Portret în sepia
Zilele acelea cu incandescențe și nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitație.
Din oraș se scurge uleiul zilelor
în sepia
Și așteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrănește la ore fixe
Cu artificii și timpi paradoxali;
Numai tu simți zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!
Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldați de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca niște saltimbanci deveniți eroi peste noapte,
liberi în orașul cu politicieni instabili
și cu seri nesfârșite de poezie.
Toamne și caravane cu melancolii...
Tatăl meu așezat drept în inima orașului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtărești,
unde mișună populații de viitori
oameni fără nicio emoție.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre oraș
- poezii despre zile
- poezii despre portrete
- poezii despre inimă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.