Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Voi face din sufletul meu
o casetă pentru sufletul tău,
din inima mea o locuinţă
pentru frumuseţea ta,
din pieptul meu un mormânt
pentru durerile tale.
Te voi iubi cum pajiştile iubesc primăvara
şi voi adora în tine
viaţa unei flori sub razele de soare.
Voi cânta numele tău
cum valea cântă ecoul clopotelor
si voi asculta limbajul inimii tale
cum plaja ascultă istoria valurilor.
Toate şi multe altele pentru tine voi face,
ca-n armonie si iubire a mă desface.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug visele de mine, Profesore

fug visele de mine, Profesore
cifrele din inima ta
arcuiesc îndelungi îmbrăţişări
căldura cuprinde tălpile
şi încep să merg

picioarele nu mă ascultă
decât atunci când drumul
nu mă mai desparte de tine

plâng şi râd deopotrivă
pentru că citindu-te
poveştile curg
prin bătăile acelea necunoscute
ale tablourilor deja pictate
în inimile copacilor pe care i-ai sădit

uite, vin sărbătorile, Profesore
şi în mine
ascultă timpul o coajă de nucă

îmi povesteai
cum se fac cozonacii cu nucă
adăugam tăcut stafidele apoi
era iar primăvară
în jocul nostru
sau poate numai al tău
pentru că
în mine plânge o pasăre albă
cu ciocul portocaliu
şi ochii din ultima undă a mării
vara

zboară în jurul tău mereu
şi-ţi mai lasă în privire un gând bun
o lacrimă de zbor frânt
şi un zbor infinit

Profesore,
aşa-i că tăcerea alină
inimile însetate de rostiri?

ştii, uneori mă retrag într-o cochilie
şi
dacă vei păşi atent
vei descoperi în nisipul plajelor tale
din poveşti
acea scoică sub care ascult marea
glasul tău
şi toate acele istorii nesfârşite
ale tinereţii în care
alergai după o coadă de vulpe
din casa părintească
speriat de întuneric

nu ştiai poate
că în clipa aceea
dacă aprindeai o lumânare
Iisus te cuprindea cu tot cu rugă
la pieptul Său necuprins de realitate
cuprins într-un rug nesfârşit
nestins
într-o inimă a inimilor

- celui care ştie -

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( ** )

... firul de aur al timpului
frământă bulzul în care cuvântul,
prin sunetul, culoarea,
vibraţia lui,
atinge sufletul în plin zbor...

în cuptorul de argint,
firul creşte,
se înalţă,
ca o mână albă
a anotimpurilor trăite
şi netrăite...

agaţă uşor tâmplele
anilor pământeni...

şi trupul...

covrig al necunoaşterii,
aşteaptă azima răsuflării Tale...

Părinte,

ce e teama?

o umbră a răsadului în care seminţele...
... nu rodesc?

o culoare a pământului,
combinaţie nereuşită a iluziilor?

Părinte...

sunt teama acum...

alungă-mă
şi prinde-mă
în buchetul înţelepciunii Tale,
să prind în gând
particula şi aroma
a ceea ce sunt...

Copilă,

răspunsul va veni
în bobul de muştar
de la poalele muntelui de întrebări...
caută la rădăcina stejarului,
în miezul ghindei risipite rod,
necunoaşterii,
bobul de muştar...

în ploaie,
timpul l-a rătăcit...

vântul
i-a aprins culoarea

iar păsările...

i-au dăruit
trilul bucuriei zborului...

absoarbe-l în pulsul
inimii tale...

trăieşte în floarea vieţii
strângând uşor,
în palmă,
bucuria focului
în plin zâmbet...
al inimii...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma miresei

Cântecul acesta
nu-i al meu
calc pe frunze
ca şi pe
pietrele ochilor tăi
secundă
aninată în surâs
pe drumul
cuvintelor
frumos
arcuite

îţi mai aduci aminte
când
ni se scăldau
ochii
în ochii zilei
sub aripa mersului tău
vers şi cântec
ca o mireasă de flori
dată în floare
pe urmele zâmbetului tău
cunună de stele
în palma miresei
uimire
şi zbor

secunde zvântate
cu chipul în ape
ni se rostogoleau pe mâini
speranţă şi dor
drum
taină
zbor spre stele
şi printre ele
paradisu
să-l vezi
să-l umblii

lumină
născută-n lumină
lumina să-i simţi
cu paşii
cu ochii
cu duhul

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi!

