăzi, respir prin tine
ca şi cum nu aş mai fi făcut-o.
Am să-ţi iau palmele
şi am să ţi le cuprind în ale mele,
pentru că suntem unul.
Am să-ţi sărut fiinţa acum,
doar în adâncul sufletului meu,
iar mâine, o vom face nemăsurat.
Am să-ţi recit versuri
pe colţul lunii, care în seara asta
este atât de caldă
pentru noi doi.
Am să-ţi culeg stele
şi le voi aşeza în partea dreaptă
a sufletului tău,
alături de... mine.
Am să-ţi şoptesc vise
ce până ieri le-am avut,
iar astăzi sunt... realitate.
Am să-ţi sărut inima...
deoarece face parte din mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag... ,,Şi macii plâng de dorul tău!"

(in memoriam poetului Valer Popean)

Săracă-i ziua asta şi confunză...
Să ştii că ţi-am aprins o lumânare,
Bat clopote şi liniştea refuză
Trosnetul de vreasc sub talpă, pe carare!

Că în colind 'ţi-e satul, drag prieten
Şi-n scârţâit de scrânciob, gust din lacrimi,
Să-mi povesteşti când vrei, cum e în Eden
Şi dacă-i verde viu şi nu sunt patimi!

Vezi? Înşeuează iarna-n rapsodie
Şi fulgii bat din pinteni să coboare,
Îngân în vers, frumoasa melodie,
,, Şi macii plâng de dorul tău" şi doare!

Azi a căzut şi ultima gutuie
Şi parcă nu mai este nicio vrajă,
O pasăre te simt cum în zbor suie,
Poet nepământean, în cer, de strajă!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reşesc să-şi atingă obiectivele, au inclusiv credinţe limitative legate de bani, de prosperitate şi oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, aşa este pentru că poţi să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai şi te gândeşti, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulţi bani ci pentru că au prea puţini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogaţii sunt nefericiţi, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult şi nu ştiu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relaţia de obiective care este în strânsă legătură cu relaţia cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... e-o minune

E-o minune răsăritul unei dimineţi,
Bucurie li-i ochilor tăi vii lumina,
Dar inima ce-şi salută drag minunea
Va bate-n cânt nou nemuritoare-i vieţi.

E-o minune Universul, pot unii a spune,
Dar a opri o lacrimă să nu mai curgă,
Rugându-te să-ţi vezi speranţa cum alungă
Durerea inimii tale, aceasta-i o minune.

E-o minune s-aduci copii pe lume,
Dar a lua din suferinţa lor nu poţi;
Şi-ntr-ale vieţii greutăţi, ei vor simţi
Că doar imbrăţişarea ta e o minune.

E-o minune acea bucurie, de-a trăi
În Adevăr, dar cine şi unde-o mai vede?
Cu ochii sufletului în toate vezi IUBIRE,
E o minune vie, ce-n veci nu va muri.

E-o minune cerul în irişi să-nflorească
Albastrul, de dorul unei clipe de etern,
Dar a ierta c-un zâmbet trădarea unui prieten
Şi-al iubi, acea minune e... dumnezeiască!

poezie de Gabriela Docuţă (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să-mi dăruieşti

Mă plimb prin roua florilor din zori,
Alung durerea dintre noi doi,
Tu vii lângă mine şi mă cuprinzi cu drag,
Şi-mi spui să vin din nou la tine-n prag.
Ne plimbăm apoi ţinându-ne de mână,
Printre florile ce parfum emană,
Acum mi-ai dărui şi cerul dacă ai putea,
Ş-ai face covor de flori-n calea mea
Şi tot din flori mi-ai împleti cunună,
Iar luna ai prinde-o într-o mână.
Nu ştii ce să-mi mai dăruieşti,
Eu vreau linişte şi sper că şi tu asta îţi doreşti.
Sper că toate se vor înfăptui,
Când noi împreună vom fi.

poezie de Eugenia Calancea (2 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Când viaţa greu te va-ncerca
Şi-n suflet teama-ţi va ploua
Prieten drag, tu nu uita:
Speranţa moare ultima!

Nu te lăsa încovoiat
De drumul greu, întortocheat
Ce soarta ţi-l aşterne-n faţă
Nu-i fă pe plac la şugubeaţă!

Ridică fruntea către cer
Doar Dumnezeu nu-i efemer
În rest toate sunt trecătoare
Pe-a omului vieţii cărare.

Când zorii te-or găsi plângând
Primeşte-mă la tine-n gând
Şi lasă-mă să-ţi fiu aproape
Durerea să ţi-o duc departe.

Tâmpla pe umăr să ţi-o ţin
Şi să-mi laşi mie al tău chin
Să-ţi răcoresc cu blândă sărutare
Ochii aprinşi de lacrimile-amare.

Şi gândurile negre, rând pe rând
Să plece,-n urmă linişte lăsând
Şi să se-audă şoapta ta:
"Speranţa moare ultima!"

....................................................
Nu-ngenunchia în faţa sorţii
Nu te-aşeza în rând cu morţii
Prieten drag, crede ce-ţi spun
Nu-i vreme-acum de "Rămas bun!"

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele poet naţional şi universal Mihai Eminescu - Dedicaţie

Măreţ Luceafăr, nu te vom uita,
Opera ta ani şi secole o vom păstra.
Ale tale dulci poeme nu vor putrezi,
Tu ai lăsat în ele dorinţa de-a trăi.
În rime şi versuri tocit-ai a ta minte
Şi te-ai înălţat ca şi un astru
Asupra flamurei fierbinte.
Ai dovedit că omul nu poate trăi
Fără să aibă simţ şi drag de a iubi.
Cel ce-mi seamănă mie
Scrie versuri, proză şi poezie,
Cu dragoste şi iubire,
Cu bun simţ de actorie.
Eminescu, prieten drag,
Mi-a şoptit de mult în prag:
"Vezi, ia seama, îţi las o carte,
Scrisă numai jumătate.
Tu continuă mai departe,
Cât trăieşti, până la moarte.
După moarte altul vine
Şi te imită pe tine."
Caragiale, indiscret,
Mi-a lăsat doar un caiet,
Scris câtva, de la-nceput,
Să-l continui eu, cel mult.
Mi-a mai lăsat şi-un baston,
Să trezesc pe cei ce dorm,
Să lovesc în ei cu ură,
Să schimbe a lor făptură.
Să mâncăm pâinea curată,
Să ne fie pacea dreaptă,
Nu de neghină pătată.
Apoi, fiindu-mi bunic,
Octavian Goga, el m-a înzestrat
Cu talentul şi cu vorba.
Toate acestea nu-şi au locul,
Că le-a înghiţit lupul
Şi le-a mâncat apa norocul,
Apoi potopul, cu totul.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!