Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputinţe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să ţină?
Cupa pătimirii, de tină şi icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înţelesul aşezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decantare

Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
şi timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiţii, pe braţe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranşării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanţe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca ţărmul atins de mare.
Sufletul îşi deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă
Pe-alei vezi frumuseţea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă...

Vezi trupul, chipul ei cât poate să cuprindă
ca frumuseţi resfrânte-n zâmbete din zori?
Şi cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?

Priveşte-i umbletul, cât e e-ngândurat...
Şi cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat...
Sub pasul ei şi iarba creşte fericită...

Se-aprinde primăvara-ntr-a privirii rază
şi izvorând lumini din faţa îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează...

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pasăre de foc

Iubire, pasăre de foc,
Potcoavă cu noroc,
În suflet mi te-ai cuibărit,
Dar l-ai pârjolit,
L-ai inundat cu gustul cărnii tale fugare,
Apoi l-ai părăsit.
Iubire, din penele tale pierdute,
Pentru eternitate,
O mulţime am păstrat,
Ca pe-o virtute.

poezie de Valeria Mahok (19 noiembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.
Văzduhul rezona, ca de-obicei, cu pieptul zilei tulburător.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ploii

Colindul ploii
Leru-i ler, pecete sfântă,
îngerii din ceruri cântă,
Stau de strajă la hotare
Tremură şi câmp şi zare.
Leru-i ler, mir de lumină,
Tu ne ţii, Doamne, de mână,
Ne ridici dintre ruine,
Cu braţe de doruri pline.
Ne dai pită, ne dai sare,
Ardem ca o lumânare,
Pe genunchi ne pui cetate.
Scrii în noi cu bunătate.
Blânde Tată, cu iubire,
Ne salţi zilnic peste fire,
Stăm în palma de rodiri,
Şi gustăm din Fericiri.
Leru-i ler, de sărbători,
Sufletul miroase a flori.
(12-13 oct. 2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 octombrie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spaţiului.
M-am aşezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streaşina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălţării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleaşi coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanţei.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi eşti ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poţi lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieţii!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori şi din zigzagul apelor năvodul,
În suflet creşte făr' de-oprelişti sărutarea vieţii, rodul.
Aveai trei case şi erai înconjurat de iele,
Îţi fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas şi scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har şi dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Un vis cu tine am avut
Si visu-n zori a dispărut
Iluzii multe s-au pierdut
Nu stiu ce s-a întâmplat

De lângă mine ai plecat
Un geam e sfărîmat
In grabă mare tu l-ai spart
Iubirea-n ură ai transformat

Nu ai privit, nu te-ai uitat
Din viata ta m-ai alungat
O legătură de iubire s-a rupt
Nu ţi-a păsat, nu te-a durut

Si lacrimi multe am vărsat
Pe cioburi iubire am desenat
Inima de dorul tău a îngheţat
Si sufletul mi-e gol si pustiit

Durerea din suflet am aruncat
Pe geamul care tu l-ai spart
Acum te uiţi spre geamul spart
Dar eu am obosit, am îngheţat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ai şti

De ai şti cât mi-e de greu
şi cât gol e-n jurul meu,
cât de goale-mi sunt palmele,
cum mă-ncearcă fantasmele.
De ai şti câte rugi şi chemări
şi priviri aruncate în zări
şi vorbe, aproape şoptite,
am avut în nopţile cernite.
Ai veni cu paşi de vară
călcând peste negre hotară.
Să calci în picioare chemări
clipe de vânt peste zări.
De ai şti cât mi-e de greu
şi cât gol e-n jurul meu...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar divin

Ninge... fluturi de mătase
Mi-au intrat în ochi şi-n oase,
Se preumblă peste râu,
Şi în sus şi până-n brâu,
Ninge-n aşteptare mută,
Dorul în priviri s-ascută,
Mă împinge peste oră
În perdea multicoloră,
Printre arme cereşti, steme,
N-am de ce a mă mai teme.
În războiul nevăzut,
Domnul care e mereu tăcut,
Ne ridică-n palma Sa,
Atingeri de catifea,
Dăruindu-ne deplin
Dragostea, raiul divin,
Pun capul pe pieptul Său.
Mă iubeşte Dumnezeu.

poezie de Iulia Dragomir (9 ianuarie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu

Când a ţâşnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină şi de var?
Când mă purta pe braţe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfăşurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeaşi sunt.
Cum se păstrează viaţa stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a ţintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinaţia firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeş din flori.
Între tăcere şi contemplări de fiece mişcare, şoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos şi plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălţările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
şi totuşi cât de trainic e ecoul lor!
Ţie, de care ţâşniri ale viului din tine ţi-e dor?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de înalt

Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ţi râd în latente dorinţe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colţul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiţi de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireaşa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viaţa.
Beau cu nesaţ strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!