Suntem aceeaşi primăvară...

Iubitule, suntem aceeaşi primăvară, n-ai intuit că noi suntem acei
Care-au topit rugina de sub talpă sfidând la tâmplă albii ghiocei?
Nu-ţi încrunta privirea în oglindă, ascultă-ţi sufletul în piept ce tânăr e,
E mai vioi ca puiul căprioarei ce-n verdele pădurii zbenguie.

Nu-ţi căuta de creţe pliuri anii, sunt muguri noi ce dau nerăbdători în pârg,
Să nu-ndrăzneşti cândva să-ţi fie teamă, să vinzi iluzii pe tarabe-n târg,
Pe prispa mâinii-mi sprijin gându-ncrezătoare că soarele mereu ne va zâmbi
Cu-acelaşi cald veşmânt de sărbătoare, nu-şi va trăda menirea şi-o luci.

Azi, poate-mbrăţişările-s mai rare, săruturile uneori poate-s mai seci,
Dar în adâncuri e respect, e-nţelepciune, e-ncredere pecetluită-n veci,
Adeseori certaţi cu albul iernii prefacem bulgări mari de remuşcări
În foi de ţigarete expirate ce-or arde-n netrăitele visări.

Mai şchioapătă o rană la un deget, mai picură vreo lacrimă de ger,
Dar cât iubirea flutură în flamuri, unirile temeinice nu pier,
Croiesc în timp poveşti adevărate ce nu-s cusute-n fire de argint,
Ci doar cu ochii minţii şi-ai trăirii şi-ai paşilor ce niciodată nu se mint.

Am ridicat măreţul zid al îndârjirii, să nu ne-atingă valul de furtuni,
De-o stinge-ncinsul jar al pasiunii, să-i reaprindem torţa din genuni,
Dar temelia dragostei eterne nu va ceda vreunui impas de s-o ivi,
În dulcea tinereţe-a bătrâneţii... de mână... tot de mână ne-oţi găsi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirea cuvântă

Au trecut multe veri, multe ierni au apus
Şi de-au fost să mai fie primăveri am sedus,
Am chemat cărturari să ne scrie-un roman,
Peste ani să ne fie cel mai dulce alean.

Frontiere-am topit când de-un zid ne-am lovit,
Din genuni ne-am trezit şi furtuni am oprit,
Între nori plumburii lumânări am aprins,
Şi de-am plâns şi de-am râs niciodată n-au stins.

Doar un singur palton pentru doi am croit,
Să ne ţină de cald când de ger am albit,
Braţ la braţ ne-am unit într-un "Nod gordian",
Sentimente-am cioplit dintr-o şa de pian.

De-aş întoarce ruleta ochii tăi mi-ar fura
O candidă privire şi-n trăsură-aş urca,
Să ating Everestul pasiunii din noi
Când iubirea cuvântă, de păcat suntem goi.

Fir întins ne-am dorit-o, dar e viaţă, nu-i cer,
E şi sare şi miere, e şi bob de piper,
Cuceriţi de chimia plăsmuită rotund
Am trăit alintaţi într-un patos profund.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a iubirea

Nu-ţi găsesc privirea, paşii-ţi nicăieri,
Unde-ţi este chipul dintre albe nopţi?
Ai uscat iubirea, îndrăzneşti să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopţi?

Amintiri deşarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ţi ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie şi suspine.

Nu-ţi trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ţi dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.

Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le şterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?

Joaca-ţi de-a iubirea a luat sfârşit,
Să-ţi mai dau o şansă, pare înţelept?
Doare, dar nu-ţi pasă, ştii cât ai greşit,
Cere-mi să te iert, dar nu să te-aştept!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Între cer şi pământ ne zâmbeşte durerea,
Stă ascunsă-n atomii înfăşaţi în tăceri
Calm, extrage din noi dulcea sevă ca mierea
Într-un dans infernal de alese plăceri.

Câştigând teritorii se absolvă de vină
Şi ne face să credem că aşa e normal
Să trezim lăcrimând, s-auzim cum suspină,
S-ancorăm la nevoie într-un petic de mal.

Rădăcini de va prinde-o-nflori fără veste
Şi-o săpa albii triste pe sub straiul de lut
Şi-o zidi o cetate, sus, pe munte-ntre creste
Cât să poată-a-i răpi vieţii înc-un minut.

Nu-şi trădează orgoliul risipindu-se-n taină,
Nici nu-şi leapădă moftul de-a juca necinstit,
Îşi dezbracă năravul şi-obosita ei haină
Doar când lacrima stinge pe-un obraz odihnit.

Furibundă-şi întoarce înc-odată privirea
Nu se-ndură-a lăsa drum deschis fericirii,
Doar să-ntunece soarta, asta-i este menirea!
Şi să tulbure apele din adâncul trăirii...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri, făr-de-păcat –
În mine iluzii absurde se zbat.

Iluzii absurde cum că-ntre noi
Bâzâie dragostea ca şi un roi
De-albine de aur, dulce-nţepând,
Despre iubire şi ură-ngânând.

Sentimental – ştiu sigur că nu-s –
Anii de aur mi s-au cam dus
Şi sufletul meu e tot mai sărac –
Şi-s tot mai cinic şi tot mai posac.

Căci deşi trupul mi-e încă bun –
Sufletul meu e doar moş nebun
Vreau să te-ating dar simt că-s impur
Şi rău mă mai doare privirea-ţi de azur.

Puştoaică dragă, cu gura de foc
Sunt plin de tristeţe şi de nenoroc
Tu poţi, eu nu pot deloc să-ţi ofer
Dragostea-aceea ce duce la Cer.

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri – căci, vai! Anii mei
Trecut-au aiurea, făr-de-temei.

Puştoaică dragă, cu părul bălai,
Cu ochii de azur, ce duc către Rai
Ştiu din privirea-ţi că ne iubim -
Dar eu-s pe calea spre ţintirim.

Ştiu că iubirea nu-i un păcat
Dar sufletul tău – în tandreţe bogat
Şi sufletul meu – moşneagul nebun
Sunt ca şi acul în carul cu fân.

Puştoaică dragă, cu suflet candid
Atâtea iluzii în mine ucid...
La marginea zării croncăne-un corb –
Iubirea e oarbă – eu nu sunt orb.

... Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu regrete pot să te ajung
Aproape, departe – sunt, par anii mei
Ce-n fugă zburat-au făr-de-temei.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negura realităţii

Se strâng în noi mormane de obuze
Şi cresc tăceri pe planu vertical...
Războaiele durerilor sunt duse
Mereu mai crud, mai dens, mai inuman.

E sufletul o groapă cu gunoaie
În care strângem goluri de granit.
Lacrima de s-ar transforma în ploaie,
Vulcanii indecenţei tot ne mint...

Osoarele din noi sunt tot mai pline
De praf de puşcă şi vulcani arzând.
Suntem de-o veşnicie doar ruine
Ce nici măcar nu se aud plângând.

Un cimitir de umbre contestate
Îşi plânge moartea-n noi ostentativ.
Ne îndreptăm, în goana către moarte,
Inadaptabil, dar repetitiv.

Galerele istoriei sunt pline!
A explodat şi ultimul ecou...
Să încercăm să ne venim în fire!
Şi mai cuminţi să rertrăim... Din nou,

Motoarele luminilor sunt stinse...
E întuneric totalitarist,
Suntem privaţi de viaţă şi de vise
Nu mai cunoaştem verbul "să exist".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi uiţi legământul!

Să nu-ţi uiţi legământul, să nu ţi-l uiţi, îţi spun
că-ai să-l regreţi odată plângând ca un nebun
şi-ai să străbaţi pustiuri topindu-ţi ochii goi;
dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii 'napoi.
Să nu-ţi uiţi datoria spre Sfântul Dumnezeu,
că nu-i o altă vină s-o ispăşeşti mai greu
şi-ai să boceşti odată cu sufletul arzând;
dar vremea ta trecută n-o mai întorci nicicând.

Să nu-ţi uiţi aşteptarea acelor ce te plâng,
că ai s-o simţi ca jarul arzându-ţi sânul stâng
şi-ai ocoli pământul să poţi afla pe-acel
ce ţi-ar ierta păcatul, să poţi să scapi de el.

Să nu uiţi niciodată ce-i unic şi divin,
căci toată viaţa-n urmă ţi-o vei 'neca-n venin,
dorindu-ţi orice moarte, pe zi de mii de ori —
nici suportându-ţi viaţa, şi nici putând să mori.

... Ci ţine-ţi legământul şi dragostea frumos;
aşa să mergi cu ele în faţa lui Hristos.
Când mulţi se duc în Iadul amarelor mustrări,
tu 'nalţă-ţi legământul spre veşnice cântări.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toţi ce scrişi ne-au fost pe frunţi
Îi număr eu pe cei care mai vin
Şi între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunţi

Dac-ai să uiţi acum, aminte-am să-ţi aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ţi azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a şters al vieţii truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naşte-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătuşat, de remuşcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Şi de va fi să uiţi, mă poţi uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăţ ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Sufletu-mi l-am rupt
odată cu amintirea ta..
te-am iubit şi-am încercat
să te uit,
ştiu...
clipa nu se mai întoarce,
trecutul se pierde
într-o densă ceaţă,
dar în lumea mea imaginară
mână în mână,
suntem doar noi doi
hoinărind
cu våntul împreună,
cuprinşi
de fiorul dragostei
ca un fluid adânc,
arzător,
făcând ravagii în
suflete la noi...
îţi văd ochii
scânteind ca
rasfrângerea unei
flăcări în apă,
citesc în ei
o mută duioşie,
dor, regret,
ceva între suferinţă
şi pasiune...
sunt imagini din trecut
doar de sufletu-mi
ştiut!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gând să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plângem din tot sufletul,
Ţinându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii nu se înlocuiesc

Fraţii, nu-s de înlocuit, nu se vând şi nu se schimbă,
Să priveşti la ei în suflet, precum te vezi în oglindă
Când arunci cu vorbe-n frate, tot pe tine te loveşti
Uită, iartă şi ia seama, cât sunt vii, să ţi-i iubeşti.

Nicăieri în lumea asta, n-ai să afli împăcăciune,
Ochii lui şi ochii tăi, au acelaşi dor a-şi spune
Să laşi orice supărare, lângă voi să nu răsară
Căci pe mama, chiar de tace, pân'la moarte o s-o doară.

Pe pământ şi pe avere, să nu faceţi judecată,
Că nu poţi răscumpăra, omenia, niciodată
Să nu pui hotar iubirii, când ţi-o cere fratele,
Mama a împărţit la toţi, grija ei şi laptele.

Dacă azi te-ai mâniat, cerul mâine se mânie
Şi nu-ţi iartă fapta rea, să-i faci lui, ce-ţi place ţie,
Totdeauna lasă loc, fratelui la tine-n curte
Clipele ce pierzi cu ură, pe vecie sunt pierdute.

Şi-ai mai vrea când fraţii pleacă, să-i revezi o zi măcar,
Dar căinţa prea târzie, ai să vezi! Că-i în zadar!
Şi nu-i suflet să priceapă, cum e-al fratelui, de sânge
Nu-l răni nici din greşeală, că-i păcat, de-o clipă plânge.

Fraţii, nu-s de înlocuit, sunt aceleaşi trup de mamă,
Sunt nădejdea şi sunt milă, lacrimă de sub năframă
Mâna fratelui e sfântă, e-a mamei mângâiere,
Să-i dai fratelui iubirea, chiar şi-atunci când nu ţi-o cere.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul focului

Ai simţul focului în tine
Şi calci pe scrumul dintre noi
Mai rar, dar tot cu paşii goi
Şi să m-aprinzi mai rar îţi vine,
Mai rar mai suntem amândoi!

Mai sunt un muc de lumânare,
M-aprinzi decât la sărbători
Şi-apoi mă stingi de mii de ori
Să nu-ţi văd goalele picioare,
Desculţa mea, plecând în zori.

Ce ţi-o fi ars de-ai mai venit
Să mai aprinzi ceva din mine?
Ai simţul focului în tine
Şi-ai vrea să ard la infinit,
Mai rar adică şi mai bine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (10 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume

M-ai strigat Vladu!, n-ai ştiut
Ce rădăcini se-ascund în spate,
Mi s-a mai spus aşa-n trecut,
De ast-am făcut trei paşi în spate.

Şi-ai continuat, eu m-am topit,
Nu ştiu, nu ştiu... mă răscoleşti,
Dar ştiu că nu-ţi pot fi iubit,
Tu n-ai putea să mă iubeşti.

Nu aş putea să fac nimic,
Tu eşti la început de drum,
Atât de mare, dar prea mic,
Aş încerca, dar chiar n-am cum.

Vladuu! rămâne doar un nume,
Ce tu l-ai spus întâmplător,
Dar ce-n parcursul meu prin lume,
Mi-a fost rostit doar din amor...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre anotimpuri

Sunt tot mai multi, azi, ghiocei la tâmple,
Zăpezile încep să se aştearnă.
Ce să aştept? Ce-o să se-ntâmple?
O să mă pierd sub fulgii ce-or să cearnă?

Mi se preschimbă primavara-n toamnă
Şi din frumoasa-ceea răsfăţată
Cât te aştept, eu mă transform din doamnă
Într-o bătrână, tristă, resemnată.

Din verile fierbinţi de-odinioară
Şi din apusurile-acelea sângerii,
Din serile când le priveam, fecioară,
Azi cerurile-s reci şi cenuşii.

Se încălzeşte, dar mi-e tot mai frig,
Şi tac visând, prin vise-s calatoare,
Şoptesc, în sinea mea te strig,
Prin anotimpurile mele trecătoare.

Iubeam şi eu zăpezile-n copilărie
Ninsoarea azi abia se mai întâmplă,
Dar iarna ce pe-afară e pustie
Îmi ninge mie, fulgi, la tâmplă.

Mă sperie că fulgii or să cadă
Necontenit, mereu, deasupra mea,
Şi-am să adorm înfrigurată în zăpadă
Şi n-ai să ştii şi nu m-oi căuta.

poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!