Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroşi a primăvară. Ecoul şoaptelor proaspete răsună surd dintr-un colţ de suflet hoinar. Ai glasul ţărmului mării ascuns într-o cochilie veche. Mi-ai strecurat dor în gânduri şi îmi pierd adesea privirea în oglinda inimii tale, într-un joc al misterelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile constituie eventuale consecinţe atribuite încheierii definitive a unui capitol din sumarul experienţelor noastre. Unele călătorii se sfârşesc firesc, altele însă păstrează şi acum mireasma dorului blând în amurgul regretelor pustii. Uneori inima poartă razboaie, alteori işi aruncă sentimentele în calea infrângerii orgolilor. Dar cu fiecare respiraţie a timpului, te iubeşte mai mult...

Andreea Palasescu (2 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-ai fi liberă? Ştii, cu tălpile goale şi inima mică, plină de surâsul dorului. Cu trecutul în bagaje vechi şi lumea într-un pahar de vin sau într-un suspin de plăcere? Ai pleca din tine şi te-ai întoarce negreşit pentru a dărui? Iubirea e de ajuns pentru noi. Şi pentru oricine. Dacă e veritabilă. Cere doar intensitate şi fărâma de bine din rau. E destul cât să ne despartă de sine, să ne smulgă din orgolii nemiloase, aducându-ne din nou fericirea...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânsese picioarele lungi sub fesele ferme, ghemuindu-se în adâncuri de suflet măcinat de ispite. Îi plutea dorinţa prin simţiri şi spaţiul îşi suprima treptat cuprinsul, aruncându-i goi într-o răsuflare de clipă. Vinul parfumat şi urmele şoaptelor fierbinţi îi conturau buzele roşii într-un surâs nesigur. Ştia că era o greşeală dar voia cu disperare să-l înveţe, trăindu-l încet, adânc şi plin de pasiune, îndrumată clar de glasul trăirilor reprimate. În definitiv nu aparţinea nimănui. Nici viselor şi nici trecutului care îi lăsase pe inelar urme de verighetă. Se abandona pradă iubirii care îşi striga setea din adâncuri de senin şi furtuni.

Andreea Palasescu (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi povestea zâmbetelor fragile care privesc adesea în oglinda timpului. Ascultă glasul tăcerilor suave, spulberate tainic de liniştea gândului naiv. Iartă-mă şi iubeşte-mă! Rămâi o dulce realitate, într-un amalgam de iluzii care se prăbuşesc...

Andreea Palasescu (11 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine încă apunea soarele verilor târzii. Priveam amândoi într-un adânc infinit de gânduri în care se oglindea tainic surâsul amintirilor. Te-am închis într-un suflet flămând. Ascultam liniştea timpului şi glasul tău picura veninul uirării într-o şoaptă de dor. Parcă plecasei de veacuri din povestea noastră...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Înţelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colţ de lume mică şi blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceaşcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut şi plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de linişte, într-o aglomeraţie ostenitoare de străini orbi. Aş muşca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înţelesul surd. Pe urmă m-aş împărţi cu tine, fără intenţii şi interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăţi şi simpli, într-un paradox al existenţei umile.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi nesătule

Sunt inimi care nu mai pot să zboare
De-atâta vreme rea şi gust amar...
Îşi pun naiv peste durere sare,
În loc să-nveţe să plutească iar.

Rămân acolo, îngheţate-n timpul
Care le-a stors de râvnă şi culoare.
Doar în iubire-i veşnic anotimpul —
Cu flori în suflet, zâmbete şi soare.

Aceste inimi nu ştiu, diferenţa
Să facă, dintre ce-i real sau fals
Şi, din păcate, nu au rezistenţa
De-a-i ţine piept trădării într-un vals.

Sunt inimile-acelea imature,
De dragoste nebună nesătule.
Nu se mai satură să nu îndure
Aceeaşi poftă ce le fac credule.

Aceeaşi poftă care le distruge
Trăirea de a mai avea curaj,
De-a alerga frumosul, care fuge,
Prin tot ce e uman, ca un miraj.

