Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero infinit

trec pe roşu şi nu îşi numără restul
au zile galbene ore verzi discursuri pompoase iar tu ştii că îi interesează ordinea imatură
nimic din vocea lor nu seduce plebea adunată
să împartă celebritatea
îi vezi la gurile de metrou cu ediţiile speciale sub braţ la tarabele cu sfinţi de vânzare
viaţa lor s-a demonetizat şi tocmai de aceea ard în rutina zilei cu feţele plate şi ochii exoftalmici de atâtea aşteptări

traversezi printre guri de canal aburii zilei toride îţi înfăşoară pulpele ziua este un te deum nesfârşit în care aplici pentru patru de da
vrei să te ipostaziezi lângă mulţimea rebelă şi încă eziţi să-i numeşti fraţi pe oamenii cu aură violet ce se multiplică precum nebunii pe tabla de şah

dincolo de gestul mărunt al paşilor măsuraţi
există doar vorbe fariseice
astăzi se trăieşte în vitrină în locuri comune cu toate ale sufletului la vedere precum în Amsterdam unde poţi să cumperi din priviri
femei şi bărbaţi cu acea libertate nemăsurată
din care dumnezeu scade spre zero infinit

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Submarinul politic

am învăţat să scriu
cu cretă colorată
şi să sar şotron

între liniile lui strâmbe
nu am reuşit să găsesc
acel submarin ce mă poate dispersa
în apele oceanului
unde pot vedea rechini cu colţi
înroşiţi
care îmi sfâşie semenii

eu cea care mă tem de pisica-de-mare
îmi voi întinde tendoanele rechinului-om
cel care dezumanizat şi brutal
prinde în malaxorul vieţii
victimele politicii stradale
căci, nu-i aşa, sub presiunea străzii
se naşte vântul libertăţii
şi poţi evada tu din tine
îţi poţi îneca decibelii vocii subconştientului

abia apoi vei putea să haşurezi un şotron imaginar
prin care să sară acele egouri
care pot umple o pasarelă
şi pot defila fără umbra ta ivorie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un vesnic delirium tremens poetul scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este tot una cu falocraţia
damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei
care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţini buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi pe aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un veşnic delirium tremens poetul
scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este totuna cu falocraţia

damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţin buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta self respectului

codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiţia artei
până şi poeţii pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde îşi trântesc adversarii literari

furtul unor sintagme poate echivala
cu hoţia trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poţi să nu incriminezi
furtul artistic?

se fură sentimente brute falii de viaţă
utopii pigmenţi
arta nu are cod
oricine se poate aşeza la drumul mare
nelegat la mâini
să îşi scrie memoriile fără self respect
faţă de arta din penitenciare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

respiram sare apa învolburată camufla sentimente
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind a nopţi asudate
parcă ieri trezeam cocoşi aurii
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile
pietre crestează orizontul cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp
pentru requiem!

apele lumii irup precum falii ale timpului viu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii că eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie că eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun să cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zecimalele lunii

cu o mie de cai
poţi cumpăra o scară spre cer
dar liniştea cu glas de greier
nu o poţi haşura
stând la fereastra ovală a orizontului
cu pintenii înfipţi în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe
şchioape de infinitul o sau de interminabilul a?
număr stelele care înrămează bolta
unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran
iar noi vom sparge fosforul secundelor
mângâind coama cuvintelor
ce îmi flutură peste umeri

respir sarea albă
pe lună plină
/sepie a mărilor înstelate/
cine îşi va îneca sorţii
cine aburul nopţii îl va ancora lângă mal?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot răul vine de acolo că oamenii îşi închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, aşa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriei mele

numele meu nu se dă împrumut
şi nu poţi să îl loveşti de pereţii de piatră
unde vulturii aruncă prada
cum ne aruncăm noi corifeii

dacă eşti însetat caută-ţi apă şi lasă valurile
să îţi spele picioarele dar nu îţi pune
numele meu în pieptul cât un cadrilater
el s-a născut odată cu aşezarea
în coasta României care ne-a primit bogată în bunătate şi demnitate

când esti fiu de Românie nu furi şi îţi porţi
costumul tău de dac
numai laşii fură renumele altora şi mânjesc cu necinstea lor soarta
fără să accepte că un tradator nu mai are nume
şi este un pui de cuc ce îşi aruncă fraţii vitregi din cuib

dacă vrei să porţi numele patriei mele
naşte-te încă o dată
dar întunericul nu cunoaşte renaşterea şi nu are un nume
într-o zi numele tău va sta pe o stea în patru colţuri
şi atunci sângele meu va privi apusul din Ohrid

☆ poem dedicat străbunilor mei macedoneni cu tristeţe pentru acei ce îşi vând numele

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea îşi numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
şi nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

777 de amintiri

zilele trec cu şenile peste lacul unde orăcăitul broaştelor pare o incantaţie suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eşapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile şi nopţi negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se aşază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc

ştiu că stai la intersecţia spre via Toledo unde muzicanţii strâng instrumentele la miezul nopţii şi se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieţii boeme să îşi sprijine arcuşul de coasta statuii unei zeiţe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud

vreau să îmi pictezi tabloul unei vieţi de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireşilor din livadă
ţi-aş întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă şi aş închide claviatura
fără nicio emoţie
aşa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susţine ca un microcip subcutanat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slogan (anti)feminist

Vorbeşte rar. Ştie că este atipic să-i spui diminutive în public.
Este un veac de singurătate de când conduc oamenii. Nu este ok să alegi şi să fii ales.
Acum a apărut ea, supraomul, care are discurs, sex-appeal şi nu stăpâneşte frâna de mână.
Femeia trece pe roşu, ca la o sesiune de shoping,
şi tu ştii că se va opri să-ţi impute
egicentrismul.

Urcă pe pasarelă şi citeşte cu aplomb
numele învingătorilor.
Stai lângă linia de finish şi remarci numărul mic de bărbaţi.
Sunt ani când se nasc numai băieţi, e secetă de fete...
Ani bisecţi!

"Femeile sunt stupide atunci când fac politică!"
Ştii că atunci când iese din casă
este aşteptată de o armată de generali insomniaci?
Politica femeii este exorcizarea masculinităţii.
Abia atunci va putea vorbi la toate staţiile,
în cămăşile tale, despre eradicarea corupţiei.

Sărăcia nu are sex, singurul paliativ este un pahar de Aperol.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente incolore

acea zi fără echinocţiu mi-a schimbat viaţa/ştiai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriaşă de la intrarea în oraşe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
şi beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toţi artiştii nerealizaţi

ţi s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoţii pure,
din toţi arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
şi, doar eu, voi fi ţigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poţi trăi în parcări subterane ∞love
şi absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morţii

iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufleteşte
căci eu şi cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioşi capabili de a ne multiplica pinkemoji

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!