Perspective 🌸

Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...

Copiii aleargă desculţi prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
şi-l conturează cu lacrimile lor ascunse.

Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:

Absolutul.

Îi e dor şi dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceştile cu incantaţii trimise focului.

Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă
cu glasul inimii care nu ascultă.

Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
şi la fiecare silabă şoptită statornic:

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspective

Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...

Copiii aleargă desculţi prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
şi-l conturează cu lacrimile lor ascunse.

Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:

Absolutul.

Îi e dor şi dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceştile cu incantaţii trimise focului.

Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă
cu glasul inimii care nu ascultă.

Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
şi la fiecare silabă şoptită statornic:

De dor.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

🌸 Perspective 🌸

Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...

Copiii aleargă desculţi prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
şi-l conturează cu lacrimile lor ascunse.

Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:

Absolutul.

Îi e dor şi dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceştile cu incantaţii trimise focului.

Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă
cu glasul inimii care nu ascultă.

Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
şi la fiecare silabă şoptită statornic:

De dor.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:

Absolutul.

Venele îmi pulsează puternic
la fiecare adiere de vânt
şi la fiecare silabă şoptită statornic:

De dor.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii timizi

Băieţii timizi aleargă de ei înşişi
să nu fie văzuţi roşind
de fetele cărora le admiră
în secret
mersul spre cealaltă dimensiune a fiinţei.

În sufletul lor dimineaţa încep
să zboare fluturii,
care se aşază pe umărul
unei domnişoare însetate de ploi
cu mister de gheaţă.
Atât de zgribuliţi devin fluturii, încât
băieţii timizi nu mai pot să rostească
"mi-e frig", ci "mi-e dor"
dacă îi întreabă cineva
de ce se ascund
de săruturi furate.

Şi atunci devin şi mai stângaci
şi se lovesc de toate întrebările
lumii
şi de toate răspunsurile
pe care nu le vor da niciodată,
pentru că fluturii lor nu se transformă
în viermi,
ci într-o mătase care noaptea ia stele din cer
şi acoperă fetele singure, ce dorm
ţinând în mână fără să ştie
inima unui băiat timid.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de iarnă

Mă pierd în plete de ninsoare
Şi feţi-frumoşi îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeţi de dor.

Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleaşi vorbe calde,
Dar tu, măicuţă, tu, te-ai dus...

În neguri de argint coboară
Pe şerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieţii zări.

Vezi?! Suntem troieniţi la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Şi vise şi tăceri şi doruri
Şi clipele cu-al lor mister.

Mai ninşi cu fiecare clipă,
Ne naştem iarnă... Şi-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Şi... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

culeg versuri din razele soarelui ce-mi mângâie faţa
cu surâsul
simplu
şi efemer al timpului.

Vântul îmi scrijeleşte riduri de fericire
pe chip
cu dragostea lui
din fiecare îmbrăţişare
a două inimi de îndrăgostiţi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme când...

Miroase a iubire, a fragi şi-a rozmarin,
a inimi amorţite cu iz profund de crin.
"-A tot ce-a fost cândva..." grăbit, suspină ceasul..
Cu ochii plini de lacrimi, al vieţii-şi pierde pasul.

Să ne hrănim cu amintiri trecute,
Cu dragoste de vară şi îmbrăţişări tăcute.
Furate din povestea scrisă fără cuvinte
Creată de inima care niciodată nu minte...

Să atingem nisipul cu tălpile goale
Simţind frenezia nopţilor calde..
Din seriile calde, calde, de vară,
În care doar timpul este o povară...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teiul

Teiul dulce-mi bate-n geam
Dar pe tine nu te am
Te-ai pierdut printre ciresi
Printre vise si povesti

Te-ai ascuns intr-o poveste,
Teiu' amar imi da de veste
C-ai sa vii candva acasa
Ca un gand intr-o fereastra,
Ca un strop de soare-n ploaie,
Ca o scoica prea balaie
Ce pierduta sta pe tarm
Si asteapta valul dulce
Sa o duca unde dorm
Visele de scoici pierdute,
Lacrimile lor trecute,
Perlele din gandul lor
Si alge de dor ce dor...

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adăpost pe Oceanul Pacific

După o zi lungă
Tata încuie uşile,
Ferestrele,
Obloanele ferestrelor;
Închide glasul vântului,
Întrebările zilei de ieri.

Mama stinge toate luminile
Din fiecare cameră, din fiecare bufet;
Închide televizorul,
Sclipirile luminii roşii ale inimii,
Ultima stea
De pe acest cer întotdeauna străin.

Şi-apoi, întinşi în pat,
Ascultă-îngrijoraţi sunetele-îndepărtate
Făcute de copiii lor care cresc

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelui poet

acelui poet
pe care l-am iubit
aş vrea să îi spun
îmi e dor
tăcerea muşcă din omoplaţi
ca un şarpe al înţelepciunii
încolăcit pe pragul de-acasă
a fost prea devreme
întotdeauna va fi
trimite-mi o scrisoare din rai
în fiecare dimineaţă
când îmi beau cafeaua
din ceaşca albastră
singurul adevăr
în care mai cred
de atunci

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm copiii! ...

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Cu inima un zbucium şi gândul zbor înfrânt,
Ce n-au văzut izbânda, dar gustul de înfrângeri
În labirintul vieţii, adesea s-a răsfrânt!

Să nu uităm copiii cu inimi întristate,
Ce-au înfruntat tot greul pe umerii lor goi!
Ei vor repere-n viaţă şi căi adevărate
Şi stă-n puterea noastră să prindă bun altoi.

Să nu uităm copiii cu doruri ne-mplinite,
Să-i scoatem din nedreptul, potrivnicul destin!
Treziţi din amorţirea de vise ofilite,
Cu toţii să se-nfrupte din al vieţii festin.

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Ce-i poartă pe cei dragi lor, în inimi şi în minţi!
Ce rătăcesc aiurea prin văi de dor şi plângeri,
Cu gândul că nu fost-au uitaţi de-ai lor parinţi...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri şi
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud ţipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te aşteptam
liniştea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranţe
printre şuviţele negre ale nopţii
stropii de ploaie zdrobiţi de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbelişte

în jurul meu un gol
şi multă tristeţe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe un fir de iarbă îmi voi răsfiră umbra...
ca o dantelă fina de lumina şi poezie,
scaldandu-ma intr-un picur de rouă...
lăsând soarele să m-alinte,
să mă deseneze cu razele ce te-au atins pe tine
inmuindu-se in culorile răsuflării tale de dor...
si-n focul inimii tale...
Sa deseneze cald peste mine iubire, cu culorile sufletului tau...
cu şoapte vii desprinse din tine,
alunecând in mine,
contur de văpaie tremurânda, dându-mi....
Bătăile inimii tale insetate
sa mi le. aseze in palme, mângâiere vie sa le fiu...
Atingerea calda a mainilor tale sa stinga arsita ochilor mei, a fiecărei fărâme din mine...
care te astepta printre oameni şi vise...
si iarba şi ploaie şi flori...
în cantec şi-n aşternuturi reci...
Iar freamătul inimii sa-l stingă cu o adiere fina de vânt, care sa ne. mpleteasca pe-amândoi,
dorurile noastre sa le-aline...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!