Low cost

balcani case de amanet X-uleşti în funcţii de conducere
dimineţi când trec femei trupeşe spre birou
tu şi aşteptarea penibilă la market reclamele fluorescente cu sex dezinhibiţii
apoi cartierul învelit într-o peliculă din care curg doar animozităţi
cu descinderi la vecinii din stânga/ cai ciolănoşi străpunşi de lama foamei
şi scriitorul pitit în sertar care îşi îngăduie un repaus
i-a scăzut libidoul/ nu îl interesează nici starea naţiunii

ieri oamenii se visau roboţi urau câmpul nedefrişat acel mecanism numit libertatea firului de iarbă
acum sunt ahtiaţi după ecosisteme şi privacy
niciun gram de industrializare zero politică
oraşele sunt nişte luminatoare înguste
probabil de aceea ne reconstruim cu doctori fără arginţi avocaţi clonaţi şi vorbitori nativi imperfecţi

te poţi întâlni cu duplicatul tău la mall/ el profită de reduceri îşi caută job part time dă anunţ pe matrimoniale şi se plimbă pe banii guvernului
ca cetăţean de rangul I
timpurile când vedeai politicieni prin ziare s-au terminat
acum umblă cu liste sau îşi fac selfie cu tine prin palatul parlamentului
în perioada următorului mandat
însă eşti fericit că ai prins această cursă low cost spre cartierul rezidenţial numit Pământ

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi femei ce par bărbaţi
Sau care de neşansă sunt frustrate,
Nu te prea strădui să le "baţi"
Doar ştii că sunt nişte ratate!

catren de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

ţi-am spus că plouă iar oraşul se pliază/ la intersecţii trec bătrâni pe roşu/
tu încă desenezi pe colţul meu de casă
fantome în lesă ale câinilor fără stăpân

mă uit pe strada cu pavele sparte şi văd protestarii în coloane
la un etaj al primariei urcă o femeie grasă
să şteargă urmele de afişe
dar moartea suflă în fereastră şi ploaia se amestecă cu sânge
şi câteva dintre tichetele de masă

de prin oraş vin zvonuri că s-ar împărţi la liber
ziare şi reviste
însă din artă nu se poate vieţui
portrete de artişti zac prăfuite în case vechi de pe Lipscani
iar câinii hăituiţi de nişte hingheri au urinat pe zidul bibliotecii Aman

ţi-am spus că plouă şi e sărăcie/ oamenii singuri se înghesuie la mall/
în sala de spectacol de la TNB se dau bilete
pentru un singur spectator
aici ca pretutindeni e un monolog pe scenă
Sorescu încă este viu şi râde cu trei dinţi din faţă
spre o Craiovă în care plouă nebuneşte şi trec femei frumoase spre parcul Romanescu
purtând ciorapi cu plasă şi genţi Louis Vouitton

