Niște copii, așa-s bătrânii noștri
Cu ochii calzi, mirați, percepții mai slăbite,
Cu glasul tremurat și pasul poticnit,
Își duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.
Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Și-au înfrânat dorințe, vise, poate vicii,
Și unii sunt uitați, în lume, undeva...
Și scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi și gânditori, cer vieții un răgaz...
Și uită tot mai des, și te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deși ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,
Și simt că-s vinovați de cuget degradat.
Își mângâie albumul și-l răsfoiesc cuminți,
Neputincioși, căci mintea a șters necruțătoare
Și amintiri și oameni... cu lacrimă de Sfinți,
Își varsă slăbiciunea pe mintea trădătoare.
Niște copii bătrâni... nu vor să-i porți de mână,
Să îi hrănești, să-i culci, să stai la căpătâi,
Doar să-i mai suni și tu, baremi la săptămână,
Că de-or pleca tăcuți, copile, cui rămâi?
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre copilărie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre înfrânare
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre săptămâni
Citate similare
Ave Maria
Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Tristețea la tot pasul zace
Omul își uită bucuria
Când însuși Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și Lumea toată își împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranțele-s deșarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu-i strop de liniște în lume
Și păcălim democrația
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naște-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!
poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tragedie, poezii despre moarte, poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre sfinți sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.
Dostoievski în Idiotul (1868)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre copilărie
- citate despre tristețe
- citate despre tată
- citate despre superlative
- citate despre sfaturi
- citate despre realitate
- citate despre nefericire
- citate despre mamă
- citate despre ignoranță
Peste sufletu-mi cărunt
Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.
Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.
Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.
Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri, poezii despre vorbire, poezii despre vară, poezii despre toamnă, poezii despre sărut, poezii despre păr cărunt sau poezii despre ploaie
Manifest
Inerți din cap până-n picioare,
Atâtea spirite își dorm;
Puterea minții cu-nfocare,
În traiul șters, orb, uniform!...
N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porți sperietoare
Și vieții lor un sens nu dau,
Căci sunt atrași de *domnișoare*!...
Și-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beți, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...
Sunați sirene și sunați alarme,
Treziți putreziciunea neagră-n ei,
Căci țara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiți și-nchipuiți a zmei!...
Puneți-i cu putere să își întindă mâna
Căci sunt copii lor striviți într-o prostie,...
Să-și pună în mișcare și creierul și vâna,
Să nu devină țara o mlaștină pustie!...
poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre vânătoare, poezii despre somn, poezii despre prostie, poezii despre plimbare, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre mișcare
Bătrâni și copii
Acești bătrâni, acești copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord și alții sud
Și lacrima nu și-o aud.
Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinții dintre ei lipsesc,
Își zic bunici, își zic nepoți,
Străinătatea strigă-n toți.
Acești copii, acești bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Și rudele, cu ei nici nu-s.
Niște copii în țarc vulgar,
Niște bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-și sunt nepoți, nu-și sunt bunici.
Copiii n-au ce-și aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis și spre infern.
Și pân' s-ajungă la sfârșit,
Au de trăit și de murit,
Ca vietățile-n nisip
Ei nici nu-și seamănă la chip.
Așa au fost, așa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veșnic paradis.
Purtându-și umbrele în mâini,
Ce triști copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiți de vii,
Ce triști bătrâni fără copii.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre iad, poezii despre sfârșit, poezii despre rude sau poezii despre rai
Șapte zile
Întineresc în fiecare noapte
Și-mbătrânesc în fiecare zi
Dar ce folos? Că zilele sunt șapte
Iar noaptea numai una poate fi.
Te văd în vise, tânăr, tot mai rar
Și tot mai rar oglinda o privesc,
Am degete și suflet în zadar
Să număr am uitat și să iubesc.
Iar când primesc în dar un vis cu tine
Mă-ntreb ce să-i mai cer lui Dumnezeu
Să te visez o viață? Sau mai bine
Să fii o săptămână doar al meu?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre noapte, poezii despre uitare, poezii despre tinerețe sau poezii despre suflet
Hei, copile!
Hei, copile, ieși afară
din acest trup de adult,
Și fă-mă să-mi fie iară
drag de viață, te rog mult!
Ia-mă de mână și du-mă
înapoi în timp, de poți,
Să fiu iarăși lângă mumă,
să-i mănânc cartofii copți.
Du-mă pe ulița veche
unde locuia mamaie,
Să mă tragă de ureche
că iar făcut-am trăznaie,
Și după, să-mi dai o poamă,
așa, cu gust de pământ,
Ca s-o-nfulec fără teamă,
fără griji, ci doar flămând.
Adu-mi înapoi amicii
să ne mai jucăm, hoinari
Să-i mai văd pe ei, ieri picii,
astăzi... niște oameni mari.
Dă-mi haina roasă de molii,
și mai du-mă într-o... parte,
Pune-mă în banca școlii
să mai simt miros de carte.
Hei, copile, ieși afară
din acest trup de adult,
Și fă-mă să-mi fie iară
drag de viață, te rog mult!
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre vestimentație, poezii despre urechi, poezii despre trecut, poezii despre prietenie, poezii despre prezent sau poezii despre mâncare
De ce?!
De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.
Cu ce drept să lăsăm noi părinții să plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.
Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că așa le e dat.
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...
P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
Să își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre mamă, poezii despre iubire sau poezii despre vânt
Doar sicrie și durere...
Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Și ne ia părinți, copiii... ce se sting în pat străin...
E durere, vlăguială și o spaimă peste lume
Că n-ar reuși s-o scrie nici în sute de volume...
Ne ferim unii de alții, și ai vrea o-mbrățișare,
Însă fugi că moartea-ți râde cu trei coase la spinare.
Cum să își aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat și plânge... neputință, jale, dramă...
E o luptă inegală, da cu forțe nevăzute,
Care mușcă și se-ndoapă din imunități scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldați pe baricade,
În speranța să învingă... omenirea-n chinuri, scade.
Muribunzii plâng în sine prin blestem, cu ochii goi,
Și se sting stingheri, departe, mai ceva ca în război,
Și s-au duelat cu moartea... și i-au dat ca accesoriul
Doar sicrie sigilate să le-nghită crematoriul...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre victorie, poezii despre spaimă, poezii despre război, poezii despre primăvară sau poezii despre ochi
De pe mal
Lacurile cele mai cuminți
Se visează râuri în cascade,
Vânturi, ca ieșitele din minți
Își doresc, noian din cer să cadă...
Apa mea e cel mai liniștit
Iaz, cu nuferi albi, fără talaz,
Cu pescari pe margini, ațipiți
De frumos, de tihnă, de răgaz...
Vântul bălții mele vreau să fiu
Și să mă transform în uragan,
După care să-i arăt că știu
Cât este de mare, de ocean,
De potop, iar eu ce Noe sunt
Și ce arcă mi-am făcut pe mal,
Ascunzându-i, însă, că-s cărunt,
Iar pe fața ei... nici semn de val.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (22 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre uragane, poezii despre râuri, poezii despre pescuit, poezii despre ocean sau poezii despre nuferi
Ritmuri
1
mâine este duminică
o zi fără mimică
o aparență
fără esență
2
rămâi cu mine, stai
nu pleca
soarele a răsărit
deja
noaptea a fost grea
rea
zorile au ars
bun rămas
3
vino în Guantanamera
unde bântuie Hymera
dulce, pură și crăcoasă
zâmbitoare și pufoasă
ea te-atrage
și te trage
în arondismentul Timp
Deschis de zei in Olymp
dar mai poți scăpa ades
când e visul mai pervers
ca o crupă râvnitoare
despicată de vapoare
4
Scriu un cuvânt, încă unul,
apoi un rând, o pagină, un volum
apoi mă opresc și le dau foc
și le adun cu grijă, deși sunt scrum
dar ce să-i cer mai mult eternității
când îmi bate-n tâmplă cerul dumineții?
5
și chiar și asa, cu o lacrimă pe obraz
îi mai cer vieții un răgaz
sperând că voi găsi un suflet mai pur
ca lumina de la abajur
poezie de Cristina Lila (11 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zâmbet, poezii despre viitor sau poezii despre ritm
Au rămas singuri pe lume
Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviți de ani.
Singurătatea-i apasă,
viața lor e mai amară.
Nu mai pot ieși din casă,
nu mai știu ce e pe-afară.
Viața lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.
Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri
Proculegere
Să vă gândiți, suflet curat,
La cei ce au pierit în an,
Ce nou venit n-au apucat
Și-au vrut... Ajunși etern alean!
Să vă iubiți mai mult, imens,
Să uitați că există ură...
Doar un amor să fiți, intens
Pân' la ultima... picătură!
Să fiți mai drepți, în tot onești,
La nimeni rană să nu fiți...
Sursa de gânduri îngerești
Și pe dușmani să-i reuniți!
Să fiți o rază în culori,
Tristețea să o înveseliți...
Murdar să însămânțați cu flori
Și fruct uman să răspândiți!
Să știți, să învățați să dați
Când o-ți uita că e și "nu-i"
Nu doar surorilor, la frați...
Să nu uitați cuvânt "oricui"!
Să nu uitați în veci credință,
Crezul că binele-i divin
Și nume își schimbă suferință...
Doar s-o împărțim, câte puțin!
Să nu uitați vor fi ani, ani
Peste milenii, peste noi
Și vor fi poate-n veci castani
Și-n infinit spălat de ploi...
Să lăsați la copii avut,
Cum ați avut tezaur pur
Și, azi să fie un început
De-o lume nouă... Zi "Mă jur!"!!!
Suntem doar rând, al nostru tur...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre început, poezii despre tezaur, poezii despre suferință sau poezii despre schimbare
Auziți? Ne plâng copiii...
Doamne, strigă omenirea, și parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiți ne-am depărtat
De cuvântu-ți și blândețea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, și-am tot greșit... încă Doamne, ne-ai răbdat!
Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigașe, i-alint chipul îngeresc,
Și l-aș duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...
Mă privește cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi mirați, albaștri, când măicuțe-ngenuncheau
Și-și plângeau copiii care au rămas printre străini,
Și-i ascund că noi, adulții, suntemi răi și plini de vini...
Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi și noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Și să-l liniștesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Și să-i spun că i-aș da cerul, pentru el pot să și mor!
Auziți? Ne plâng copiii sfâșiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere și la drame...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre pericole
Colind în cer
Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecați cândva, cu leru-i ler.
Și îngeri ning, din ochii mei, de suferinți,
Plâng pe pământ, loviți de ger, copii cuminți.
Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noștrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc și traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă și eu.
Privesc biserica cu jind și m-aș ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoți,
Că ne-au prădat și biciuit atâția hoți...
Facturi prea mari ne osândesc și e păcat,
Copii un brad împodobesc. Și s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.
Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranțe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e ușor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...
Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuțitul unei vieți de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt și plâng, în lumea mea, și oameni buni.
Covidul iar ne-a invadat. Și în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simțim în noi. Cumplit destin, sfârșit de veac,
Sfârșit de lume, sau de vieți... e tot un drac.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre sărăcie sau poezii despre sărbători
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre șefi sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Sunt lacrimi
Paharul cu lacrimi e plin si se varsă
Sunt lacrimi ce curg din ochi de român
Străbunii, de-acolo, din cer ne veghează
Și-l tine Hristos în mână, acum!
Sunt lacrimi de prunci rămași fără mamă
Plecate departe... muncind in surghiun
Purtând zi de zi in suflete rană
Of... cât să mai rabde sărmanul român!
Sunt lacrimi din ochi de bătrâni ce așteaptă
Doar ziua în care la cer vor pleca,
Bolnavi și săraci... tot stau să socoată
Ce-or face atunci când n-or mai putea!
Sunt lacrimi vărsate in focul durerii
Săraci suferinzi pe-un pat de spital
Azi vracii moderni slujesc doar averii
De nu le dai plată... ți-e boala calvar!
Sunt lacrimi de mame... ce trupul își vând
La colțuri de stradă, pe câțiva mărunți
Să-si crească cum pot, copilul flămând
Dar tot nu le pasă acelor corupți!
Sunt lacrimi vărsate de cei fără casă
Orfani ce-și duc viața prin guri de canal
Bogații nu văd sau nu le mai pasă
Cu banul încalcă și codul penal!
E lacrima mea... e lacrima voastră
A neamului meu lovit pân' la sânge
Dar tara aceasta va fi tot a noastră
Și n-o vom lăsa la cei fără Cruce!
Nimic nu se pierde, nimic nu se varsă,
Hristos tine-n mână paharul durerii
Și-n clipa cea mare, de Domnul aleasă
Gusta-vor amarul... noi calea-nvierii!
poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre boală, poezii despre trup și suflet sau poezii despre sânge
Casa bunicilor
Fiecare își amintește casa bunicilor,
caii cu ochii calzi
și-acele capete de copii
ce încremeneau în povești,
aidoma frigului lângă astre.
Fiecare își amintește
acei oameni bătrâni,
ce vorbeau până noaptea târziu
despre viața lor,
toată țărâna acestui veac
o purtau în spate
cu războaie cu tot,
toată țărâna acestui veac
o aveau în cuvânt.
Fiecare își amintește casa bunicilor,
acel făiniș de eresuri
ce se strecura noapte de noapte
sub felinare,
acei bătrâni tăcuți
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la ușă
și călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din povești.
poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă sau poezii despre ger
Trăim o viață întreagă cu visuri. Deși atât de departe, deși "atât de" imposibile, totuși ne mai mângâie speranța că undeva, cândva, le vom ATINGE. Uneori, trăim o viață și, ele, visurile, tot așa de departe rămân. Ce să-i faci? Asta e frumusețea lor. Să inspire. Sunt ca peștișorii de aur, care nu se lasă prinși; în schimb, încercând să-i prindem, învățăm să adunăm dorințe.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre viață, citate despre învățătură, citate despre schimbare, citate despre imposibilitate, citate despre frumusețe, citate despre dorințe sau citate despre aur
Portret de lume
Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toți oamenii în jurul ei roiesc,
Mulți uită să mai meargă pe acasă,
Iar alții cred că doar așa-i firesc.
Despre cei sfinți vorbesc cei cu păcate,
În fața celor mulți să pară sfinți,
Voindu-și lor să-și poată da dreptate
Că sunt părinți pentru ai lor părinți.
Sunt judecați cei ce-și cunosc greșeala
Lăsați în pace sunt cei vinovați,
Și chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar și cei morți sunt luați.
Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc și ei n-au timp de-ajuns!
Acei ce-s mulți și spun că știu de toate,
Pe cei ce știu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.
Sunt tot mai mulți ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Și nici de viața lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înșiși dumnezei.
Se tot rostesc și se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Și scrie, cu nesaț, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.
Pe la biserici, unii, vindecarea
Și-o vor, prezența zi de zi făcând,
De parcă totul își doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.
Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să își ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-și doresc.
Și-așa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-și zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare