Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înţepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuţite
printre umbrele ce nasc monştri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colţ gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
şi mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie-mi fuga

taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
şterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănţuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.

lasă timpul să fugă într-o existenţă uitată.
mută pereţii albi şi verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
şi lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!

toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spaţiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran ştirile flămânde ţipă ameţind spaţiul.
existenţa lumii e cusută-n alb şi negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.

sunt multe cruci şi tancuri îndoind verticala,
chemări de pace şi de război.
Iisus e băgat în icoane.

zidurile scutură dimineaţa şi ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăţi;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre şi ceaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

revii iarăşi în minte,
în gând şi în simţiri.
eşti patria mea, nebănuită iubire.

iubire de deal, de munţi, de câmpie, de ape şi oameni,
eşti înăuntrul meu,
mereu dureroasă, dumnezeiesc de frumoasă.

ai cerul albastru şi ape smaralde,
vârtejuri de dans,
cuvinte venite din timpul arhaic.
eşti patria mea cu tot ce e vechi şi e mit,
un dor ce-l duc cu mine dincolo de timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să te vreau

nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
graţie eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.

nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
aşa de aproape încât visele deşarte
ştiu că sunt năluci şi nu există.

nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.

nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaşte infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi de gânduri

soarele a căzut şi a plâns
ploaia a tăcut printre munţi
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieşind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căuşul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toţi erau ocupaţi cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
nişte puncte cardinale aruncate aiurea
munţii işi spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu paşii un ţărm
pe ţărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
păşeam printre râpele joase
mă înţepam în spini
lăsând la fiecare colţ o rugăciune
la final, mă întorc păşind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină şi întuneric

lumină şi întuneric
impresii ucigătoare umflă
şi clocotesc galbenul zilei

deasupra ghetoul de gânduri
scormoneşte înrăit
despuiatul serii grăbite s-acopere luna

lumina răscoleşte clătinată
întoarcerea acasă

monotonia iese din unghere scârţâind
culorile sparte au împovărat cu săgeţi oglinda
arătând imagini străine şi viclene

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de luni

ziua de luni e fixată în nori,
cerul e muşcat de toamnă,
frigul de viaţă din frunze coboară,
mireasmă de ploaie.
blocurile par în ruine, mânjite de ud.
vocea ta rănită se adaugă secundelor sparte.
nu-i ultimul zbor pe-o spirală.
e doar o clipă rotundă ce mă ţine captivă
cu literele muiate în apă
lipite de cele patru direcţii,
plonjând în derivă.
şi păsări şi pomi şi pietre
le vreau reînviate,
albastrul ciobit de nori să se-ntoarcă
între cer şi pământ
tu, neştiut, să-mi fii cel mai aproape.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe renăscute

În alb, pe malul mării, fericită,
zâmbind, cu o privire visătoare,
stârneşti bătăi de aripi şi mirare
la pescăruşii care se agită.

Îţi trec prin faţă amintiri plăcute
purtate de priviri mângâietoare,
în zborul ce le poartă peste mare,
spre zarea cu speranţe renăscute.

O, da! – îţi aminteşti ieşind din marea
cu valuri zbuciumate în suspine
un astru-n dimineţa când scrisoarea
aceluia ce nu credeai că vine
ţi-a alungat tristeţea, întristarea,
şi a sădit speranţe-ntre ruine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt pungile cu scuzii

Liniştea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deşertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată

Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii

Roibii tinereţilor galop
Defrişează plasticul păşunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop

Se-apropie seara şi cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii şi trăsurile de drum?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!