Nopţile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiţi.

Mă forţez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureşul lumii,
fără îngăduinţă scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colţurile mesei
nu ştiu ce doreşte de la mine,
nopţile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu faţa la peretele din faţă
cu ochii înfipţi în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veţi citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstruşnice
şi lupt acum pentru supravieţuire
ca un peşte pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las cuvintele să-ţi descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
şi îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile şi mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ţi descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
şi Dumnezeul la care mă închin
aşteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinţei înfloresc
şi fructul îşi răspândeşte sămânţa,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorinţele în palmele asudate
şi gâdurile se cuibăresc sub streaşina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
şi aşteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când oraşul îşi închide porţile
şi străzile rămân pustii.

Dimineaţa când oraşul se trezeşte din somn
ea porneşte să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
şi ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
şi ea nu era nicăieri.

Nu ştiu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă

Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detaşa câte o aşchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înţelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinţei în tăcere
lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna aşteaptă
ghemuit în puţinul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
şi nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
şi solicită ofrande.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o fi o fi

am pierdut din gânduri stăruinţa
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăţi
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forţez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
şi caut zile umbroase

sunt doar un om supus greşelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă şi tristă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

pereţi întunecaţi
în patru colţuri, mă împart
cu palme ating ce nu pot vedea
caut în ei sunete trecute
cobor, căci au fost dărâmaţi
de privirile mele
caut orizonturi în praful rămas
degeaba mă zbat
a fost încăperea mea, numai a mea
în mine sunt pereţii mei
şi vreau să mă ating, pe mine
mâinile se întind în van
prin zbatere zadarnică, căutând
păiajenul din colţ uitat
uscat de vremea trecută
îmi amintesc ce nu sunt astăzi
ţesătura lui este peste ochii mei
o plasă veche, îmbătrânită
de pleoape strivită
lovesc pereţii mei
dar ei nu mai există
a rămas doar întunericul din mine
ce palidă lumină întinde
spre tunelul luminii albe

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de fapt

nu ştiu ce să le spun
toţi mă întreabă lucruri banale
de care m-am desprins demult
mjoritatea mă părăsesc
fără reproşuri directe

aproape de mine rămân
cei care mă cunosc din trecut
din perioada de cotitură în alegerea
oportunităţilor frecvente
nu mă împiedic de nicio umbră
o înlătur prin lumina promisă
la momentul necesar

tot timpul mă aştept
la variante flexibile
potrivite

nervii mei nu-şi doresc riduri
ci numai relaxare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Aşa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.

Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munţi curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aş fi un colţ de viaţă sfărâmată
Şi din acest motiv aş iubi să rămân vie.

Sărutul nu cunoaşte tragismul marilor pasiuni
Şi de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veşnică pentru el.

Vino în noaptea de cerneală
Ca un tălmăcitor de vise
Din şirul veacurilor antice,
Să nu existe
Mine,
Să nu existe
Tine,
Nici alte forme care să ne trezească din neant.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de umbre

Meditez până-mi topesc gândurile-n vise
şi se întrupează-n zidul înţelegerii,
lumea îşi şterge faţa după colţurile întâmplării,
se agaţă de frânghiile timpului,
să intre în scrierile uitate în ungherele ascunse
de patima căutătorilor de comori.

Dincolo de umbre de unde te urmăresc
norii curg cu ploi de lumină
pe care le înghit ochii tăi, să se nască
fiinţa de apă în alcătuirea trupului
cu mineralele iubirii de viaţă picurând
în inima ispită cu forme de mugur deschis
turnate în cristal pentru înflorire de-a pururi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziţie muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspiraţie e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... şi, mai târziu am fost autodidacta şi poeta... toate funcţie de locul unde trupul meu a fost mutat, influenţează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în oraşul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeţia e în mine. Ştiu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteţi pierduţi.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt duşmanii!

poezie de Bianca Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!