Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Seara coboară

seara coboară vărgată-n lumini,
un sentiment enorm a umplut o pagină albă
trecând pe partea cealaltă.
gânduri tivite mov iau forme geometrice
părând perfecte în fața unui orb.

eu stau cu o talpă afară la capăt de linie roșie,
speriată de strania curgere a cuvintelor.
umbre verticale coboară timpul culcat,
întunecă ultimele silabe, creând un mare gol
trecând prin mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Absența

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb

îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Uneori dimineața

Dimineața uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veșnicie
ca și țigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în față.
Gândul hoinărește pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agățată de cer.
Poemul se naște ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
și apoi coboară în camera goală,
așezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
și-mi fac din silabe șirag de mărgele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Și ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde înghețate
răvășind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
și cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanșă de gânduri,
minutele se șterg în forme rotunde, perfecte.
Și ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ceva a rămas

ceva a rămas acolo
un capăt încâlcit
o neterminare de urme
o înșirare de gol după gol

calc pe o căldură moale
într-un galben alarmist
peste răutățile balast
tandrețea aceea e încă acolo
cu aripi ce m-ating

ninge răvășit
cu tăceri
lumini și umbre recompun năvala
ce se vrea înghețată
se pare că de infarcturi se ocupă îngerii
sau nu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninge ca-n povești, seara se coboară

tribute to Cristian Pațurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu și Pațurcă,"La aniversară"
Frigul și norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiță, ei ne înconjoară
Oamenii sunt triști, nu e loc de glume,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

De la revoluție a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învățat să moară,
Pentru democrații și minciuni sfruntate
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam și mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniștit,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoși trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în mașină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia și îi spun "Odihnă ușoară"
Iar bunul Dumnezeu să îți ofere pace,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

poezie de (august 2021)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Oana Frențescu

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Gol după gol

gol după gol,
în stânga și-n dreapta,
miracole false deșir în iluzii,
crepuscul de lună intră pe geam,
seninul din zi coboară în ceață
și trist se absorb nuanțele din vis.

strada devine o bandă rulantă
se joacă cu praful cu chip de clepsidră,
pe-o creangă rituală o pasăre cântă,
din chipul tău a răsărit un gol.

înaintez sub timpul obosit de sete
în care nu mai sunt nici greieri și nici vișini,
amprenta ta luată din luceferi,
n-o mai găsesc acum nici în cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Umbra

aceeași emoție comunică prin plete
în locul codificat așezat pe orbită,
sunetele apreciază distanța
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceață,
curbând iarăși spațiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înflorește o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Peretele din fața mea

peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Zborul

Zborul, mă unește cu infinitul
trecând prin toate formele
ce-mi stau la îndemână
iau chiar formă de triunghi
și astfel baza rămâne Pământul
și vârful se unește cu cerul.
Soarele apare și inundă triunghiul
cu Lumina sa plină de iubire
și mă scufundă-n sfera puterii
pentru a putea cunoaște eternitatea
acolo stau la masă cu îngerii
cu Liana și cu Mama Mamelor.
Mă învîrt printre stâlpii adormirii
și mă întreb ce forme au
unii sunt ca o colonă
alții sunt răsuciți ca vița de vie
și alții poartă forme geometrice
cu simboluri bine alese.
M-am legat de un stâlp
ce poartă semnul iubirii
dar vreau să mă leg
și de cel ce poartă semnul iertării
și uite așa aleg toți stâlpii
și mă leg de semnul infinit și Soare
cu raze aurii ce-mi curg din inimă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agață de mine cu jumătatea sa roșie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înșiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a amețit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înșiră o asurzitoare absență,
depărtarea e scăldată în frunze
și cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
și ies întreagă, pe ușa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Oglinda

liniștea înșiră culorile dimineții
dezgolind întunericul ascuns printre lucruri
oglinda adună cioburile imaginei mele sfărmate-n iluzii

partea răsfățată își arată oja, rujul și rimelul
prin inimă nu trece nicio rază
nici frigul din palme n-apare în oglindă

cuvintele se mistuie-n spațiu
lumina se joacă cu umbra
trecând peste hăuri și spaime.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Stau

stau în apropierea liniștii tale
migrez sunetele într-un loc neumblat
pe o linie dreaptă

timpul dezordonat îmi așază bărbia în mâini
și gândul mi-l plimbă necenzurat
plin de ruine
în luciri de iad

sertarul potolit din scrinul suit pe vârfuri
umplut cu versuri se face gălbui

adio zare silită să m-aștepți
te lepăd din privire cu tot cu cer și stele
mă spăl de geometria ta în cifre
mă leg de cuvânt ca de-o sfoară
ținând-o în mâna dreaptă întinsă
ca și când aș putea să te ating când nu ești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Scriu în diagonală

Scriu în diagonală,
adun gândurile rămase neauzite,
neadormite migrând orb.
Un avânt nebun toarce necontenit
în a deșira saltul din monotonie
rostogolindu-l metalic, puternic,
limpede, trecând prin ziduri.

O veșnicie pare chinuitorul ceas al serii
cu tic-tacul lui hărăzit înecării.
Știu că ora aceea va fi rapace
gonind continuu,
repezi sarabande vor dansa
și doar o zbatere de frunze arzând
va persista, căutându-mă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înțelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergență.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii și plouă,
poate o să mă regăsești odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ți pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu fața spre păduri,
ele s-au împuținat mereu
și aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare și nepăsarea la fel,
bucuria drumețiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naște întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voință.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poți să te ascunzi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegrește cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neștiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
și din frica de moarte
lumina coboară mușcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig și de ceață
e o furtună între pereți
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Din cer cad îngeri

lumea e așezată strat peste strat
învelișul e zgâlțâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin neliniște
sentimentul fricii strigă după mine

iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuți
formând un conglomerat uneori confuz
pereții sunt mâzgâliți cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafață
lipind-o ca un magnet de tâmple

stăm ațipiți mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniți să ne salveze de eșec

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărșăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniștea trestiei
și mișcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
și de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieții

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în țesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind și dezverzind albastru

în colțul meu zdrențuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mișcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe și surde

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook