Scriu în diagonală

Scriu în diagonală,
adun gândurile rămase neauzite,
neadormite migrând orb.
Un avânt nebun toarce necontenit
în a deşira saltul din monotonie
rostogolindu-l metalic, puternic,
limpede, trecând prin ziduri.

O veşnicie pare chinuitorul ceas al serii
cu tic-tacul lui hărăzit înecării.
Ştiu că ora aceea va fi rapace
gonind continuu,
repezi sarabande vor dansa
şi doar o zbatere de frunze arzând
va persista, căutându-mă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora mea

lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aştept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simţurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.

prin oraş cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu mă trezească.

ora ta mă apasă ca o piatră.
trec prin jumătăţi diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara coboară

seara coboară vărgată-n lumini,
un sentiment enorm a umplut o pagină albă
trecând pe partea cealaltă.
gânduri tivite mov iau forme geometrice
părând perfecte în faţa unui orb.

eu stau cu o talpă afară la capăt de linie roşie,
speriată de strania curgere a cuvintelor.
umbre verticale coboară timpul culcat,
întunecă ultimele silabe, creând un mare gol
trecând prin mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă

mă sfâşie prin mansarde insalubre
zi de zi plâng pe diagonală
rescriu aceeaşi poezie în fiecare
toamnă pe lume nu tresar
gesticulez prin frunze pe bulevarde
stau într-o lacrimă turnată-n bronz
sunt acelaşi nebun rătăcitor
aşteptând privirea aceea de plumb
să umblu disperat şi îndrăgostit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogând la ora cinei

e ora cinei...
ne aşezăm în jurul mesei
cei care am mai rămas
eu
gândurile mele
şi nelipsitul invitat
tic-tacul bătrânului ceas
să mai pot schimba şi eu o vorbă
el tic
eu tac...
asa dialoghez eu în fiecare seară
şi am un motiv să mai beau o votcă
să-mi mai aprind o ţigară...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte

de cealaltă parte a stelei căzătoare
eşti suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.

prin fanta îngustă ţâşneşte amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniţă,
acolo unde se termină albul.

prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.

cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.

pe nedrept luna se rostogoleşte în deşert.
prin târziu aleargă iluzii şi-o ameţire de cătuşe
pe sinuosul drum către abis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se moare

se moare din nou
se moare în cerc,
cu genunchi coborâţi şi fruntea plecată
în locul surd şi orb,
în faţa sfinţilor cu o mie de chipuri.

spaţiul se umple cu miros de pelin.
mor cifrele, moare mişcarea,
timpul se dăruie sfârşitului.

masca, e scoasă
vidul se adună în ochi,
reculul te trece prin zid,
încremeneşte amiaza zdrobită de perete.
din cuvintele verzi sar cristale de sare,
tristeţea dansează nepăsătoare,
glasul copacilor singuri topesc albul hârtiei.

scriu subţiind literele,
scriu după gratii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În detalii

Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.

Arborii se distanţează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgeţile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbuşire de ziduri la care nu au acces.

Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul îşi dezbracă mândria ţanţoşă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.

Ieşim la timp lăsând lumina aprinsă
şi formele se lipesc de pereţi.
Prefăcuta stare de înţelegere e muşcată de himerele serii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile acompaniate...

Zile acompaniate de nimic,
sentimente neîntrebuinţate
uitate fiecare pe unde apucă,
cuvinte neauzite de nimeni
încropind faguri de uitare.
Rătăciri galopând în propria poezie,
agăţând ora dragostei de litere aprinse
la lumina unei lumânări prelinsă
pe albul indiferent al peretelui.

Un sfârşit de vară împrăştie ultimele zile
cu mult fard şi multă emfază,
orizontul străjuit de ceruri străine
şi poteci nesfârşite duce în alte părţi.
Timpul cu umbre strivite
şi umbre strecurate din greşală
lasă-n urma lui schelete arămii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum percepe un elev timpul

Cu amicii la plimbare,
Ora - doar o clipă-i pare;
Dar la şcoală, ptiu drăcie!
Ora ţine-o veşnicie!

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să te vreau

nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
graţie eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.

nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
aşa de aproape încât visele deşarte
ştiu că sunt năluci şi nu există.

nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.

nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaşte infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!