Pe locu-ntâi, nu-ncape vorbă...

Pe locu-ntâi la orice-autostradă,
Nu-ncape vorbă şi-un copil o ştie,
Românul, cel mai tare-n meserie,
Nu poate nici o clipă să mai şadă.

N-avem la fonduri pic de alergie.
Guvernul, surclasând orice bravadă,
Le ia, le-nvârte, le face rocadă
Şi-n plus, scoate şi bani din visterie.

Cum munca nu ne pare o corvoadă,
Am dat ultimul strop de energie,
Ne-am întrecut vecinii-n vrednicie,
Că ei, pe lângă noi, sunt proşti grămadă.

Ca să şofezi, e-un fel de terapie,
Cu planul în avans pe o decadă.
Cum nimănui nu-i arde de vreo sfadă,
S-a dus şi riscul de apoplexie.

V-o spun fără putinţă de tăgadă:
Nicicând n-am auzit de-o cârdăşie,
De bani furaţi, sau vreo potlogărie,-
N-a existat nici umbră de dovadă.

Cuprins tot natul ca de isterie,
Face plimbări, de zici că e paradă,
De parcă lumea a ajuns nomadă,
Iar zdravăn mai e unul dintr-o mie.

Vorbesc în dodii, mai întind o nadă,
Exagerez despre tehnologie.
În fapt, toate-s statistici pe hârtie,
Iar noi suntem pe locu-ntâi, din coadă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne-aţi înfrânt (După Noi vrem pământ de George Coşbuc)

Creduli, deşi eraţi din foşti,
Ce-i drept, prin cap nu ne-a trecut
Că tot furaţi. N-am conceput
Că ne luaţi de proşti.
Lacomi ciocoi, v-aţi luat avânt
Călcând pe sacrul jurământ.
Şi-atunci când aţi lovit în noi,
Cu taxe şi-alte dări purcoi
Şi jug ne-aţi pus, precum la boi,
Nu ne-aţi înfrânt.

Astăzi, de-n fruntea ţării staţi,
Cu-apucături ca de satrap,
Vrem să vă intre bine-n cap
Că-n funcţii cocoţaţi,
Sunteţi că noi un vot v-am dat,
Iar voi lipseaţi, ori ne-aţi sfidat.
Şi-ntr-un aşa solemn decor,
Văzând că plenu-i dormitor,
În noi, sărman român popor,
Ceva s-a frânt.

Dreptate pentru potentaţi
Doriţi, că unul nu-i mai breaz;
Altă schimbare de macaz
Doar pentru-ai voştri "fraţi".
Cum să vă dăm noi crezământ
Când nu aveţi nimica sfânt?!
Vă zbateţi pentru voi şi-atât.
Speranţa-n noi aţi omorât.
Tot natul e posomorât,
Dar nu şi-nfrânt.

Am vrea să ştim ai cui suntem?!
Principiile-s vorbe-n vânt?!
De n-avem dreptul la cuvânt,
Ce drepturi mai avem?!
Au emigrat mame şi taţi.
Copiii noştri-au fost lăsaţi
La rubedenii, prin vecini;
Cuprinşi de-nchipuite vini,
Privesc în zări cu ochi străini
Şi suflet frânt.

În plen, cu greu vă adunaţi,
Să treceţi aberante legi,
Al căror sens nu-l întelegi,
Când pentru noi votaţi.
În schimb, dacă primiţi un pont
Ce vă mai varsă bani în cont,
Daţi toţi năvală-n parlament
Visând doar bani prin virament;
Elanul vostru-i iminent,
De neînfrânt.

Nazişti, voi ne-aţi catalogat,
Ne-aţi insultat şi umilit
Şi prin noroi ne-aţi tăvălit,
Că păsul ne-am clamat.
Vreţi amnistii şi graţieri,
Ce-s explicate în doi peri.
Cum de cei mulţi vă doare-n cot,
Ştim că în joc e-un mare pot;
Doar puşcăria-i antidot,
De neînfrânt.

Nu mai putem să mai răbdăm
Cum găşti avide de şnapani,
Fură sub nasul nostru bani!
Cât să mai aşteptăm?!
De mult ulciorul s-a vărsat,
Că ne-aţi minţit şi ignorat.
Până-n alegeri sunteţi miei,
Ca mai apoi să vă daţi zmei.
Nici de-aţi fi neam de dumnezei,
Nu ne-aţi înfrânt.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion, intelectualul satului

Eu nu beau cu orişicine
Ce vă spun, nu-i o butadă
Şi, gândindu-mă mai bine,
Poate deveni baladă.

Obiceiul ăsta ţine
De mai mult de o decadă,
Şi-i un lucru bun în sine,
Căci pe mulţi face să creadă

Că-s în facultăţi depline
De-mi vin glumele-n cascadă
(Cu perdea, cum se cuvine,
Mă feresc de orice sfadă).

Poate spune orişicine
Că, de-o lungă perioadă,
Am privirile senine
(Ochii limpezi stau dovadă).

Dar de unde, oare, vine
Abstinenţa de faţadă?
Păi, de la pahare pline
Golite-ntr-o escapadă

Când i-am spus - cu ce suspine! -
Unuia, vecin de-ogradă,
Că-mi plac unele vecine
Şi le mai arunc ocheadă,

Ba chiar le aduc la mine
Şi le fac în pat să-mi cadă
După ce, cu gesturi fine
Şi cu vechea mea tiradă

Ce-i menită să le-aline,
Le scot părul din broboadă,
Le ating vreo rotunjime,
Şi-apoi trec de baricadă.

Nu s-a mai putut abţine
Şi mi-a tras o bastonadă
De-am uitat, la paţachine,
Să le pun de-o serenadă.

Am trecut prin caudine,
Fără urmă de tăgadă,
Şi-aţi văzut cu toţii cine
De prostii mi-a dat tămadă.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 1 iunie

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşile-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insul cu tupeu

La modă este insul cu tupeu,-
Tot mai mulţi se pliază pe tipar.
De la opincă la parlamentar,
Din te miri ce, zici că-i calci pe bombeu.

Şi claxonează tâmpi dintr-un bemveu,
Ori politician, ori beizadea,
Luând un biet bătrân în zeflemea,
Privindu-l strâmb, ca pe-ultimul pigmeu.

Nici nu i-a dat pe-obraz primul tuleu,
Că ia un aer atotştiutor,
Ce văd c-a devenit molipsitor,
Deşi-i e mintea goală ca un pneu.

Din întâmplare dacă-i în troleu
Şi nu-i loc liber, n-o să ţi-l dea el.
Încearcă să ai nervii de oţel,
Că mai e pân' la capăt de traseu!

Ajuns ca orice om la vreun ghişeu,
Mult prea grăbit să stea cu toţi în rând,
Va face gât şi-o să constaţi curând,
Că ai în faţă-un soi de dumnezeu.

De nu-ţi ţii gura primeşti şi-un croşeu.
Cu-al lui statut la coadă cum să stea?!
Un rânjet hâd nimic nu prevedea,
Nicicum un şpiţ direct la peroneu.

E pretutindeni, devenit clişeu,
Cu burta revărsată, mai mult gol.
Nici pe departe nu face un pol,-
Asta de pun la preţ şi-al lui maieu.

Este din soiul şmecher, derbedeu,
Ce te vexează la fiece pas.
De-i plin de bani, sau nu, iţi râde-n nas;
În ochii alor lui e-un fel de zmeu.

Aduce tot mai mult c-un cimpanzeu,
Ce-ţi sare-n ochii şi-atunci când îl eviţi.
E din subspecia neşlefuiţi.
Pe când o să-l văd piesă de muzeu?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.
Zeci de taxe-aţi inventat
Şi nu v-aţi mai săturat.
Vă-ngropaţi în saci de bani,
Parc-aţi trăi mii de ani.
Pe buget v-aţi năpustit
Până l-aţi secătuit
Şi-n prăpastie ne-aţi dus,
Ţara-n coada lumii-aţi pus.
Mi-e ruşine că trăiesc
Pe pământul românesc.
Vă blesteme Dumnezeu
Pentru tot ce-aţi făcut rău!
Ne-aţi lăsat copiii goi,
Trăiţi bine numai voi.
N-avem slujbe, n-avem case,
Doar la voi sunt cefe grase.
Sufletul ne-aţi mai lăsat,
Astăzi ne impozitat,
Dar nu este prea târziu,
Diabolici, cum vă ştiu
Şi pe suflet să luati bir,
Zău, că nici nu mă mai mir.
Rătăci-v-aţi pe pustiu,
De voi nu mai vreau să ştiu!
Ce-aluat o fi în voi?
Ce plămadă şi ce soi?
Nici satane, dac-aţi fi,
Parcă nu ne-aţi chinui
Cu atâta-nverşunare,
De ne-aţi dus la disperare.
Genocid e-n toată ţara!
Nu ştiu cum vom trece vara?
Zău, sunteţi descreieraţi!
Dac-o să ne lichidaţi,
De la cine mai furaţi?

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul din Postul Mare

Cât am fi de rău altoi, ortodocşi şi botezaţi,
Dezbrăcaţi la piele, goi, suntem îngeri de barbaţi,
Din statistici dovedim, şi v-o spun cu exaltare,
Că juma' din noi postim zi de zi în Postul Mare,
Cu spanac sau cu urzici, mai scăzute, sau ciorbiţă,
Patruzeci de zile nici nu ne-atingem de cărniţă,
Poate-aşa, numai pe deşte, cu nevasta noaptea-n pat
Să mai mirosim a peşte, dar... departe de păcat,

Însă, ce vreau să vă spun, mi-e ruşine de nespus,
Chiar ‘nainte de Crăciun pe mulţi barza i-a adus,
De-am găsit în calendar, de când scad şi tot adun,
Nouă luni, în număr par, de la Paşti pân' la Crăciun (!)
Demonstrând, încă o dat', că femeile în post
Fac mai marele păcat şi nici nu mai are rost,
Cum statistici dovedesc, să repet cu exaltare
Că, jumate nu postesc, precum noi în Postul Mare!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireş prefăcut

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşele-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Lia, te rog, vino aici!
Lia: Da?!
Stela: Se pare că ai deja un pacient care ţine de competenţa ta, de specialitatea ta. Instabil psihic... Eu n-am ce face pentru el! Ocupă-te tu de el, te rog, în calitate de psihiatru, nu de psiholog, sau consilier al misiunii! E al tău acum!
Lia: Stela, te rog, nu exagera! Nu-i cazul...
Stela: Eu exagerez?! Eu?! Uită-te la el! Uită-te bine! Aşa e, cum îţi spun, fără nici o exagerare! Instabil psihic! Nimic altceva!
Lucian: Îmi pare rău. N-am vrut... Nu ştiu ce m-a apucat. Nu doream altceva decât să dorm liniştit vreo câteva ore şi nu reuşeam acest lucru fără ajutorul acestor pastiluţe. Sincer, nu sunt instabil psihic... Nu încă... Sper...
Stela: Ah, nu reuşeai să dormi fără pastiluţe... Şi ai îndrăznit să le iei de unul singur, cu voia ta, fără permisiunea sau recomandarea mea măcar. Desigur, doar tu eşti marele comandant, n-ai nevoie de permisiune, din partea nimănui! Nici din a mea, normal! Ce nevoie ai avea tu, marele comandant, de părerea medicului?
Lucian: Nu, nu din cauza asta...
Stela: Nu te aştepta la înţelegere din partea mea! Prostule! Ştii ce sunt astea?! Ştii oare?! Parcă ţi-am spus...
Lucian: Păi... Somnifere?!
Stela: Hmm... Somnifere, zici?! Voi ştiţi ce sunt astea?! Ştie vreunul dintre voi? Nu, desigur, nu ştiţi... Dar am să vă spun eu, ca să ştiţi de acum încolo! Aceste pastile, cât sunt de micuţe, sunt într-adevăr somnifere, dar unele foarte puternice, eficiente şi foarte periculoase! Nu pot fi consumate ca nişte bombonele, cum face Nis cu dulciurile sale, pentru că, din nefericire, pot fi fatale!
Lucian: Pentru mine, n-au fost. De fapt, n-au fost deloc, nici măcar eficiente, pentru că n-am putut dormi, n-am avut un somn liniştit. Ce vă uitaţi aşa la mine?! Doream doar să dorm, atâta tot!
Stela: Bietul de tine... Doar să dormi?! Atâta tot?! Şi ai reuşit foarte bine acest lucru! Prostule! Scuză-mă că-ţi spun aşa, dar în aceste momente, asta eşti! Un prost! Un prost mare de tot! N-am văzut altul mai mare ca tine! Prost, cu literă mare, cât Nis de mare şi alta nu!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Zile şi nopţi cu tine-aş sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărţiţi n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe braţul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee şi cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, şi-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viaţa vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorinţă floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieţii tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunaţi ca doi caişi îngemănaţi,
de roade să ne bucurăm şi zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orişicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
şi-n vatra lui ne face loc, ne dă şi apă şi noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină şi candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau uneşte cu cel ce ţi se potriveşte,
cu cea dorită acătării ce pare-a fi din spuma mării
ca o sirenă ori naiadă, noian de vise ori corvoadă
prin care Spiritul ne poartă ţinându-ne-amândoi la toartă,
eu heruvim, tu îngeraş, tu dezinvolt, eu pătimaş,
îngemănaţi mereu să fim, în veci să nu ne despărţim!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt dispuşi să facă orice pentru bani, mai puţin să devină buni într-o meserie... Iar partea interesantă e că la sfârşit, tot fără bani sunt, deşi au consumat de 10 ori mai mult timp şi energie decât dacă ar fi ales calea măiestriei şi ar fi rămas pe ea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem o ţară de calici!

vine iarna şi cum văd
iar ne scoate din bârlog
- viaţă, viaţă: de la drog
cât mai e pân'la prăpăd?!

ne-am drogat cu dictatura
iarnă rea a vrajbei noastre
dar am cultivat dezastre
semănând între noi ura;

sus minerii, jos minerii
hai să demonstrăm în Piaţă:
"Fără libertate nu e viaţă!"
şi-apoi au venit hingherii

toţi suntem o masă de manevră
dar străin e interesul
celui care poartă fesul
ca necunoscuta din algebră

suntem buni de dus cu preşul
pentru-un tron sau pentru-un scaun
dictator sau poate claun
cum se joacă fedeleşul

am dus jugul pân-aici
ducă-l alţii mai departe
dincolo de noi e moarte
noi suntem o ţară de calici!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua voastră... nu mă bag

Mă pregătesc de ziua lor,
Şi nici nu ştiu ce se mai face;
Să le vorbesc despre amor,
Nici nu mai cred, nici nu le place.

Să le minţim că sunt frumoase,
Nu prinde, că s-au săturat;
Majoritatea sunt prea grase,
De-atât amar de aşteptat.

Să le mai cumpărăm o haină
Sau câteva bijuterii?
Să le şoptim, precum o taină:
Vă mulţumim pentru copii?

Nimic se pare că nu ţine
Decât o zi, deci nu mă bag
În a bărbaţilor mulţime;
De ziua voastră, mă retrag.

Şi-aştept acele zile care
Sunt parcă toate pentru noi,
La fel de singur cum se pare
Că sunteţi toată viaţa voi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând cu glas tare...

Nu-ncape-ndoială ca voi merge în rai
Fără vreo pilă sau să dau vreun parai,
Nu-ncape nici gândul că e bun sau că-i rău
El iese pe gură cum l-a dat Dumnezău
Şi-astfel reiese că sunt deştept nătărău...
Nu-ncape-ndoială ca voi arde în iad
De dor de iubire la doar minus un grad
Nu-ncape nici mintea de-i bună sau rea
Şi-atunci dă pe-afară că-i vine-a făta
Din asta reiese că dracu-i sadea....
Când capul e troacă, latrină ţi-e guru
Iar viaţa-ţi confirmă: gura bate...-mprejuru!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar face dorul bani

De s-ar face dorul bani
Eu aş fi cel mai bogat,
Căci am dor de-atâţia ani
Adânc în suflet băgat.

Nu mi-ar mai lipsi nimic
Aş avea totul de-a gata,
Şi dragoste pic cu pic,
Ar întoarce timpul roata.

Dor, dacă te-ai face pulberi
Te-aş trimite-n zări cu vântul,
Deloc să nu mă mai superi,
Nici să îmi mai calci cuvântul.

Nici-un dor nu se preface
Nici în bani, nici pulberi fine,
Ci rămâne-n suflet, tace
Prizonierul lui mă ţine.

poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!