Euclid

Demult, bătrânul Euclid a desenat pe plajă-un cerc.
Pe-atunci lumea mai credea în delficul Apollo.
El l-a umplut şi l-a înconjurat
Cu fel de fel de unghiuri, încoace şi încolo.

Cu bărbile stufoase, colilii, gaşca lui
Dădea din cap şi-argumenta cu zel
Chestii privitoare la tangente şi la arcuri,
La diametre, circumferinţe şi altele la fel.

Un băieţel le stătea tăcut alături toată ziua,
Până cădea lin seara, ca o frunzuliţă,
Pentru că bătrâneiii desenau pe nisip luna
Atât de frumos – şi cu coroniţă.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era programat

cu atenţie din timp prin telefon
de la vizita la doctor
fixată de ieri
la vizita unei grădini botanice
realizată cu ajutorul unui laptop
ea şi-a făcut toate programările
cum scrie la carte
nu l-a sărutat deoarece era neprogramat
toată lumea face la fel: se programează
până şi naşterea e la fel
ai programare, te naşti
n-ai? mai aştepţi
toată umanitatea e la fel
el e unica excepţie
face orice fără programare
se apucă de ceea ce-i vine în cap
nu-şi stabileşte nimic dinainte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Un bătrân stătea sub un copac
Singur, singurel;
Nemişcat, într-o însingurare fără leac.
Dacă-ar fi fost sculptat în piatră sau în oţel,
N-ar fi putut fi în nici un fel

Mai rece sau mai tăcut, nici mai sfieţ:
Era un om de demult,
Venind de departe, din trecut,
Din praful a o mie de vieţi.

poezie de James Stephens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţelul şi bătrânul

Băieţelul: "Câteodată scap lingura din mână."
Bătrânul: "Mi se mai se-întâmplă şi mie."
Băieţelul: "Uneori îmi ud pantalonii."
"Şi eu", a surâs bătrânelul.
Băieţelul: "Plâng adeseori."
Bătrânul a dat din cap: "Şi eu la fel."
"Dar cel mai rău e că," a zis băieţelul,
"Cei maturi nu-mi dau niciun fel de atenţie."
Atunci el a simţit atingerea uşoară şi căldura mâinii ofilite.
"Înţeleg ce vrei să spui," a spus bătrânul.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce l-a ţinut pe Brân­coveanu să nu cedeze, dacă nu credinţa? Dar nu mă pu­neţi să vorbesc despre asta. Lucrurile mari nu tre­buie rostite toată ziua bună ziua, că-şi pierd înţele­sul. La fel cum nu spui toată ziua "bună ziua", "te iu­besc!", că se banalizează, şi despre Dumnezeu e mai bine să taci.

Aurel Romila în Formula AS (2014)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, viaţa poate fi privită nu numai din două unghiuri de vedere, ci dintr-o infinitate de unghiuri; pentru mine, mai ales după ce am filmat "Mihai Viteazul" şi lumea l-a primit foarte bine.

citat clasic din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare, bătrânul...

Shakespeare, bătrânul, nu chiar dintr-o dată,
S-a înălţat şi uns a fost cu mir.
Trecut-au veacuri, până lumea toată
L-a ridicat la rangul de Shakespeare.

epigramă de Samuil Marşak din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensaţie

Unchiul de la primărie,
Prin relaţii fel de fel
L-a scăpat de puşcărie...
Însă a-nfundat-o el).

epigramă de Ştefan Boitan din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în spatele

gratiilor cu capul ras plin
de urme de lamă şi tatuaje
a fost trezit când l-au săltat
pentru că sistemul a văzut
că făcea trafic de stupefiante
se uita la albumul lui
cu cromolitografiile decupate
din revistele din anii optzeci
cu actriţe pe jumătate dezbrăcate
stătea alături de bătrânul jo
homarul roşu cu apucături de gumă
de mestecat cu aromă de vanilie
şi de cecil ras şi el în cap
cu svastici şi cercei în lumea lui
de plastic de dealer de heroină
care scria versuri pe piele
în pauzele dintre convulsii

era într-o închisoare pictată
în acrilice unde gaşca lui pierdea
adolescenţa printre panourile publicitare
din clădirile linse de soarele parşiv
ieşeau femei platinate cu părul ţeapăn
iar poliţiştii înghesuiau tinerii
în secţii pentru abuz de etnobotanice
marijuana sau heroină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distratul, de 1 Aprilie

Când şeful l-a chemat la el,
Ca să îi fac-o "săpuneală",
Nu l-a mişcat în niciun fel,
Crezând că e o păcăleală.

epigramă de Aurel Iancu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epig(r)onii

(Confraţilor epigramişti, un remember, la ziua lui Păstorel)

Se ştie bine azi că Păstorel
Era un bun degustător de vinuri
Şi ce ziceau rivalii după chinuri,
Spunea în trei secunde numai, el.

În crama-n care vin să-şi facă plinuri,
De-a valma, muşteriii, fel de fel,
A fost o zi în care-ntr-un duel,
A provocat suspine şi leşinuri:

Spunând, în epigrame(!), toată seara,
Podgoria şi soiul, aditivii
Şi cum e înclinată viişoara,

Şi-a uluit atât de mult convivii,
Că-n Iaşi, dar ce spun Iaşi, în toată ţara,
De-atuncea scriu catrene toţi beţivii!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt la fel de răi în toată lumea, dar nu la fel de proşti.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor

Florile nu fac niciodată discriminare,
Deschizându-se pentru toată lumea la fel:
Atât pentru ochiul ce priveşte cu-ncântare,
Cât şi pentru sufletul care percepe altfel.

Cu miracol de mireasmă-nvăluitoare,
Seducţia deliberată fiindu-le unic ţel,
Florile nu fac niciodată discriminare,
Deschizându-se pentru toată lumea la fel;

Simfonie gingaşă dăruită de culoare,
Îngereşte, zămislită de-al naturii penel;
Înflorind pur şi simplu pentru fiecare,
Cu zâmbetul tandru şi parfumul fidel,
Florile nu fac niciodată discriminare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştientul este asemănător cu un cerc mare care ar include conştiinţa ca pe un cerc mai mic. Nu poate exista fapt de conştiinţă fără o preparaţie inconştientă, în timp ce inconştientul se poate lipsi de stadiul conştient, având totuşi o valoare psihică. Inconştientul este psihicul însuşi în realitatea esenţială. Natura sa intimă este la fel de necunoscută ca şi aceea a realităţii exterioare, iar conştiinţa se informează despre el într-un fel atât de incomplet ca şi organele noastre de simţ despre lumea exterioară.

Sigmund Freud în Psihologia vieţii cotidiene
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi înfăţişarea sa

Deci Domnul l-a făcut la fel
Pe om, să semene cu el
Aşa se-ntâmplă, bunăoară,
Că Domnu-i astăzi de ocară.

epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mark Twain şi Ioana D'Arc

Când soldaţii yankei ajung la baricadă
Ioana D'Arc adresează fiecăruia o laudă.

Ea poartă azi armură din cap până-n picioare,
Poeţii lumii-ntregi declară asta-n gura mare.

Cine-o fi fost, răzbătând prin focul gloanţelor încrucişat,
Primul soldat american pe care ea l-a întâmpinat?

Mark Twain, Comandantul, făr-a zâmbi, făr-a face glume,
Conduce-n luptă pe tinerii noştri, cei mai viteji din lume.

Yankeii, iată, se-ntorc la curtea regelui Arthur.
Drapelul Ioanei, sacru, arde deasupra lui, un foc vioi şi pur.

Pentru că ea i-a chemat sufletul afară din mormintele cetăţii
Şi unde stă ea va sta şi el până-n ziua cea mare-a judecăţii.

Dar eu, eu nu pot decât să plâng, să plâng strângând din dinţi,
Pentru tot acest măcel cauzat de oameni, de îngeri şi de sfinţi.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care de demult

Lumina care de demult, odată,-n preistoricele mări,
A propulsat sămânţa vieţii pe-această planetă zburătoare
E contaminată cu fel de fel de boli şi-acide-acumulări
Care-întreţin războaiele-între-omizi şi floare.

Spre-a nu trezi la lumină fecioara din somnul ei cel lin,
Nici sângele să-i tulburăm, sărat ca apa mării,
Lăsaţi-i neatinsă-n jurul coapselor frunza de smochin,
Iar îngerii să-i apere visele de fluidul oxidării.

poezie de Fred Cogswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!