Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noaptea se aud luminile de la geamuri
cum se sting.
Noaptea este căpătâiul pietrelor
ce refac geamurile sparte de ele când se ating.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult

Ciudat, eu tot mai sunt.
Durerea de ieri,
e astăzi cânt.
De ne-nţeles eu tot mai sunt!
Cu ciuturile viselor sparte,
citesc în trecut
ca in carte.
Dar şi azi după ani lumină
şi-ntunric,
deasupra nisipurilor mele
uscate,
roteşte mereu lumina
stelei cântate.

poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult

Ciudat, eu tot mai sunt.
Durerea de ieri,
e astăzi cânt.
De ne-nţeles, eu tot mai sunt!
Cu ciuturile viselor sparte,
citesc în trecut
ca în carte.
Dar şi azi, după ani de lumină
şi-ntuneric,
deasupra nisipurilor mele
uscate,
roteşte mereu lumina
stelei cântate.

poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Militarii nu mai ard cărţile; ei le vând fabricilor de hârtie, care le mărunţesc, le transformă în pastă şi le retrimit pe piaţă pentru consum. Nu este adevărat că Marx, Freud şi Piaget nu sunt de găsit pentru public. Desigur nu sunt în formă de cărţi, dar există în formă de şerveţele.

citat din Eduardo Galeano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidre sparte

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit
mirosul nefiresc de frunze moarte
îmi aduce-aminte de tristul sfârşit.

destinul vieţii cu miros de carte
alunecă prin sânge smerit şi spăşit
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

mi-au rămas cuvintele fidele consoarte
cu gust de miere strânsă-n asfinţit
cred că poezia mă va duce departe
mărgăritarul pur a tot ce-am simţit.

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot se închid fabricile, toată lumea face grevă împotriva închiderii fabricilor.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamuri sparte, vorba aia, ca iluziile noastre!

citat din Roni Căciularu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năzdrăvănie.
Minge, joc, geamuri sparte,
Copilărie.

haiku de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai buni istorici rămân directorii fabricilor de pâine.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

călătoria
din stradă se poate intra urcând
uşa grea apără ascunzătoarea,
doar două opţiuni să urc sau să cobor alte scări,
din holul unde paşii nu mi se aud
vreau să găsesc camerele unde gândurile sunt în aşteptare
arhivate după cuvinte cheie,
geamurile mici nu permit luminii
nici să între nici să iese,
pare fixată precum ilustratele aduse de un poştaş temerar,
pe pereţii goi timpul se exfoliază,
bibelourile cu capete de copii sunt sparte,
mileuri sunt îngălbenite,
tapiseria cu ieslea si naşterea
îmi fură privirea,
pisici, câini doar în amintiri,
la capăt curtea exterioară plină cu cruci de lemn mă îndeamnă să evadez,
respir aerul proaspăt aproape de cer.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolstoi încă mai ară

Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineţi, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudeşte el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag

E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Şi-aleile cereşti unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.

Purtând ţărănesc veşmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veja: Permiteţi să raportez! Am dat foc la draperii pentru că, fiind de catifea, în spatele lor, inamicul s-ar putea replia pe nesimţite. Apoi, dacă geamurile au fost sparte, draperiile nu se mai justifică. Îmi cer scuze, văd că s-a făcut puţin fum. Aşa e la război...
Samson (în transă poetică): Guvernul arde
Furtuna-n el se scaldă...
Veja: Numai draperiile ard, excelenţă...
Samson: Foarte bine, Veja! Foarte bine! Acolo unde sunt draperii nu există transparenţă! (Poetic.) Să dai foc la draperie
Şi la casa de minciuni!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa stricată

e noapte, e târziu
aici, în cer
sau poate pe pământ
mereu mă întreb
mai sunt acel ce nu mai sunt
dansez cu gânduri
printre timpuri, anotimpuri
pe o stradă murdară, numită ironic viaţă
sunt beat şi ce...
tu eşti treaz
de ce faci caz
pe masă o sticlă
poate două, poate nouă
cine azi mai spune nouă
dansez printre norme şi principii
desigur proaste
goale de ani
ha-ha-ha
tu asta poţi să spui
eu nu am cui să spui
sunt beat, nu vezi
dar ce să spui
mai bine bat un cui
sunt beat, printre sticle şi pahare
sparte, goale
am înţeles
sunt o păpuşă stricată
aruncată inutil pe scena vieţii
cosciugul e gol, al cui...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în palme crăpate

Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate,
Din ele cresc cuvinte cu vertebre sparte...

Bazaltul albastru din munţi se cerne-n nisip,
Dorul de mamă se vinde-n icoane, ca chip...

Sfinţii din noi mor departe de ţară, departe,
Tricolorul rămâne în suflet, în pagini de carte...

În sângele fierbinte cresc doruri făr' măsură,
Se-ntoarce orizontul pe-a munţilor curbură...

La concertul durerii asist cu vertebrele sparte,
Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în faţa – feţeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în faţa elefanţilor,
Când mereu omori câte un firiciel de viaţă Ieşit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colţ
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele şi râsetele lumii sunt inconştiente

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te irită, te supără egoismul oamenilor. Dar gândeşte-te numai, şi vei vedea că sunt de compătimit. Sunt lipsiţi de binele cel mai mare, care nu se compară cu nimic, binele conştiinţei de sine a ceea ce e mereu liber, mereu bucuros, mereu în afara timpului şi constrângerilor materiei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocare

Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu eşti Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiţi mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.

poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!