Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos și pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.
Din strigătul de lupt㠖 o grimasă.

Luna de jar și soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid și zorii, și-asfințitul,
În vidul greu dintre pământ și cer.

Așa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viață-ntreagă l-a slujit:
Frumos și pur. Și mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Templierul

EUGEN DORCESCU

TEMPLIERUL

Mi-am amintit cumplita "Dies Irae",
O zi de răzbunare. O, ce zi!
Cu trup cicatrizat în bătălii,
Mă îndreptam, la trap, spre-o mănăstire.

Pe drum, eu, brav oștean al lui Hristos,
Eu, lângă Crucea Domnului, străjer,
Am fost trecut prin sabie și fier,
De oamenii lui Filip cel Frumos.

Amurgul, cheag de sânge vinețiu,
Și soarele de spuză și de scrum
Au preluat destinul meu postum.
Și iată, peste vremi, sunt iarăși viu.

poezie de din revista "Vatra Veche", nr. 2, 2020 (5 februarie 2020)
Adăugat de Eugen DorcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean și munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Și-un eremit
Pe troița luminii răstignit,
Străpuns de lănci și cuie de zenit,
Între azur de cer și-azur de mare.

Eram și eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morții metereze
Și-acum, pe-aceeași cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii și epicleze!
Heruvi de vid, topiți în vid și-n mit,
Zburam, alături, scrib și eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Și iar din infinit în infinit,
Mânați de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduți în sorbul veșnicei Geneze.

în "Timișoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anthropos ergon

Frumos și pur, așa ca la-nceput,
Mă aflu pe un țărm necunoscut,
Un țărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, și-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele și casa de nisip;
Nici nu mai știu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare și se-ascunde —
Și totuși, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi și suflet nu-i nimic:
Nu pot și nu încerc să le despic
Cerul de cer și soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în țara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veșnic, țara luminoasă
În care fi-vom înșine lumini.

Aici, mânați de-al beznelor harapnic,
Huliți de semeni, sfâșiați de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Și eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoșii mei de-odinioară.

poezie de din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timișoara, 2015
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orișice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinși de lume, rupți de elemente,
De apă, de văzduh și de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup și-n gând
Și-am ignorat vrăjmașu-așezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Și sacrul munte însuși e-o fantasmă,
Îți amintești? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Și-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen DorcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Vidul

Vidul din noi
Mărește laturile universului
Cu încă un timp.
Milimetri de lacrimi...
Fluidul ființei noastre risipite-n eter,
Își caută forma...
Unde ești?! Unde sunt?!
Un vid bătând ca un clopot -
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun și compun
Baricade de clipe.
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiș limitat,
Taie în trupul uitării, taie vidul din mine...
Așa se întâmplă...
Așa s-a-ntâmplat...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea mai sigură cale către cunoaștere e suferința.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Samsara

Sunt fericit când rup în
palma ei,
trecând prin parc, timizii
cârlegei.
Și palma ei, la fel ca-n
prima zi,
tresare și acum a tresări.
Sunt fericit pe strada veche. Ea
e ca și-atunci, demult, în
preajma mea.
Am străbătut, de nu știu câte ori,
aleile cu arbori și cu
flori,
pe care primăvara a-nceput
același zumzet arhicunoscut,
cu-aromă de stupină și de stup.

Doar ea mă mai reține-n acest trup.

poezie de din Elegii (2002)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
absență
Absența este o prezență negativă. E un gol, o așteptare, o latență. E moarte și viață, deopotrivă.

definiție de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenușie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
așternându-se,
ca niște thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenușă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
și ea,
între timp,
cenușie;
dorul
sunt nenumărații mei pași
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenușă și scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineții
sinistre cafele;
dorul
e chipul morții,
e al morții sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit și confuz...

