Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie
chip şi lut, de aici şi până-n veac

trecuse şi viaţa mea precum mraniţa pădurii,
precum scoarţa cărţilor,
zidul ros al bisericii
şi toate cele care se destramă
să-mi coasă cămaşă de mireasă din apa râului,
să-mi sape fântână în gândul bătrânilor
să-mi taie sicriul din păduri ce nu mai sunt

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea greu

noi eram sobri şi purtam măşti respectabile
călcînd peste zidurile care se frămîntă sub cetate
peste dureri din carnea raiului de sub noi

sărmani ca sufletul unui dascăl bătrîn,
imaginea unui Dumnezeu viu ne trezea din somn
şi ne ascundeam cu frunză de smochin locurile intime,
locurile goale pe unde intrau în noi culorile frumoase,
şi viersul păsărilor şi vîntul ostoind marea

prea tare iubeam cerul, prea tare ne ciupea arcuşul
prea greu era să privim frumuseţea cu ochii,
prea greu era să ascultăm muzica de veacuri,
deşi am asurzit,
noi cei din linia întîi, seceraţi, ţinînd piept lumii
cu toate simţurile noastre,
goi şi singuri,
ca nişte soldaţi pe scutul care îi apărase

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa

De câte ori plouă, voi să-mi sădiţi un vişin
Cămaşa să mi-o ştergeti de sânge şi de pete
Lăsaţi-mi orizontul deschis să mă îmbete!
Şi flori de iasomie ca să dorm
Şi pupi de maci în plete să plouă numai iarna
Un strop să se dezgheţe să mă întorc în iarbă
În galbenul de lut din chilimbare pietre
Să-mi spune-ţi adevărul, iubire
Şi ce arde mai mult în noapte decât stelele?
Care-i oceanul vieţilor deşarte?
Şi care nor e piatră de început?
Şi ce e nemurirea, dar moartea?
Când să înnoptăm?
E prea târziu să ne trezim
E noapte, se întorc din raze stelele ca un deliciu de culori.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pansament

Să-mi fii o creangă de măslin
Ce să umbrească soare mut,
Să mă atingi tandru şi lin
Pe sufletul necunoscut...

Să mă ridici din ape tulburi
Unde am plâns prea multe ere,
Să mă aşezi pe cei doi vulturi
Ce să mă poarte spre avere...

Să-mi fii un cântec de mătase,
Care aleargă pe câmpii...
Cascadă pentru inimi arse
Balsam ales rănilor vii.

Să-mi dăruieşti ceva din tine,
Din timpul tău ce îl iubeşti...
Să laşi minutele prea pline
Să-mi spună cât de bun tu eşti.

Să-mi fii un pansament pe rană,
Născut din inima ta blândă...
Ce m-a iubit mereu în taină
Şi-acum mi-arată, mă inundă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Mi te cobori cu pasul tău uşor
pe treptele de amintiri lânoase
şi te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
şi străluceşti de dragoste în gând
precum zâmbeşte soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut
al nopţilor în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne şi din lut,
cât te iubesc acum şi totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
şi mă trezesc udat din al meu somn
şi te rostesc strigând întreaga noapte.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
şi râd şi plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
eşti tot aici, cu mine niciodată.

Şi visul ţine până-n zori de zi
şi ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu şi poezii
şi-ncep să uit şi vreau să zbor odată.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariu nocturn

bântui în noapte ca Fata Morgana
pe firul Ariadnei să ies din labirint
spun o rugăciune şi sărut icoana
Maicii Dumnezeie - lumină pe pământ.

aş vrea să evadez din plictiseală
minuni să se întâmple şi în viaţa mea
să-mi îmbrac poezia în haine de gală
să curm din temelie bătrâneţea grea.

minunea glasului de rază mă trezeşte
să las zorii să-mi pătrundă în sânge
cu bucuria că soarele iar asfinteste
şi întunericul din mine se va stinge.

să fiu precum un prunc la sânul vieţii
din stele de safir să fac colecţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul şi cântarea dintâi a ceasornicarului tânăr

doar vântul acesta îmi cântă
adânc în urechi
cântecul florilor de foarte departe,
cântul fecioarelor din împărăţia de briliant,
cântul ceasurilor vechi cu rotiţe de aur
cântul pădurilor de baobabi bătrâni
precum zeiţa-mamă şi zeul-tată;
numai vântul acesta mă călăuzeşte
cu ochii lui de balaur de catifea
până la marea mărilor,
zorii zorilor,
până la fata din nori care e şi acolo departe
şi aici, în noaptea din mine, undeva

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i egalitatea...

Din cămări întunecoase,
Dese, ca fasolea pe-a ei viţă,
În livingul unei case frumoase,
A intrat un şoricel,
Curajos din cale afară,
Ca să facă răzmeriţă.
Căci era nemulţumit
De tot ce-l înconjura,
Stăpânii casei în mod voit,
Delicateţuri au pitit,
În frigiderul burduşit,
Numai din cauza lui,
Ca să nu poată mânca,
Când o duşmancă mai veche,
Pisica de aproape îl sfida,
Tolănită şi sătulă,
Dormitând pe-o canapea.

Ei, de toate i se dă,
Iar eu trebuie să fur,
Ca să-mi duc viaţa grea,
Protestă dur şoricelul,
E normal, să fie aşa?
Eu zic, ba!

Unii au prea multe în viaţă,
Alţii abia pot respira.
Unde-i zău, egalitatea?
Traiul e după mărime?
După muncă, ori noroc,
Sau după cât poţi fura?

Ajutaţi-mă vă rog!
Ecuaţia asta-i prea grea,
Nu-i pentru burtica mea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedespărţiţi

Şi dacă voi pleca de-aici,
Acolo unde e poveste,
Aş vrea, de vrei, atât să-mi zici
Că vei dori să-ţi dau de veste

Atunci am să cobor cumva,
Să îţi aduc din cer aripe,
Ca tu, zburând, să poţi urma
Un drum spre ale mele clipe

Nu trebuie decât să-mi spui
Dorinţa ta de-a fi cu mine,
N-am să te las a nimănui,
Când eu visez să fiu cu tine

Iar dacă visele răzbesc
Aici, precum şi-n altă lume,
Promit că am să te găsesc,
Acolo unde n-avem nume

Tu să aştepţi şi să nu uiţi,
Niciunde nu e prea departe,
Atâta vreau... să mă asculţi,
Nici Dumnezeu nu ne desparte!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o fântână

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi mângâie corăbiile obosite, de atâta iubire

Cum a fost noaptea asta, iubito?
Luna iarăşi a coborât în palmele mele
Ţi-am făcut cunună din iarbă
Am deschis zorii şi roua dimineţii
Am descântat-o până la răsăritul soarelui
Ne-am mai născut pentru o nouă zi
O fereastră, ca un ulcior cu apă
Am aşteptat să-ţi deschizi ochii
Să-ţi privesc stelele din ochi
Să te sărut pe pleoape,
Precum valul îşi mângâie corăbiile obosite, de atâta iubire
Şi din înaltul cerului senin în palma ta
Să mă cuprinzi cu tot cu noapte şi amintiri
Cu tot cu noapte şi iubire, dedicat ţie, iubita mea Ileana.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rămâne

Lasă-mă-n carapacea mea să plâng
Deznădejdea, nu mai veni să-mi tulburi;
Tot ce-am putut în urma ta să strâng
Lacrimi pustii şi-ale iubirii cioburi...

Ai fost doar c-un picior în viaţa mea,
Cu celălalt, veşnic în altă parte,
Mi-e amintirea ta, cu-atât mai grea,
Cu cât în cald şi rece se desparte.

Mă-ntreb, ce mai rămâne-n urma ta,
Mi-ai răspuns evaziv, ai fost incert,
Nu te pot nici chema, nici alunga,
Uită-mă, dacă poţi! Eu nu te iert!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)

Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îţi scriu cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte:

Când voi fi rece-n casa ta
Şi-alături lumânări vor arde
Să te gândeşti la viaţa mea
Şi cât de bine-n raclă-mi şade.

Să-mi pui la creştet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viaţa –
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceaţa.

Şi să nu plângi deloc – ba chiar
Iubita mea, să-ţi pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.

Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Şi plicticos în multe feluri.

Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchişi prin moarte.

Într-a-mele mâini, ce au ştiut
Să ţină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuş şi sapa-n lut
S-aşezi, cinstit, astă misivă:

"Cu mult alcool şi vise stranii
Prin crâşme timpu-şi risipea
Îşi cheltuia pe fleacuri banii
Şi doar la moarte se gândea."

Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.

Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!

Purtând în inimă un chin
Şi-un râs amar pân’ peste poate
Ţi-am scris cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent

Ai dreptate, iubito,
Să-mi tai capul precum lui Ioan,
Vorbesc prea mult, aşa eram,
Ai dreptate să-mi tai pletele,
Sunt prea temerar,
Ai dreptate să-mi dai mărul,
Sunt prea pudic bondar.
Ai dreptate întotdeauna,
Altfel dreptatea ar deveni doar o strună.
Ar putea să semene a iubire şi tu, nu doreşti asta,
Eu credeam că a iubi şi a ierta este tot basta.
Chiar şi călăul din Lyon aştepta o iubire,
Eu nu sunt ce par, tu nu eşti ce pari, asire.
Nu pot uita cuvintele Euridicei către Orfeu,
"Nu-ntoarce capul, dragul meu".
Eleonora te chema cândva, acum?
Au existat sute şi mii de cum-necum.
Harul fie cu tine, aşa am zis.
Au sosit muzicanţii anatolieni din Bis..
Cum se asociază iepurele cu Luna? Foarte bine.
Cineva a tras şi nu m-a nimerit în bobine.
************************************
Boii visează oceanul, oceanul visează cai,
astfel se naşte poemul, eu intercalai,
primăverile sunt inconstante,
femeile devin tot plante,
mit polinezian, m-am însurat de un an,
luntrea sub limbă ne duce,
dragostea nu ne usuce,
smulge-te inimă fină,
către aurociclină.
Insulă, arhipelag,
viciul se-ntinde spre larg.
Nu-mi spune, nu-ngenunchez,
fac din pasiune un crez.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!