Nu ştie copacul ce-i aduce rădăcina.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost şi eşti doar om

ai fost şi eşti doar om
şi cu greşeli
şi cu păcate
dar om.

iar cine poate
şti ce-i în adânc?
doar tu
şi clipa ce-a trecut!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este un text pe care s-ar putea să nu ştii să îl citeşti.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele dor când sunt lăsate să-şi aştepte rostirea.

Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur

am îmbrăcat haina cuvântului,
speriată de goliciunea stranie
a crengilor fără primăvară.

scriu rotundul soarelui
împleticită printre cuvinte sărace
în aburul diafan al inimii
pe care scrijelesc contur
întregit din frânturi de suflete...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih (acrostih)

Acolo unde pământul
Creşte cu fiecare
Rădăcină firul vorbei
Osemintele toamnei
Stau închise-n bolovani
Ţărână cu miez de istorie
Întinată doar de uitare
Humă eram de fapt şi noi, oamenii.

acrostih de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna timpului

Mă întoarce
dorul de viaţă
în trecut
să curăţ
de praful greu
al uitării,
amintiri
cu iz de frunză
uscată.

Am găsit
într-un colţ
clepsidra...
o pictasem
când am închis
nisipul
să nu îmi
topească
norii
timpul
cu picături
prea reci...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci...

Taci... ascultă...
Pulsul urcă sălbatic spre tâmplă.
Tăcerea... doar ea ştie
să vorbească inimii tale
în limbajul sufletului meu.
Cuvăntul tăcerii
se naşte croit din culoarea vie
a inimii.
Îl îmbrac într-un sărut
şi apoi îl trimit către tine.
Atât doar... lasă-mă să-l cos
pe aripile inimii tale,
să auzi când iubirea mea
îţi vorbeşte în şoaptele tăcerii.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

cu mâini
făcut-am
trup din lut
şi Ana
zămislit-am
din privire
un puls
din clopot
dangăt
am trezit
şi somnul
am adus
peste
lumina
din toate
a rămas
doar
vânt…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vântului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zâmbet de-mprumut
pe chipul rece.

E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cântăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.

Poate că ingerii plâng a bucurie
atunci când apusurile răsar dincolo...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat cu mine

Am luat cu mine
pe drum de poveste,
o inimă bolnavă
şi pe mine bolnavă de inimă.

Autoportretul a rămas
agăţat în peşteră
unde fiecare stalactită
plânge
pentru un capăt de drum...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non-sens

deziluzii...
frig pătrunde-adânc în oase,
pândesc la trecerea dintr-o idee
în alta
concave-ascunzişuri de sens,
nimfatice fragmente.
aruncătorii de flăcări, circarii
şi cămilele au reprezentaţie
pe-o coamă de deal,
iarba arsă de soare,
colina ridicată în cinstea căderii
şi eu-păpusa c-o sută de aţe
înfipte-n mâini...
doar presupusă alunecare,
abisul de gând, visul de-un val, uitat anotimp
da... mi-amintesc că odată în fagurii de miere
era ascunsă, de fapt, întreaga fiere...
gustat-am...
şi de-atunci nu mai închid ochii
de teamă să nu cad mai jos decât lacrima.
iar din tăcerea necenzuratului eu
culeg doar frunze verzi, rodul de la rădăcina ploii
crescute-n privirea celui care sădeşte adânc, în mine,
săruturile.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă cauţi?

De ce mă cauţi?
Nici eu nu mai ştiu
unde m-am rătăcit.
Nu am lăsat firimituri de pâine
în urma mea
Nici flacăra nu am
pentru cale de întors.
Atât ştiu…
Aud dincolo de ureche
o bătaie de inimă
şi dincolo de tăcere
o şoaptă…

Când te apropii
învie lumina
să ştiu că tu eşti
rătăcit pe calea mea…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări celtice

Hoinăresc pe cărări celtice,
fluier a dor de acasă,
răscolesc mirosuri
în flori de castan.
Întunericul moare
într-un ochi de oglindă.
A fost pătrat de noroc
s-a spart în păcate,
şapte la numar de ani.
Simt verdele copacilor,
bucata cubică în ceaşca vieţii,
cafea cu iz de dimineaţă.
Rămâne zaţul sentimentelor,
stanţe cu formă de talpă.

caut paşii timpului în mine.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul adâncurilor albastre

Adâncuri albastre,
aproape, aripi ascuţite
ale albatroşilor. Albe arcade
ale azurului acoperă amărăciune
apăsătoare a amurgului.
Aburul apei, atolii, algele
ard amintirea. Aievea,
ascut ancore-alge,
atele aripilor-albatroşilor.
Apăs amintirea, alifie
aripii albe.
Alinare…
Acum absurdul adormirii
alungă amalgamul ameţitor
al atemporaliatăţii…
Adorm…
Apun adâncurile-albastre…
albatroşii au ajuns acasă.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

înrămate margini de gând

Margini,
rame de gând,
ritm sacadat,
ploaie cu seminţe
neroditoare idei.

Galben crapă dale,
creionare diformă
rămăşiţe imprecise de umbră,
zid în cale de paşi.

Floare de colţ,
bolovani grei cât o palmă,
drumuri pierdute în valuri,
speranţe sfărâmate-n destin.

Încă un ceas ticăit în geană,
întunericul moare-n lumină.
Dezgolirea fiinţei de noapte
Şi totul... răsare roşu
într-o mare de alb....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caldarâm…

mozaic pustiu de paşi,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna şerpuitoare de ape
către suflet
sa-i şterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
şi trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de timp

mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronţăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viaţa n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...

doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărţirea
timpului de trăit în lume...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina care nu se vede îndreaptă copacul spre cer şi-i hrăneşte fructele.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!