Doru-i distanța
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine și tine.

poezie de din ziarul "Națiunea" din București, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen DorcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii poartă pânze de soare pe fețe și-n suflet un straniu amestec de-azur și lentoare letală.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În tăcere

N-a fost cu neputință. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare șoaptă și impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Și iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens și țel,
Tăcerea era drumul către El.
Așa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Așa-I vorbeam: Abis lângă abis.

poezie de din Biblice (2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nirvana

Pierduți fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră și vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid și indecis,
Ce-ți spun acum să nu te doară.
Dar am visat același vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Și-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esență și contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morți, nici vii,
Nici timp, nici spațiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii și tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Și-mi petreceam
Eternitatea căutând.

poezie de (decembrie 2011)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Nicoleta Ion

Vid

Vidul din noi
Mărește laturile Universului
Cu încă un timp.
Lacrima e mitul ce se rostogolește
La picioarele noastre.
Milimetri de sentimente împărțite la doi...
Fluidul ființei s-a risipit în eter.
Își caută formă,
Venele alte drepturi își cer.
Unde ești? Unde sunt?!
Un vid în care aripile mele bat ca un clopot –
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun și compun baricade de clipe,
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiș de bazalt,
Taie în trupul uitării,
Taie vidul din mine.
Mă recompun repetat...
Decizia îmi aparține.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O arhi-amintire

Era o zi senină, ca acum
(Tu, chintesență-a zilelor senine!).
Se destrămau pădurile de fum
În urmă, pe cețoasele coline.

Călătoream, de mult, către apus
Când drumul m-a adus într-o câmpie
Greu adâncită-n umbra viorie
A codrilor ce-o străjuiau de sus.

Și te-am zărit. Departe, în amurg,
Fixai curbura unui spațiu care
Înainta treptat în înserare
Cu soarele și neclintitul burg.

Stăteai pe pod, sub ziduri. Te-am iubit
Acolo chiar, pe dalele curbate,
Și am rămas cu tine în cetate,
Și cred că tot acolo am murit...

Uitasem totul: codrii, lungul drum,
Cetatea, podul, gustul gurii tale...
Și brusc, mi le-am reamintit acum,
Când mi-ai zâmbit ca și atunci, pe dale.

poezie de din Epistole (1990)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Karma

Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Pășuni ce țin amiaza-ntreagă-n palme.
Și moartea, ce ne mână-ncet din spate.

Spre orice punct, aceeași depărtare.
Jur-împrejur, o singură ființ㠗
Îmi amintesc (e, oare, cu putință?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.

Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine
Și mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.

poezie de din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La capătul însorit al singurătății ești tu. La mijlocul singurătății te găsesc doar pe tine.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Îmi sunt așa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine știe ce uriaș rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă lovește o altfel de sete
aș fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realității
pur și simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoașe
și nu am niciun deșert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt așa greu de înțeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, ce frumos am mai iubit eu...

O, ce frumos am mai iubit eu, Doamne,
Ce fericit a fost acel bărbat
Pentru care bolta cea înaltă
Și norii, și vântul, și luna a cântat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Să curgă cerul o noapte toată
Și eu să văd cum inima ia foc -
Hai, dați-mi, cel puțin un om în stat
Să fi avut așa noroc...

Eu am iubit cum el nici n-a visat
Cândva, s-alunece sărutul de pe stele
Pe fiecare geană, uimit și separat,
Și el, bărbat în toată firea, - îmbrățișat,
Să uite că conduce-un stat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Și-acum pe umerii lui mândri, și înalți
Stau brațele-mi ca două păsări, care
Și să iubească-ar vrea, dar și să zboare...
Eu am iubit cum voi nici n-ați visat...

poezie de din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina DraganceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Euclid

Demult, bătrânul Euclid a desenat pe plajă-un cerc.
Pe-atunci lumea mai credea în delficul Apollo.
El l-a umplut și l-a înconjurat
Cu fel de fel de unghiuri, încoace și încolo.

Cu bărbile stufoase, colilii, gașca lui
Dădea din cap și-argumenta cu zel
Chestii privitoare la tangente și la arcuri,
La diametre, circumferințe și altele la fel.

Un băiețel le stătea tăcut alături toată ziua,
Până cădea lin seara, ca o frunzuliță,
Pentru că bătrâneiii desenau pe nisip luna
Atât de frumos – și cu coroniță.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook