Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda pe care n-o cred

Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferinţă,
dar îmi înalţă spiritul.

Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi îndoielnice
încât voi rămâne pe mai departe neconvins,
timpul îmi trece printre degete,
sănătatea nu-mi lasă răbdarea
şi nici acelaşi chip în oglindă.

Nu mă pot măsura cu greutăţi etalon
sunt cel ce rupe zăvoare ascunse şi intră,
mâinile mele iubesc nopţile, nu mint,
fiind încă agere toarnă trecutul în fântâni.

Trec prin anotimpuri şi las în urmă primăveri,
pun vocale mai lungi în cântece
şi las loc lumilor care se nasc.

Cumpătarea e mai bună
deşi niciodată n-am exagerat,
dar sunt un bolnav sub cutele vârstei,
mi-am schimbat demult obişnuinţele
şi trăiesc în aroma înţelepciunii bătrâne.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor în realitate

nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aştept orice clipă să-l nască deştept

pun în sertare toate bucuriile şi suferinţele
şi-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde

realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcuşori de contrabandă

lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
şi nu iese înafară din corp
are prea mult aer şi hrană
puterea alunecă prin ea liber
şi se regenerează

nopţile pleacă buimace de somn
şi adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puţinul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care îşi împarte puţinul cu alţii
prea mulţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipă-n albastru

încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se şteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
şi devine risipă-n albastru

nopţile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos

gândeşte
lasă porţile memoriei deschise
şi prinde la stâlpi
florile cunoaşterii
din inima rănită de iubire

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiţi.

Mă forţez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureşul lumii,
fără îngăduinţă scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colţurile mesei
nu ştiu ce doreşte de la mine,
nopţile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu faţa la peretele din faţă
cu ochii înfipţi în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veţi citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstruşnice
şi lupt acum pentru supravieţuire
ca un peşte pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
îmi pătrunde sub piele
şi parcă simt cum vine ziua de mâine
cu alte întâmplări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea la lumină

În convingere se topeşte adevărul
oglindă a reflectării în suflet,

de carnea cuvântului face cute
unde înţelesuri ascunse aşteaptă
ieşirea la lumină.

Gândurile respiră adânc înălţimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânţat să încolţească.

Nopţile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
şi lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se aşază
în cutele somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scurte

Îmi critici, Velox, scrisul şi-mi spui, ca să mă-npungi,
Că versurile mele sunt, uneori, mai lungi.
Dar tu nu scrii nici unul, ai luat-o mai agale,
Şi astfel sunt mai scurte, desigur, ale tale.

epigramă de Marţial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele mele înfloresc

Moartea-i un fel de a spune sfârşitului,
tot ce-i viu îl are în celule
şi se regenerează prin datul creaţiei.

Mai conştient sau mai puţin, capătul există,
limitele sunt, dar pot creşte
şi lumea nu se termină curând.

Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învăţat să-mi respect convingerile formate
şi mai presus de toate oamenii şi natura
liniile drepte.

Păstrez în gânduri cuvintele de uşurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
şi nu cred în orbitoare străfulgerari.

Oasele mele înfloresc la căldură
şi firesc se-mbracă-n muşchi şi piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.

Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
şi-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogoleşte plină de schimbări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri şi nopţi de vis

Mulţi cred că iarna acoperă tot urâtul
şi primăvara îl pune din nou sub ochi,
dar nu-i nicio grabă să-l înlăture
ambele anotimpuri viu colorate,
ne umplu interiorul cu bucurii,
ne lasă cu inima în palme
şi cu visele în buzunare.

Primăvara pe care o aştept are culoarea iubirii
şi surâde-n săruturi odată cu frunzişul crud
în foşnetul risipit prin aerul solar.
Voi îmi cereţi să nu ocolesc nicio plăcere,
să nu las clipele să se spargă irosite
în serile şi nopţile de chitare verzi
şi sunete de liliac înflorite-n silabe
pe care le-n şir la gâtul iubitei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul mă pune întotdeauna la punct

De la o vreme călătoresc prin lume şi n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătăţii prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.

Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.

Închis apoi între pereţii interiori
am învăţat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.

Mă închid în obişnuinţe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conştiinţa faptului împlinit
prin forţa lucrurilor pe care le determin zilnic
ca un orb reperele de orientare
într-un oraş al întunericului perfid.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!