Vine alt potop

Într-o zi senină o lume nebună
îşi pierde orizontul,
circulă pe drumuri fără încetare
cu viteze ameţitoare.
Mi s-a spus că-şi caută sfârşitul,
dar nu cred pe nimeni
vine alt potop.

Seara m-am înconjurat de hărţi astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe ţărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.

Am în spate un altul cu acoperişul ciuruit
de războaie şi revoluţii neterminate,
o umbră a umbrei credinţelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuinţa celor ajunşi la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un peşte
fără nicio previziune,
pe străzi linişte şi singurătate,
oamenii bolnavi şi bătrânii
au orizontul ciuruit de suliţele morţii
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc şi meditez,
deşertăciune şi speranţă,
Doamne întoarce faţa spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Îşi schimbă modul de gândire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi acolo în altul

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele tale.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de miracol
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
voi fi acolo în altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la malul opus

Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
şi a venit furtuna.

Prins între fulgere şi vânt năprasnic am intrat în panică,
cu respiraţia tăiată caut un adăpost
în care să-mi las trecutul,
prezentul să-l fardez
şi să merg pe sârmă în echilibru
până la malul opus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii deşertăciunii

Încearcă să cauţi o ieşire,
nimeni nu ţi-o arată unde-i,
sunt plecaţi să-şi smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
şi pe acoperişul său plouă.

Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toţi vor un profit imediat.

Nu ştiu cum se vor descurca,
dar au piaţă destulă
findcă mulţi tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morţii
induce şi ea plăceri necunoscute.

Nu-mi excit simţurile
şi mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduţi
preţul este prea mare,
numai pământul şi cerul îl ştiu.

Oamenii probează pe ei înşişi
cum pot pierde contactul cu lumea
şi devin sclavii deşertăciunii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe puntea de trecere

Se culcă pe gânduri ca pe o pernă de aer,
pe linile paralele ale trecutului către viitor
înalţă vise cu nişte zmeie spre cer.

Prinde în palme lumina şi o răsuceşte
şi tulnicele răsună din munţi,
nopţile se văluresc după cursul apelor.

Mă trezesc dimineţile şi se aşază-n braţe
cu bucuriile razelor de peste păduri,
să-mi şteargă fruntea ridată de temeri.

Pe puntea de trecere peste involuţii
ostaşii grăbiţi ai amiezii
vor să odihnească dincolo de orizont,

nimeni nu se opune
doar un sunet de corn anunţă adunarea
tuturor cailor pentru plecare.

În mine se naşte un altul
cu viitorul pe umerii goi
ce aleargă pe drumuri suprapuse.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie tulburate apele

Şi-a ţesut sub învelişul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care aşteaptă răspuns.

După ce s-a sedimentat iubirea şi ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înţelesul şi-l urcă pe scară
mulţi se vor chinui să-l atingă.

E o bucurie ce se risipeşte în oameni,
o bunăvoinţă însoţită de mulţumire.

El nu mai fuge,
voinţa-i se zbate pentru statornicie
şi-i creşte sentimentul că-şi aparţine.

În afară e o lume străină.

În lume te zideşti viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu semne visătoare

Toamna mă aşteaptă întotdeauna cu vânt fără aripi,
cred că seara grădinii e ruginită de arome,
fără păsări exuberante
păstrează un fel de tristeţe pusă la învechit.

Nu cunosc o altă îndestulare mai diversă
care mă trage de mâini să strâng pentru iarnă
şi eu ca un greier pătimaş fac degustări de băuturi
până-mi cade scripca în somnul uitării,
de mă limpezesc doar cu câte o lacrimă de vin.

Te rog şi pe tine,
să vezi aurul topit în pahare.

Dar tu rămâi cu gândurile curate şi ochii ţintă
la semnele care se joacă pe cerul spumos,
privirea nu se pierde ci se încarcă de semnificaţii
despre modul cum noi ne includem în natură.

Bate la uşa din spate a toamnei
un frig din ce în ce mai rece, adunat de pe drumuri
şi noiembrie împrăştie totul cu duşmănie
fără să-l oprească nimeni.

Pe vremea asta Dumnezeu îmi coboară-n cuvinte
şi ploile se ţin legate unele de altele cu frânghii de ceaţă,
nu pot răspunde la provocarea de a scrie
de parcă am rămas în tabloul estompat de peste deal
peste care soarele se grăbeşte să treacă pe sub nori.

E frumos de visat cu ochii în depărtare
într-un cadru în care nici nu exist,
ci mai degrabă m-am împotmolit în necuvinte
din care nu pot să scap decât absorbit de linişte.

Pare uşor să străbat lumea
când ea e totuna cu mine

şi-mi sosesc caii cu sănii de iarnă la poartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natural

într-un mod derizoriu
eram un troglodit al sistemului
îmi lăsam conştiinţa să odihnească acasă
când mă forţam să descopăr realitatea din afară
mă pierdeam în lucruri puerile

natural
trăiam într-o lume fictivă
cu senzaţia de moarte spirituală

atâta timp cât nu interesează pe nimeni
nici pe mine nu mă interesează
şi viaţa curge din instinct
ca o apă între maluri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii aşteaptă

Ameninţarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oşteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poţi să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
ţes pânza florilor de gheaţă.
Copiii aşteaptă
şi visează cu ochii deschişi
o lume ce nu mai vine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!