Oasele mele înfloresc
Moartea-i un fel de a spune sfârșitului,
tot ce-i viu îl are în celule
și se regenerează prin datul creației.
Mai conștient sau mai puțin, capătul există,
limitele sunt, dar pot crește
și lumea nu se termină curând.
Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învățat să-mi respect convingerile formate
și mai presus de toate oamenii și natura
liniile drepte.
Păstrez în gânduri cuvintele de ușurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
și nu cred în orbitoare străfulgerari.
Oasele mele înfloresc la căldură
și firesc se-mbracă-n mușchi și piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.
Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
și-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogolește plină de schimbări.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre schimbare
- poezii despre respect
- poezii despre primăvară
- poezii despre natură
Citate similare
Păstrez același crez
Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îți seacă izvoarele trupului prin suferință
și respiri cu tristețe aerul.
Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorințelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viață,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez același crez
și multă dragoste.
Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înflorește prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
și nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
și le voi ocoli
chiar începând de azi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre suferință
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prezent
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu mă mai regăsesc în trup
n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins
privesc cu înverșunare
sunt un gladiator în fața morții
cu tot sufletul mai presus de cer
lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spațiu
fără milă.
știu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează
liniștea pe care o învăț pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre foc, poezii despre dorințe sau poezii despre cuvinte
Privirea de sub piele
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final
îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod
îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înfrângere, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre vară, poezii despre uitare sau poezii despre timp
Simt inima ta în mâinile mele
Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiți nici bucățele
mă otrăvesc câte puțin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detașez de adevărul încorporat
și mă mint,
caut furios
ceva care mă liniștește
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcnește ca ochiul meu stâng
și sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine și rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre minciună, poezii despre inimă sau poezii despre furie
Las cuvintele să-ți descrie
Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.
Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.
În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mântuire, poezii despre muguri, poezii despre fructe sau poezii despre flori
Știu să pun punctul unde trebuie
Lumea trece prin mine flămândă,
îi ofer tot ce am,
dar nu mai mult decât sunt,
știu să pun punctul unde trebuie
când nimicul se înfiripă-n luptă
cu scop de tergiversare
în calea evoluției mai rapide.
Pornirea este hotărâtă și dreaptă,
dar sunt și gânduri ascunse
puse să împiedice desfășurarea,
de aceea lumea trebuie salvată
de fiecare, în fiecare clipă dată.
Uneori e prea târzie descoperirea,
jocul unora cu viața tuturora,
dar pericolul e pe muchie de cuțit
și moartea se teme de așteptări.
Cine spune că e o prostie,
să privești lumina la capătul tunelului
fără să înaintezi în viteză spre ea
are în buzunar adevărul, locomotivă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre trenuri, poezii despre salvare, poezii despre prostie, poezii despre pericole sau poezii despre locomotive
Lumina sufletului meu
Lumina sufletului meu
Nu-i în plăcerile deșarte
Ci-n Cel mai minunat Evreu
C-a biruit sinistra moarte.
Mă leagă de eternitate
Să pot vedea dincol' de nori
Când vin momente delicate
Îmi dă mai multe sărbători.
Pătrunde cu a ei candoare
Să cucerească tot ce am
Asta se cheamă cercetare
Să cred cum a crezut Avraam.
Ființa-mi simte ușurare
Când unda-i o atinge lin
Iar în necaz și-n încercare
Mă-nseninează-al ei alin.
Fereastra inimii-i deschisă
Să intre, să-mi aducă har
A fost de Suveran promisă
Să vină-n pământesc hotar.
Lumina mântuirii mele
Nu e la oamenii puși sus
Ci-n spații mai presus de stele
Din lumea fără de apus.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (27 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre superlative, poezii despre stele, poezii despre plăcere sau poezii despre nori
Omul din mine crește prin cuvinte
În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe și surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
și-l privesc în fiecare zi de respirație adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.
Omul din mine crește prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
și luptă cu sine pentru alții
pe baricadele clădite în aura înaintașilor.
În laboratoarele minții
se analizează și creează cu credință
ideea ce înflorește pe ram
și cu dragoste înflăcărată rodește
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre limba română, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri
Tot ce se spune prea mult
Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
și izvoarele murmură a nestăpânire.
Lumea se rostogolește pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, pașii devin grăbiți
în direcția în care merge și orizontul.
Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înțelegem că urmează
ne cheamă mai departe să deslușim
simbolul care ne situează-n timp.
Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza ușor
sau mulți încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.
Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre simbolistică
Poem cu stele orbitoare
Noblețea încă se mai năpustește-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la față
când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă
și tu vezi,
ridici capul și speri la mai mult.
Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul așteptat,
socotesc totul ca o moștenire cuvenită
și nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuiește darul
într-o lume în care mulți mai visează
să fie prinți de carton ai timpului prezent.
Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ținutul în care înalț porți
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
și păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre religie, poezii despre păsări sau poezii despre poezie
De vorbă cu mine
negociez cu mine însumi dialogul
și nu mă las convins decât în târziul nopții
bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp
sună clopotele inimii cu trepidații în sânge
simt un gust sărat și miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
și nu mai cred în sugestiile făcute de alții
rup hârtiile scrise și mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopțile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
și așteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiți de atâtea întreruperi.
Aceleași vise lungi și uitate
aerul mi se pare închis și prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se oprește pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălțarea lui
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre somn
Eu voi pleca la tata
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre aripi, poezii despre tăcere, poezii despre tată sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
De când mă tot cauți
Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.
Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.
Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.
De când mă tot cauți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.
Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre odihnă, poezii despre legi sau poezii despre lectură
Lumea ferestrelor
I
(Rătăcit)
M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?
Ce ciudat mă simt,
E întuneric și totuși,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.
Oare s-au terminat modelele
Și-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în liniște?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni și de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace și calm,
Fără tot ce iubesc.
Aici cel puțin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Și tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Și în perfectă liniște.
Nu e cine știe ce,
Dar mă mulțumește!
II
(Nemărginit)
În timp ce mă plimbam
Prin negrul spațiu,
Vast și calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?
Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Și-i doar imaginația?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas și fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.
Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad și cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.
Era un șir nemărginit
Și plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Și-aveau câte-o poveste.
Aveau și dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.
Multe poteci și luminișuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori și mii de stele.
Dar multe mai erau
Și pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni și foc,
Ce provocau durere.
III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam și eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.
Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Și-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?
Cred că ceva din spațiu,
O forță foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Și dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.
Doamne, zi...
Ce aș putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm și curat.
IV
(Sihastră)
Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Și mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori și de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot și toate.
poezie de Dan Dumitrașc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre umor sau poezii despre spațiu și timp
Mărșăluiesc prin gânduri și vise
Nu-mi pot împărți la doi scrisul,
îl păstrez așa unic în felul său
și-l dăruiesc cititorilor iubitori
cu dragostea încorporată-n cuvinte.
Mărșăluiesc prin gânduri și vise,
strâng în sentimente neîmpărtășite
multă fluiditate din tot ce văd,
ce-i decent a murit pe rând
într-un război total între oameni,
bunul simț este o poveste desuetă.
Important e să te impui prin orice mijloace,
să închizi gura oricărui cârtitor,
nu contează cum și oriunde
iar buzunarele îți dau greutate
și prostia capătă orgoliu de invidiat.
Mă deconectez,
îmi odihnesc mintea în fiecare poem
și continui să mă exprim,
n-am căzut în patima plăcerii,
dar și păcatul pândește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre orgoliu sau poezii despre invidie
Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost și sunt
Am fost întrebuințat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii și simțurile tocite.
Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieși
sub pielea subțire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acționa la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breșe cum apele după furtună
și am fugit în alt univers îndepărtat.
Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învățătură.
Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în diminețile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
și te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie, poezii despre simțuri sau poezii despre responsabilitate
Mă tot întreb
Nu încerca să trișezi, fiecare stă la rând
orice grabă nu este justificată,
m-am obișnuit demult să respect pe ceilalți,
nimeni nu observă,
dar firescul ne face mulțumiți.
La fel ca mine mulți trăiesc normalul,
fiecare închis în sufletul său,
prețul nu este mare.
Nu cad în ispita timpului care îi întârzie
spre ceea ce vor să realizeze,
s-ar impune o trecere prin aerul copt
în tărâmul înrobit de frumos.
Mă tot întreb,
când mulți asemenea nu mai sunt
cine se va cinsti cu bunul simț?
Dar demult se umblă cu șiretlicuri
ce dărâmă zilnic zidul cinstei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire, poezii despre frumusețe sau poezii despre aer
Nimeni nu se lasă mințit
A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.
Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,
o neîncredere se ridică încet din genunchi.
Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre neîncredere sau poezii despre adevăr
I have a poem
ai avea răbdare să asculți un bătrân
povestindu-și nimicurile zilnice,
numărându-și bănuții
și înjurând instabilitatea economică
și politică?
mă uit în oglindă
și sunt surprins de câte pot spune
de nimicuri vorbesc
și de amintiri strivite între pleoape
cred că o să arunc toate pastilele la gunoi
și o să-mi retrăiesc amintirile
câte una pe noapte
ca în povestea Seherezadei
și voi respira cu nesaț aerul dimineții
pentru că știu că-l merit
poate ne vom mai auzi. poate nu
dar cuvintele mele
vor străbate lumea cu lumina vitezei
revenind de fiecare dată
acolo unde eu
voi fi vorbit cu mine
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre amintiri, poezii despre politică sau poezii despre dimineață