Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nu ne-ați înfrânt (După Noi vrem pământ de George Coșbuc)

Creduli, deși erați din foști,
Ce-i drept, prin cap nu ne-a trecut
Că tot furați. N-am conceput
Că ne luați de proști.
Lacomi ciocoi, v-ați luat avânt
Călcând pe sacrul jurământ.
Și-atunci când ați lovit în noi,
Cu taxe și-alte dări purcoi
Și jug ne-ați pus, precum la boi,
Nu ne-ați înfrânt.

Astăzi, de-n fruntea țării stați,
Cu-apucături ca de satrap,
Vrem să vă intre bine-n cap
Că-n funcții cocoțați,
Sunteți că noi un vot v-am dat,
Iar voi lipseați, ori ne-ați sfidat.
Și-ntr-un așa solemn decor,
Văzând că plenu-i dormitor,
În noi, sărman român popor,
Ceva s-a frânt.

Dreptate pentru potentați
Doriți, că unul nu-i mai breaz;
Altă schimbare de macaz
Doar pentru-ai voștri "frați".
Cum să vă dăm noi crezământ
Când nu aveți nimica sfânt?!
Vă zbateți pentru voi și-atât.
Speranța-n noi ați omorât.
Tot natul e posomorât,
Dar nu și-nfrânt.

Am vrea să știm ai cui suntem?!
Principiile-s vorbe-n vânt?!
De n-avem dreptul la cuvânt,
Ce drepturi mai avem?!
Au emigrat mame și tați.
Copiii noștri-au fost lăsați
La rubedenii, prin vecini;
Cuprinși de-nchipuite vini,
Privesc în zări cu ochi străini
Și suflet frânt.

În plen, cu greu vă adunați,
Să treceți aberante legi,
Al căror sens nu-l întelegi,
Când pentru noi votați.
În schimb, dacă primiți un pont
Ce vă mai varsă bani în cont,
Dați toți năvală-n parlament
Visând doar bani prin virament;
Elanul vostru-i iminent,
De neînfrânt.

Naziști, voi ne-ați catalogat,
Ne-ați insultat și umilit
Și prin noroi ne-ați tăvălit,
Că păsul ne-am clamat.
Vreți amnistii și grațieri,
Ce-s explicate în doi peri.
Cum de cei mulți vă doare-n cot,
Știm că în joc e-un mare pot;
Doar pușcăria-i antidot,
De neînfrânt.

Nu mai putem să mai răbdăm
Cum găști avide de șnapani,
Fură sub nasul nostru bani!
Cât să mai așteptăm?!
De mult ulciorul s-a vărsat,
Că ne-ați mințit și ignorat.
Până-n alegeri sunteți miei,
Ca mai apoi să vă dați zmei.
Nici de-ați fi neam de dumnezei,
Nu ne-ați înfrânt.

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook