Nu trebuie tulburate apele
Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care așteaptă răspuns.
După ce s-a sedimentat iubirea și ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înțelesul și-l urcă pe scară
mulți se vor chinui să-l atingă.
E o bucurie ce se risipește în oameni,
o bunăvoință însoțită de mulțumire.
El nu mai fuge,
voința-i se zbate pentru statornicie
și-i crește sentimentul că-și aparține.
În afară e o lume străină.
În lume te zidești viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre mulțumire
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre creștere
- poezii despre bucurie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.