Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!