Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noroc
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre foc
- poezii despre copilărie
- poezii despre bucurie
- poezii despre bebeluși
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.