Insul cu tupeu

La modă este insul cu tupeu,-
Tot mai mulţi se pliază pe tipar.
De la opincă la parlamentar,
Din te miri ce, zici că-i calci pe bombeu.

Şi claxonează tâmpi dintr-un bemveu,
Ori politician, ori beizadea,
Luând un biet bătrân în zeflemea,
Privindu-l strâmb, ca pe-ultimul pigmeu.

Nici nu i-a dat pe-obraz primul tuleu,
Că ia un aer atotştiutor,
Ce văd c-a devenit molipsitor,
Deşi-i e mintea goală ca un pneu.

Din întâmplare dacă-i în troleu
Şi nu-i loc liber, n-o să ţi-l dea el.
Încearcă să ai nervii de oţel,
Că mai e pân' la capăt de traseu!

Ajuns ca orice om la vreun ghişeu,
Mult prea grăbit să stea cu toţi în rând,
Va face gât şi-o să constaţi curând,
Că ai în faţă-un soi de dumnezeu.

De nu-ţi ţii gura primeşti şi-un croşeu.
Cu-al lui statut la coadă cum să stea?!
Un rânjet hâd nimic nu prevedea,
Nicicum un şpiţ direct la peroneu.

E pretutindeni, devenit clişeu,
Cu burta revărsată, mai mult gol.
Nici pe departe nu face un pol,-
Asta de pun la preţ şi-al lui maieu.

Este din soiul şmecher, derbedeu,
Ce te vexează la fiece pas.
De-i plin de bani, sau nu, iţi râde-n nas;
În ochii alor lui e-un fel de zmeu.

Aduce tot mai mult c-un cimpanzeu,
Ce-ţi sare-n ochii şi-atunci când îl eviţi.
E din subspecia neşlefuiţi.
Pe când o să-l văd piesă de muzeu?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?

Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.

Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.

Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.

Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.

O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.

Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.

Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.

Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe locu-ntâi, nu-ncape vorbă...

Pe locu-ntâi la orice-autostradă,
Nu-ncape vorbă şi-un copil o ştie,
Românul, cel mai tare-n meserie,
Nu poate nici o clipă să mai şadă.

N-avem la fonduri pic de alergie.
Guvernul, surclasând orice bravadă,
Le ia, le-nvârte, le face rocadă
Şi-n plus, scoate şi bani din visterie.

Cum munca nu ne pare o corvoadă,
Am dat ultimul strop de energie,
Ne-am întrecut vecinii-n vrednicie,
Că ei, pe lângă noi, sunt proşti grămadă.

Ca să şofezi, e-un fel de terapie,
Cu planul în avans pe o decadă.
Cum nimănui nu-i arde de vreo sfadă,
S-a dus şi riscul de apoplexie.

V-o spun fără putinţă de tăgadă:
Nicicând n-am auzit de-o cârdăşie,
De bani furaţi, sau vreo potlogărie,-
N-a existat nici umbră de dovadă.

Cuprins tot natul ca de isterie,
Face plimbări, de zici că e paradă,
De parcă lumea a ajuns nomadă,
Iar zdravăn mai e unul dintr-o mie.

Vorbesc în dodii, mai întind o nadă,
Exagerez despre tehnologie.
În fapt, toate-s statistici pe hârtie,
Iar noi suntem pe locu-ntâi, din coadă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traieşti şi mori în lumea ta diformă

Cât pot să mai îndur cu cerbicie,
Cuvinte din belşug, cu iz obscen,
Ce scârţâie strident, ca un refren,
Cântat continuu pân' la isterie?!
Parcă-s lovită de apoplexie;
Mă ţin cu mâna strâns, de abdomen
Şi vărs în punga de polistiren,
Vexată de o ta grosolănie.
Trăieşti şi mori în lumea ta diformă
În gesturi şi porniri pui mult tupeu,
Când râgâi nesimţit, după-o shaormă,
Sau fluieri după fete în troleu,
Crezând c-aşa arăţi că eşti în formă.
În ochii mei eşti şi rămâi pigmeu.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asfinţitul apocaliptic

şi parcă totul e înţepenit
şi parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfinţit
şi planeta devine tot mai vagă.

se-nchid oamenii în cămăruţa lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viaţă-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.

îngreunaţi de mult pietriş în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.

de vrei să cazi, alege să fii mândru!
şi tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca şi cum nu ţi-ai dori salvare!

îi văd pe stradă şi văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
şi nici ce i-a lovit de cad şi mor
atunci când îşi reprimă din visare.

şi i-am văzut mâhniţi printre bagaje;
toţi poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.

ascultă-ţi inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit şi mulţumeşte!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viaţa cea văzută se sfârşeşte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcarea

Este ziua fermecată
Când cântăm iubire toţi,
Mai retrasă stai tu, fată,
Ca din suflet să îl scoţi.

Nu e leac pentru iubire
Precum pentru multe nu-i,
Însă focul din privire
Orice-ai spune-i doar al lui.

Stai, oftezi... c-un ochi la lună
Te gândeşti la tot ce-a fost,
Multe vise se adună
Ca să vezi că are-un rost.

Supărarea nu va ţine
Nici prea mult nici prea puţin,
Mâine vine să-ţi aline
Inimioara cu venin.

Când ţi-am spus, prietenă dragă,
Că iubirea e de foc,
N-a fost vorba să te-atragă
Să te mai clinteşti din loc.

Însă azi la vorba celui
Care-ţi spune "Te iubesc"
Toate-ţi par frumoase... ceru-i
Un tsunami amoresc.

Ţin să sa fii azi fericită
Pentru dragostea ce-o ţii
Prin puterea moştenită
Până-n orele târzii.

Cu cuvântu' ţi-aduc pace
Şi cu mâna trandafiri,
Vreau să ştii că el te place
Şi curând o să fiţi miri.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi...

În ochii tăi văd luminând
o stare paşnică şi-un gând
care străbate pân' la mine
dealuri cu văi şi ape line.
Se-volbură cânt prin păduri
şi luncile-s pline de nuri,
cu fructe sufletu-mi hrănesc
şi sentimente ce nutresc
afine, coacăze şi mure,
taină stârnită în pădure,
e tot ce-ţi ofeream: iubire,
rămasă-acum drept amintire,
tu nu mai vii, te-ai săturat,
pe mine m-ai abandonat
că ţi-ai găsit alt vinovat!
Nu încerca să mai păstrezi
himerele pe care crezi
că le vei folosi în viaţă,
blânde, slugarnice, povaţă,
venin, teribilism, dulceaţă,
ingrediente fără rost
grimate ca în zi de post
cu trucuri ieftine şi fade,
sătulă-i viaţa de bravade.
Nici să mă potolesc nu pot
de când m-ai subjugat de tot,
făcându-mă din om neom,
cum somnul nu-mi mai este somn,
iar viaţa nu-mi mai este viaţă,
de când ţi-am devenit paiaţă,
lipsit de personalitate,
m-au gârbovit multe păcate,
măcar să ştiu ce duc în spate:
ispite binecuvântate
ori tânguiri nemeritate.
Dar, să nu ne mai fim povară,
hai să-ncercăm ultima oară
de a scăpa de-amar şi chin:
să dăm frâu liber la... destin,
va spune ce ne-a hărăzit:
ori ne-am urât, ori ne-am iubit!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.

Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.

Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.

Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.
Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.
Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.
Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl cred pe Bobby!

- Ce-ţi place cel mai mult?
- Să-mi înving adversarii. Îmi place să-i văd tremurând de spaimă.
(Interviu cu Robert Fischer)

Îl cred pe Bobby, oricât de bizar
Vă pare el, capriciul şi-al său geniu!-
Că niciun gest al lui nu e-n zadar!
Şi-n elocinţa lui, cred un mileniu!

Când vrea un bec în plus, or dă p-afar
Reporterii gânsaci din săli de joacă,
N-o face, pur şi simplu, fiindcă-i star,
Ci-l văd luptând c-o Pitie opacă!

Oracolul cuvântă sibilin,
Iar Pitia e-n transă - orb destin!
Nu-l turburaţi pe-acest maharajah,
Ce-i caută sublimei patimi cheia:
"Am să mai joc pân-oi muri, deci, şah!
Ba, într-un fel, mai mult! Şi dup-aceia!..."

sonet de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesiunea care atrage mai mult pe român este aceea care nu este prea departe de mulţime. Lui îi place să se simtă în mijlocul mulţimii, să vorbească şi să se ajute cu mulţimea. Specularea forţelor naturii prin industrie şi comerţ, el o întreprinde numai în cazul cel rău, adică dacă nu poate fi funcţionar, avocat sau politician. Când are talent, el rămâne la avocatură şi la politicianism, adică la specularea concetăţenilor săi. În această din urmă profesiune, sufletul românului câştigă o energie neîntrecută. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-o dată "om mare". Şi cum toţi românii au râvna să ajute şi să îndrume neamul, ţara este copleşită de "oameni mari". Nu mai ştie neamul pe cine să urmeze. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre... S-a zăpăcit aproape tot neamul, că prea are neamul "oameni mari"!

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e mai mult decât un erou

El e mai mult decât un erou,
în ochii mei e un zeu –
omul căruia îi este permis
să se aşeze lângă tine – el,

cel care ascultă de-aproape
murmurul dulce
al vocii tale, ispititorul

lui râs care-mi face inima
să bată mai repede. Dacă te întâlnesc
pe neaşteptate, nu mai pot

vorbi – îmi amorţeşte limba;
îmi arde o flacără subţire sub
piele; nu mai văd nimic,

aud doar zumzetul din propriile urechi,
transpir înfiorată;
un tremur îmi scutură trupul

şi devin mai palidă decât
iarba uscată. În asemenea momente
moartea nu-i departe.

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un mare avantaj să nu bei printre oameni ce beau mult. Poţi să-ţi ţii gura şi, mai mult, îţi poţi temporiza orice fel de ieşire astfel încât cei din jur sunt prea orbi şi nu mai văd sau nu le pasă.

citat clasic din F. Scott Fitzgerald
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!