Nu poţi amintirea oricum, s-o arunci,
Nici vorbele tale, nici clipa de-atunci,
Nici lacrima grea pe chipul tău plâns,
Nici braţele tale cu care m-ai strâns!

Nimic din ce-a fost rămase în mine,
Pe care destinul le leagă de tine.
De-aceea alerg prin timp înapoi,
Cu tot ce înseamnă o lume din noi.

Şi întind al meu braţ, încerc să te prind,
Aievea de-ai fi, să nu mă desprind,
Imagine dulce te-apropie-ncet,
Pe drumul de seară cu-amurg violet.

Când gândul mă-aleargă pe-ntinderi de ape,
Iar chipul tău galeş se-aşază pe pleoape.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Şi să-i închid când noaptea
Vorbeşte-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din faţa ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Şi s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Şi să-l cuprind când ceaţa
Luceşte-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Şi să le-alint când luna
Vesteşte întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Şi să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de Gabriela Chişcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ambrozia cuvintelor tale

Din ambrozia cuvintelor tale,
Savurez vraja extazului divin.
Culegând ale strofelor petale,
Eminescului-Luceafăr... mă închin!

Inimi iubindu-se pe strune de vers
Se întreţes prin sentimente pure,
Mănunchiuri de raze înspre Univers,
Se stabilesc în piscurile sure!

Prin graiul tău divin... dulce, românesc,
(Ambasador al poeziei noastre!),
Inimile prin iubire se întreţes,
Cu mii de îngeri, printre flori albastre!

poezie de Toth Arpad
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înca

Prin sângele meu
se mai aude
foşnetul şoaptelor tale,
înca mai simt
sărutul trupului tău.

Mângâierile tale
curg peste sânii mei
ca o ploaie de vară,
iar privirile tale
ma sorb înlăuntru.

Foc aprins,
sufletul meu te caută
şi te cuprinde:
în singurătate
cu tine se pierde!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Habere Artem (2013), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi nedrept...

Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, amurgurile-s reci,
N-aş vrea să simt parfumul tău când pleci
Şi să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium şi pământ
Şi-această iarnă mută, revanşardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, ninsoarea se aşterne,
Aş vrea să simt privirea ta în gene
Şi glasul tău, în pieptul meu, curgând.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanţă negreşit primesc
De la tine, mare îndrăgită şi iubită,
Să –mi dai din energia şi farmecul tău
Să mă ţină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Şi desenează pe-al tău luciu mişcător
Tabloul bucuriei şi –mplinirii vieţii,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopţii
Se oglindesc şi chipul şi-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi şi ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpleteşte cu azurul, la orizont
Şi inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-şi danseză jocul trepidant, stătut
Şi freamătă în cântul dragostei profund.

Falduri albe şi spumoase
Se desprind din trupul tău,
Te aprinzi şi fosforecent tu luminezi
Ţărmul tău străjuit de spectatori,
Dansezi necontenit până-n toiul nopţii
Şi mai apoi, valsul tău ce pare a fi o legendă vie
Se propagă-n valuri până la al meu suflet.

Într-o forfotă nebună, eşti,
Şi liniştea necontenit o cauţi,
Dar o adiere sau un mic vânt
Te agită şi neastâmpărul tău,
În zbuciumul meu te regăsesc
Şi-o nelinişte surdă mă cuprinde
Când puterea ta cu prisosinţă o resimt.

Simt al tău parfum de alge ozonat,
Briza ce-mi mângâie obrazul,
Gustul apei tale cam sărată
Şi-al tău tumult ce cu putere
Loveşte nisipul ce-l fierbinte.

Datoare eu îţi sunt şi-ţi voi rămâne,
Pentru darul tău de suflet şi nepreţuit,
Îţi promit că tu pentru mine
Vei râmâne o amintire vie,
Acum, mereu şi până la asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!