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...
Tatăl meu aşezat drept în inima oraşului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtăreşti,
unde mişună populaţii de viitori
oameni fără nicio emoţie.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenred: Sunt minunaţi, nu-i aşa? Armata mea de soldaţi nemuritori. (Morgause îşi întoarce capul ca să se uite la Cenred, mirată.)
Morgause: Armata ta?
Cenred: Păi sunt oamenii mei.
Morgause: Corecţie: erau oamenii tăi. Eu sunt cea care i-a făcut nemuritori. Sunt legaţi de mine acum.
Cenred: Să nu crezi vreodată că poţi trece peste mine, doamna mea.
Morgause: Să trec peste tine? Niciodată! (Morgause face o vrajă care face paznicul să îşi ridice sabia şi să o îndrepte spre Cenred.)
Cenred: Ce faci?
Morgause: Nu am fost eu mereu sinceră cu tine, Cenred? (Paznicul începe să îl atace pe Cenred.)
Cenred: Opreşte-te! Opreşte-te! Tu asculţi de mine, nu de ea! (Cenred îl înjunghie pe paznic în inimă dar acesta nu muri. Cenred e pus la pământ.)
Cenred: Morgause! Morgause! Opreşte-l!
Morgause: Nu ţi-am spus că vei şti când o să te ameninţ? Ei bine... acum ştii.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută să nu mai cauţi, ci doar observă fiinţa infinită ce se arată în absenţa gândului. Chiar şi gândul "eu" – căutătorul - cu care te identifici apare în conştiinţa infinită şi fără formă care o eşti. Caută să nu mai cauţi, doar astfel căutătorul îşi va găsi sfârşitul în pacea care este reînceputul eternei tale veşnicii. Şi ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să îşi găsească sfârşitul în următoarea. Dar în prezenţa, graţia Gurului, Sinelui, gândul îşi găseşte sfârşitul chiar acum. Guru nu te pune să cauţi nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îţi arată prin propria lui Prezenţă, născută din Absenţă că şi tu eşti Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veşnic pribeag ce trebuie abandonat graţiei de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaşte că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veşnicul Sine. Nu poţi face absolut nimic pentru asta, poţi doar abandona orice facere Pentru asta. Tu eşti viaţa, Sinele care există etern în această clipă, şi nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea şi caută ceva. Doar clipa de faţă o ai tot timpul, dar mintea îţi spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare şi pribegeşte în ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită mecanismului invidiei care este natural în om, atunci când un om dintr-un grup social încearcă să îşi depăşească limitele, ceilalţi se agaţă de el şi încearcă să îl tragă în jos prin orice mijloace. Dacă acest om ambiţios ar reuşi, i-ar lăsa pe ceilalţi în urmă şi conform mentalităţii de trib, ar avea şanse mai mari să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. De aceea, invidia este un mecanism social menit să înăsprească concurenţa şi care încurajează sabotarea adversarului. Prietenii " adevăraţi", poate ai auzit expresia, sunt acei oameni care te iubesc necondiţionat şi care se pot bucura de succesul tău. Aceştia există însă sunt la fel de rari ca şi sufletul pereche dintr-o relaţie de cuplu. E nevoie să fii evoluat ca să poţi fi un prieten adevărat iar majoritatea oamenilor încă sunt controlaţi de instinctul de trib. De aceea, este aproape o regulă ca oamenii care vor să zboare spre succes, îşi vor lăsa vechiul anturaj în urmă. Este inevitabil. Foarte mulţi oameni din comunitatea personalitate alfa îmi spun că atunci când s-au apucat de dezvoltare personală s-au lovit de obiecţii şi ironii din partea prietenilor. "Prietenilor!" Pentru că s-ar putea ca în nebunia ta, chiar să reuşeşti în viaţă. Invidia cea mai mare este între oamenii care au avut condiţii egale la start însă unii au reuşit iar ceilalţi au rămas pe loc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să ieşi din statutul de victimă, în momentul în care îţi asumi tot ceea ce ţi se întâmplă şi aşa treci la etapa a II-a, etapa conştientă a oamenilor de acţiune. Oamenii de acţiune sunt acei oameni care fac lucruri să se întâmple. Aici se potriveşte o replică pe care am auzit-o de la un prieten de al meu: "Oamenii iau întotdeaună cele mai bune decizii pe care le pot lua". Vreau să te gândeşti la această replică, gândeşte-te la orice dezicie de care acum îţi pare rău că ai luat-o. Această idee te scapă din acea văicăreală atât de prezentă în viaţa victimei, care se uită în trecut şi îşi aduc aminte de anumite etape din viaţa lor şi îşi plâng de milă pentru că nu putut să ia altă decizie care, probabil, i-ar fi dus într-un alt punct. De aceea, atunci când eşti om de acţiune, pur şi simplu îţi setezi obiective, te duci către ele şi eşti mulţumit de viaţa pe care o duci, ştiind că toate lucrurile care ţi se întâmplă, tu le meriţi "cu vârf şi îndesat".

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea numită Covid...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de crematorii
Să-nghită leşuri mii şi mii.

Oraşele sunt goale troacă-
Planeta pustiită pare-
Prin schituri pustnici bat în toacă
S-alunge virusul, cel care,

Aduse moartea pre pământ-
O moarte albă fără coasă-
Ce ia fără discernământ
Săraci, bogaţi, ei nici că-i pasă...

De rasă, de apartenenţă
La un continent sau altul;
Nu are leac, n-are clemenţă
Rapid ea îşi dă asaltul...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de de crematorii
Să-nghită oameni... mii şi mii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imobiliare

Emoţiile mele
sunt un fel de ziare care
se autocitesc.
Trec zile de-a rândul
în care reclamele dorinţelor mă ţin prizonier.
Mă simt ca şi cum aş fi un anunţ
pentru vânzarea unei case bântuite:
18 camere
37 000 $ –
sunt proprietatea ta
cu totul, inclusiv stafiile.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt culturist, peltico (parodie după "Sunt tânăr, Doamnă" de Mircea Dinescu)

Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce îşi sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Şi-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!".

Sunt culturist, peltico şi beau engros Red Bull,
Aşa îmi cere rangul... Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.

Sunt culturist, peltico. Am biceps fabulos,
Tranşeele iubirii străbat ca o cometă
Şi-ţi defrişez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceaţă, subtil, c-o piruetă.

Sunt culturist, peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt îţi tremură genunchii,
Adu-mi nişte Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toţi rărunchii.

Sunt culturist, peltico. Zici că m-adori. Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ţi ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio şi... la gară!

parodie de Florin Radulescu, după Mircea Dinescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!

2 vieţi

dimineţi fără claxoane şi gândul care nu îţi dă culoare
nici animaţia cu care te zvârcoleşti cu volumul lui Murakami pe birou
apoi zecile de reviste mediocre care îţi ajung sub nas
şi teama că nu vei mai publica niciodată
prietenii tăi imaginari care vin la lansări comme d'habitude
însă fără efuziuni patetice ca o tuse pe stomacul gol
şi (încă) nu te simţi singur înconjurat de rafturi
unde trebuie să scormoneşti
poate 2 vieţi
după autori obscuri/ şi ei merită lumina tiparului/
sunt semeni subfebrili saturaţi de controale epidemiologice
lumea pare prinsă în capcane invizibile şi tu îţi reconstruieşti egoul
cu care încerci să supravieţuieşti maladiilor moderne
bei o gură de Jack Daniel's apoi urci la mansardă
scuturi praful ridicol dintre volumele tale/editorii zic că
ar fi pandemie şi în piaţa de carte/
eşti din ce în ce mai nesigur
că vei mai ajunge la Bookfest 2020
poţi să te îndrăgosteşti în propria ta izolare
ca atunci ca atunci
când femeile răscoaleau amurgul cu piciorul
lor subţire
şi le sărutai sânii cu o emoţie ce nu prevestea nimic?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare de aripi în frig

ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevăraţi,
acum,
oamenii îşi caută inimile îngheţate
prin cenuşa caselor,

în iarna inchiziţiei absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poţi plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poţi plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,

ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanşă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa te testează grav, des, fără milă şi fără nici un sentiment de compasiune. Dacă se poate să renunţi şi să crapi, nu faci decât să te încadrezi în firescul mamei natură. Cei care reuşesc în viaţă nu sunt firescul, ci sunt excepţia. În natură avem dovada că perseverenţa bate totul, inclusiv testul timpului. Apa, în timp, erodează cele mai dure materiale solide şi îşi croieşte drum. Oamenii care nu reuşesc, renunţă. Există aspecte ale vieţii în care ar fi o prostie să perseverezi şi ţine de discernământ şi de alegere personală când perseverezi şi când nu. Cred că nimeni nu e în măsură să îţi poată spună când să te opreşti, decât inima ta. Dacă perseverezi o viaţă întreagă într-un lucru, doar tu poţi spune dacă a meritat sau nu. De aceea, e important să îţi alegi bătăliile punând întrebarea: "Îmi place să mă lupt şi să perseverez indiferent de rezultate?" Când găseşti acel obiectiv, vis şi domeniu în care poţi face asta, nu te opri până când cedează viaţa sau ţi se termină ţie timpul pe Pământ. Aşa fac oamenii care reuşesc. Restul nu lasă nici o urmă şi trec precum puful de păpădie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă dacă nu lucrezi cu pasiune şi plăcere într-un domeniu integrat în stilul tău de viaţă? Îmi vei spune că ţi-ar plăcea să faci sport, să mănânci corect şi să te odihneşti, dar ai un job care te face să fii sfârşit de puteri la finalul zilei, când nu mai ai timp şi chef de nimic. Îmi vei spune că ai nevoie de job ca să te întreţii pe tine şi pe membrii familiei tale. Perfect până aici, sunt alături de tine. Însă cum ai ajuns tu în poziţia să ai un job de care depinzi şi care, în acelaşi timp, te face să postezi pe facebook poze cu "lunea e naşpa, de-abia aştept weekendul"? Dacă priveşti în urmă vei vedea că ai luat o serie de decizii greşite, iar acum eşti într-o capcană din care e tot mai greu să ieşi. Ei bine, IEŞI! Dacă vei continua să mergi la un job care nu îţi face plăcere, în care nu progresezi şi în care nu simţi că ai oportunităţi de a trece la niveluri superioare de venit, nu doar că starea ta fizică şi psihică, despre care am vorbit mai sus, se va înrăutăţi în mod accelerat, însă şi starea ta spirituală va avea de suferit.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!