Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!