Şi, ce păcat, că îşi vor pierde rostul,
Lăsându-se vrăjite de-aparenţe...
Când nu-i şi chibzuinţă-acesta-i costul:
Ceea ce arde,-ncepe să îngheţe.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Orologiul bate-n taină, gânduri rătăcesc în noapte,
Albul norilor îmbracă, floarea de salcâm în şoapte
Curg din ochii tai agale, raze de surâs şi soare
Trupul îmbrăcat în valuri, vise cu miros de mare.
Îmi lipseşti.
Mi-e dor de tine şi mi-e dor să mă privesc
În oglina unui suflet unde-n umbră strălucesc
Amintiri şi-o nebunie legănată ca un prunc
În adâncul de păcate cu al lor ecou prelung.

Orologiul bate-n taină, timpul îngroapă trecutul
Aripile cern tăcerea, străbătând domol văzduhul.
Doar imaginea iubirii, aşezată-n rama veche
Îşi anină versul cald, ca o şoaptă la ureche.

Somnul poartă umbra mea, dormi uşor pe-o adiere
Iarba crudă-ţi udă pielea într-o dulce mângâiere
Roua picură pe buze, vântul prinde-ntr-o şuviţă
O atingere firavă, cu miros de lămâiţă.
Îmi lipseşti.
Şi-ţi cer în gânduri, când revii s-aduci cu tine
Asfinţit de dor şi vara prinsă-n zilele senine
Să călătorim în viaţă, prin tăcerea din abis.
Te-am dorit.
Cum Eva-n taină dorea fructul interzis.

poezie de Andreea Palasescu (23 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există clipe în viaţă în care efectiv îţi doreşti să închei căutările, să arunci cheile lacătelor vremii în veşnicia trecutului. E un paradox cum adesea, în amalgamul trăirilor nestatornice te surprind desenandu-mi pe suflet umbra chipului tău. Eşti aşa cum te ştiu dintotdeauna. Zâmbeşti frumos, cald şi tăcerea ta mistuitoare spune poveşti cu final fericit. Te privesc cu jind, în oglindă gândurilor nobile pe care le port ascunse în buzunarele pline cu vise şi chiar dacă nu pot străbate cuprinsul distanţei apăsătoare, dorul te face prezent în inima mea.

Andreea Palasescu (7 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelul dansului iubirii

Cu multe răsărituri în balans,
Albine le fac florilor avans;

În dorul pentru flori e aşteptare
A dragostei închise-n contradans;

Dorinţele se-aprind câteodată
La mese, într-un joc de "preferans";

Perechea neştiută-a unei inimi
Ghicită-i poate-n cărţi la "pasians",

Dar aripi pentru Cupidon vor creşte
Din inimi alipite într-un dans!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un ecou

Noapte albastră te gândesc
Vise apar la poarta sufletului
Suflete în noapte se- ntâlnesc
Să povestească viaţa trupului

Capăt de vis tărâm al iubirii
Trăire curată cu inimi legată
Luna reală dă naştere fericirii
Bolta cerului de linişte brăzdată

Te-am aşteptat tu vis real
Şi sufletu -mi era pustiu
Te-arăţi pe cerul meu astral
Vis împlinit noapte să-ţi fiu

În mare Luna îsi odihneşte
Răzleţe raze calde de lumini
În ceruri liniştea domneşte
Visurile nopţii fac minuni

Vorbe şoptite glasul tău
Licurici aprinzi în noapte
Şi glasul meu într -un ecou
El îţi răspunde la ale tale soapte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Big Bang

Nedesluşit cu patos cântă
În ritmuri care dau fiori,
Cântec ce ne înspăimântă
De multe ori, de multe ori

Cu glas sonor de trubadur
Printre inflexiuni feroce,
Înverşunat prelung şi dur
Transmite emoţii prin voce

Din sunete ce se-ntretaie
Ţâşnesc fascicule de foc
Ca flăcările din văpaie,
Reverberând din loc în loc

Când serile se iau la trântă
Cu un proiect necunoscut,
Vuietul lui tot mai cântă
Într-un registru grav, acut.

În veci răsună glasul lui
Prin universul vast, himeric
Clocotitor în ritm haihui,
Răsunător, strident, isteric

Surâde veşnic şi suspină,
Revarsă zâmbet peste ere
În straie dalbe de lumină
Trece de timp şi bariere.

Acel ecou de la big bang
Un puls al inimi celeste,
Persistă ca un bumerang
Misterios, ascuns vuieşte.

poezie de David Boia (20 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii. Mulţi vor veni să-şi ascundă ispitele în abisul ei. Şi marea le va păstra veşnic, ca o dovadă a iubirilor nemuritoare.

Andreea Palasescu (12 martie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!