Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Iulia Dragomir

Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputințe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să țină?
Cupa pătimirii, de tină și icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înțelesul așezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Iulia Dragomir

Dorul de înalt

Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ți râd în latente dorințe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colțul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiți de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireașa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viața.
Beau cu nesaț strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)

poezie de (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imnul mortilor

Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. și-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
și-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi așeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... și brat de sprijin pentru pași ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuță insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
și sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-și apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine și eu
Aștept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă și-mi cântă mereu
Și nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Și ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină ceară.

Din mări de adâncuri Îți strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea și pune-i un nume,
În brațele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de (2 iunie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sibiana Mirela Antoche

Remember

Ce mult mi-ar fi -mi fie dat
ne iubim ca-n prima seară
Când mi-ai făcut din flori regat
Și rai divin din dulcea vară.

Buchet de stele-ai adunat
Și le-ai legat cu fir de aur,
Cunună-n păr mi-ai aranjat,
Cercei, din frunze lungi de laur.

Din stropi de rouă mi-ai brodat
Dantelării ales de fine,
Din fân cosit făcut-ai pat
dorm cu gândul doar la tine.

Din colțul lunii ai cioplit
Argint -mi făurești cunună,
În flori de câmp ai învelit
Altarul vieții dimpreună.

Din struguri copți ai împletit
Șirag de mândre nestemate,
La gâtul meu le-ai rânduit
Cu mâinile-ți prea talentate.

Nimic din toate câte-au fost
Și câte, Doamne, or să fie,
Iubind pe lume ai un rost
Ținând aprinsă torța vie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Împăcare

N-o mai vorbesc despre ea.
Trăiește imponderală, undeva între libertate și căminul frunzelor,
fără întrebări și fără regrete.
Nu o îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peșteri își odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindește în ochii timpului.
Mă curta din secetă și iarnă, din setea și nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe așchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaș al naturii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânța mea de copil, în tine!
Ce-aș fi?.. Că nu aș mai ști, de atâta dor, de foșnesc
Brazi... Prinși în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceață nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte și aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Și atât cât voi fi, veștile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste sulițe, toți anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aș țese zi și noapte la ițar,
Numai tu vii la mine, gânduri peste tine -ți tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor contenesc,
Ochiul, care plânge -l închid, -l las mi-l vezi, cum e-
Așa umezit, vei ști, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi fiu vie, când voi fiu vie...

poezie de din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanoleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Firescul

Doar așa am simțit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinței în verde,
prin îmbrățișarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foșnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesațiul respirațiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variația gradelor
M-am înfășurat în scoarța brăzdată de vremuri,
ricoșeze în pustiu iuțimea aprinderii.
Cu cât creștea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături sulițe albe,
clătintând din temelii lumina și întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renașteri rodul vieții.
Lăuntrul primește în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.

Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate să ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.

Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Uratii" de Dorin Cozan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.90- 8.99 lei.
Iulia Dragomir

Viu

Când a țâșnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină și de var?
Când mă purta pe brațe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfășurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeași sunt.
Cum se păstrează viața stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a țintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns se lipească de fascinația firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeș din flori.
Între tăcere și contemplări de fiece mișcare, șoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos și plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălțările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
și totuși cât de trainic e ecoul lor!
Ție, de care țâșniri ale viului din tine ți-e dor?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, și prin perdeaua de paratrăsnete,
strălucește luminătorul vieții.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibrația sărbătorind în exclamații viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschiși,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră așteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivnița virtuților,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetițiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanțele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrănește vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste țărmul titrat de biserica stelelor.
Își trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoțire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-și deopotrivă odihna și nesomnul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânța regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mișcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al așteptării.
Cu sare și mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până și găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brățara argintată a zenitului.
Se prinde roșu timpul la braț, împletitură de suflet.
Mușc pofticioasă din pasiunea creșterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniștea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în șalul zilelor.
Mi se înfășoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgește portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar și mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De poți fi!

Poți fi cerul plin de stele și n-ar fi o minune!
Poți fi lacul veșnic dulce, plin de pasiune!
Și minuni faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au șters a tale urme, adânci din viața mea!

Poți fi marea toată, plină, plină de comori!
Poți fi înger alb sau negru și să mergi pe nori!
ai toate, ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruiește-ți viața toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poți fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poți fi orice ființă vie, care încearcă și o poată!
atingă-n suflet marea, ce-și revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat și au rămas doar goale maluri!

Poți fi ochiul ce privește și privește neîncetat!
Poți fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar știi că orice ai fi, nu mai ești cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, și deloc nu te-ai întors!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aur

Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scâncește, ca vie,
și-n sălcii atârnă același nesigur ecou.

Șerpii beau, leneși, din ultima căldură,
apa-i lumină topită și grea.
Tu, fiică a soarelui, pură,
luminezi această împărăție a ta și a mea.

Vâslele vibrează în mâinile mele -
e-o harfă pe care doar eu știu cânt,
Ascultă, ascultă, iubito, la ele
ce zi de-mplinire înalță în vânt.

Toamna toarnă cu pumnii aur în baltă,
părul tău e-o flacără tremurând.
Când în apă te-arunci, decât zarea mai naltă,
pari un strigăt al vieții țâșnit din străfund.

Și apa te-alintă în brațele-i moi,
fericită că iar te cuprinde,
părul tău mă cheamă, se-aprinde,
te-afunzi, dar și-acolo vom fi amândoi.

Și vâsla-a tăcut, și noi am tăcut,
în lumea ciudată din ape.
Înotăm alături, ca într-un sărut,
aproape de cântec, aproape...

poezie de din Dor (1969)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe știuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subțiri, în nevoi?
L-ai curățat de răni, de asperități ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colțul neîmbrățișat de vizite împărătești,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, calești.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domnești.
Salutul vieții porționa cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpșanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtășește timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

La dans cu viața

La dans cu viața
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am țâșnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam mă pătrundă,
mă desfacă în petale și în caiși curtați de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis ușa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat mă apropii de sunete.
Le lăsam curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neașteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.
Ai dansat cu ielele și ele m-au furat cutremurate.
M-au prins de mână și m-au dus pe malul lacului
în care se oglindește luna.
Am dansat pentru tine.
Ești soarele și cununa.
Țin ritmul cu viața ce-mi ești, viață!
În ritmuri divine, în unde marine,
ține-mă bine!
Armonios, țin pasul cu tine!(25.06.2021-Iulia Dragomir)

poezie de (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imn morților

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un șuvoi subpământean!

Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde țara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls și flori și cruce
și dacă locul, nu vi-l știm,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morți sfinți în temniți și prigoane.
Morți sfinți în lupte și furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
și vă purtăm pe frunți cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbrarul de lângă pod

(șiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă așa...)
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe mușchii unui abdomen apos;
încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfășura pe gât,
căutam un răspuns din care -mi curăț cu o lamă sufletul,
pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.
sufletul, când se formează, are pereți groși
din el nimeni nu te aude,
poți țipi, bați cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ți se înfășoară pe gât.
acum, dumneata, -mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei mori?

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Basmul vieții

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei se înfiripe,
crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ți-e hrană, apă, aer, știi?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieții, tu, necontenit,
cu tot ce faci și ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

În încercarea de a da formă nemărginirii

desenez grafice în care așez infinitul
când la stânga cu minus
când la dreapta cu plus
toată această viziune
din centrul nimicului

e ca și cum l-aș desena pe dumnezeu
pe o cruce
răstignit din iubire
când din prea multă
când din prea puțină

toată această viziune
din centrul unui suflet bănuit
acea suflare divină imposibil de demonstrat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook