Bolnav de dor... de oameni!

Nu luaţi în seamă starea mea actuală,
Eu sper, să mă fac bine în curând
Tristeţea, sigur, e şi ea o boală
Care se manifestă, deseori, plângând.

Cu ochii roşii de-o neagră insomnie,
Cu-obrazul tras de grijă şi tumult,
Eu mă gândesc la voi, cu poezie
În care vă iubesc, atât de mult.

Mă tremură nopţi adânci de veghe
Şi nu-mi găsesc liniştea deloc,
Dar îmi port gândul, cămaşa mea de zeghe
La voi în suflet, cel mai tainic loc.

Nu vreau pastile, nici vinul cel amar,
Nici pâinea nu-mi încape-n gură,
Vreau să vă fiu, în suflet, felinar,
Un cântec dulce, în lumea ca de zgură.

Mă doare ziua când nu sună telefonul
Şi uneori, cred că-i descărcat,
Îl deschid şi îmi răsună tonul
Dar eu nu vreau să cred că m-aţi uitat.

Mă-ncearcă febre, frisoane, transpiraţii,
Vârtejuri de cuvinte-mi zboară-n minte,
Doctorii îmi recomandă trepanaţii,
Dar nu e leac, la dorul meu, fierbinte.

Sunt păcătos că lumea îmi e dragă
Şi nu pot, în bucăţi, ca să mă rup,
La voi în Vis, pribeag, cu-a mea desagă
În care sunt un spirit, fără trup.

Un zâmbet trist, un vers ce vă-nfioară,
Când Soarele coboară-n asfinţit,
Un refren pierdut într-o vioară,
O umbră tristă, de suflet răstignit!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile şi vântul
Nu mai ştiu cum să-ţi spun că te iubesc!

Eşti partea din suflet care-mi cântă,
Când în braţe, tot mai rar te dezmierd
Şi mă iau cu toţi demonii la trântă
Dar nu te vând şi nu vreau să te pierd.

Mai bine, îmi dau foc în Piaţa Mare,
Pe-un eşafod, cu toate cărţile ce-am scris
Fiindcă mi-eşti boala fără alinare
Şi am un loc cu tine-n Paradis!

Ar trebui să-mi dea o alocaţie,
Pentru tot ce sufletu-mi şi mintea zămisleşte,
Dar, azi, e-o infracţiune-a mea vocaţie
Şi lumea, ca pe-un lepros mă preţuieşte.

Tu, dintre toţi, îţi mai apleci răbdarea,
Peste suferinţa mea, fără măsură
Şi mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.

De-aş putea, ţi-aş face o statuie,
În cea mai mare piaţă dintr-un burg,
Eşti, trup şi spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieţii, către Demiurg.

Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocoleşte lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Şi te port în suflet, dulcele meu stigmat!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea Lola...

Dacă aşa a fost dat să fie
Atunci aşa să fie.

Draga mea Lola,
Nu am avut curajul niciodată să-ţi spun cât te iubesc,
Şi mai ştiu că niciodată nu te voi uita,
Chiar de vor trece ani, decenii, poate vieţi,
Cu mare foc te voi păstra în suflet şi în inima mea...
De-atâtea nopţi la tine mă gândesc,
Şi mă trezesc plângând de-atâtea dimineţi,
Dar creşte inima în mine şi zâmbesc,
Că te iubesc pe tine şi am uitat de ea,
Tu îmi eşti inceputul, te rog sa fii a mea,
Vreau tu să mă iubeşti, nu vreau nimic în plus,
Păstrează pentru mine sărutul tau de rai,
Şi -ţi jur că te iubesc chiar dacă nu ţi-am spus,
Căci tu când mă priveşti, si dulce îmi zâmbeşti
Rămân fără de grai...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou de ziua iubitei (pe vreme de izolare)

(Ea:) Ştii că mâine-i ziua mea,
Sper că n-ai uitat de ea...
Nu umbla tot gură cască;
Mie să îmi vii cu mască!

(El:) Te iubesc şi te doresc,
Dar eu, mască... nu găsesc!

(Ea:) Cred că tu ştii cel mai bine
Şi nu-ţi baţi iar joc de mine...
Ia să vezi cum te omor
Dacă nu îmi vii cu clor!

(El:) Iubi, ştii că te ador,
Însă, nu mai au nici... clor!

(Ea:) Vezi, eu, de-astea, nu-nţeleg,
Iar, de pat, o să te leg!
Şi nu îţi deschid nici uşa,
Până nu-mi arăţi... mănuşa!

(El:) Nici mănuşi nu au deloc,
Cică, nu mai sunt pe stoc!

Dar, să nu luăm Corona,
Nu vin singur, ci... cu Mona!
Şi să nu îmi ceri iar cheia,
Mona - spirtul, nu... femeia!

pamflet de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiune?

Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau şi gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greşesc?

Este ea, perfecţiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi şopteşte raţiunea
Să mai stau să mă gândesc.

Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...

Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.

Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conştiinţa va răzbate,
Voi trăi şi voi vedea.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru colegi

Colegii mei iubiţi, vă dau un sfat,
Apoi gândesc că-i cazul să v-ascult...
Nu vă gândiţi că am să cad la pat
Cât fi-voi o "fecioară" de temut.

Nu-mi completaţi poeme pe cearşaf!
Voi, neîndemânatici şi cuminţi...
Cu pana mea eu vă voi face praf,
Căci nu accept nici vorbe, nici arginţi...

Nici cu umorul nu mă înţepaţi,
Căci vă voi descalifica cu scorul!
Vă rog, amici, în seamă să luaţi
Că ştiu să dau cam tare cu piciorul!

Nu-mi trebuie nici euro, nici lei,
Destul că-s o tigroaică ignorantă
Şi ştiţi, nu vreau nici lanţuri, nici cercei,
Nici de maşini de lux nu-s obsedată...

Voi luaţi-mă, vă rog, aşa cum sunt,
Femeie simplă, umbră trecătoare
Şi dac-ar fi să plec de pe pământ,
Aş vrea să-mi staţi cu toţii la picioare.

Şi metamorfozându-mă-n cuvânt,
O literă să fiu, la fiecare,
Să scormonesc în orişicare gând,
Mi-aş mai dori... Dar gândul meu vă doare...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn spre mai târziu

De-ţi va lipsi iubirea mea vreodată
coboară-n suflet! Mă vei întâlni!
Căci de acolo, cred că niciodată
să mă alungi, tu nu vei îndrăzni!

De-ţi va lipsi iubirea mea vreodată,
coboară-n suflet! Nu voi fi plecat!
Voi fi rămas cu dragostea-mi curată,
ce al tău chip în suflet mi-a săpat.

De-ţi va lipsi iubirea mea vreodată,
coboară-n suflet respirând profund
şi cheamă-mă! Vei fi îmbrăţişată
de-al meu amor, mai tandru ca oricând!

De-ţi va lipsi iubirea mea vreodată
coboară-n suflet! Azi, îţi tipăresc
pe cea mai delicată a sa coardă
o floricică şi un "Te iubesc!"

De-ţi voi lipsi... închide ochii, simte!
Pe-aripi de vânt voi coborî să-ţi mângâi
sufletul greu. Şi inima-ţi fierbinte
voi săruta, din nou putere dându-i!

poezie de Eugen Paul Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recitalul simptomelor

Nu-mi place firea, starea mea mentală;
Sunt acră, certăreaţă şi brutală.
Îmi urăsc picioarele, îmi urăsc mâinile osoase,
Nu tânjesc după ţinuturi mai frumoase.

Mi-e groază de recurenţa luminii dimineaţa;
Nu-mi place noaptea să intru-n pat, să-i văd albeaţa.
Privesc chiorâş la omul simplu şi-aşezat.
Nu suport niciun banc, fie el inocent sau deocheat.

Nu-mi găsesc liniştea când scriu, nici când pictez.
Lumea mea-i o grămadă de-aiureli, un titirez.
Sunt decepţionată, stearpă, cumva un lest.
Pentru felul cum gândesc, ar trebui să fiu deja-n arest.

Nu-s bolnavă, dar nici nu mă simt bine.
Fostele mele vise-s azi dracului concubine.
Sufletul mi-i frânt, spiritul posac, pus sub obroc.
Nu mă mai plac deloc, dar chiar deloc.

Şicanez, învrăjbesc, boscorodesc, înghit în sec.
Meditez într-o casă micuţă, de culbec.
Mă gândesc la bărbaţi şi mă-înfior, aud parcă-un ecou.
Cred că-s gata-gata să mă-îndrăgostesc din nou.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet-oglindă

Eu cred în magica poveste
scrisă în stele, undeva
că-n lumea asta sigur este
(dar îl voi întâlni cândva?)
un suflet ce îmi e pereche,
identic, tocmai cu al meu...
Povestea asta e străveche,
dar mă încred în ea mereu...

Tot ce gândesc şi El gândeşte
şi ştie când îmi este greu,
iubesc atunci când El iubeşte,
chiar dacă nu-i iubitul meu...
Noi nu avem aceeaşi soartă
ci fiecare-n lumea sa
iubeşte, suferă şi iartă
altfel sau pe altcineva.

Aceasta e doar o poveste?
Orice mi-ar spune cineva,
uneori simt că îmi vorbeşte
şi că există undeva...
Discut cu El câteodată,
privind în gol, spre curcubeu...
Te voi cunoaşte vreodată,
Oglinda sufletului meu?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbilor!

Dau foc la Opera smintelii mele brute,
Doar fumul paginilor să se-nalţe-n Cer,
Un Zburător cu-aripile prea scurte
Într-un vis de Poezie, efemer...

M-aţi aruncat, vremelnic, la gunoi,
De teama acestei boli ce o transmit,
Poetul nemerniciilor din voi,
Să nu vă prosternaţi la chip cioplit!

V-a deranjat iubirea mea, în stihuri,
Când v-am mai dat o şansă să speraţi,
Într-o lume, ce azi, spulberă visuri,
Să nu mai fiţi, Iluziei condamnaţi.

M-aţi aruncat în sărăcie şi uitare,
Eram prea bun la suflet, prea curat,
V-a fost teamă c-o să-ndemn la revoltare
Într-un sistem, deja debilizat?

Am vrut să spăl păcatul care vă bântuieste,
N-aţi înţeles că trăiţi trist, murdar,
Rebuturi sunteţi, în care ura creşte
Şi-aveţi veleităţi de colivar!

Urâţi la suflet, am vrut să vă îndrept,
Cu-o nostalgie amară de cucută,
Cu al meu glas un clopot să deştept
Din lumea voastră aproape surdomută!

Eu ştiu că vreţi să fiu un dispărut,
Un trecător fără prea mare-nsemnătate,
Dar eu scriu versuri, cu care vă sărut
Pe suflet, cu-o carte de identitate!
20/05/2019
P. S.

Vreau să muncesc pentru o pâine, dar nu-amară,
Cunosc blestemul zilei de-a te trezi flămând,
Nu îmi e ruşine să cobor o scară
Doar să-mi hrănesc harul, cu Muzele cântând!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frugal

Inc-o dată sunt în noapte
În gânduri clare, ce mă duc departe
Nu vreau să dorm călătorind
Aşa că-s treaz, în vis, uimit

În acest Univers cugetător
Îmi pare că sunt eu, dar eu nu-s, deloc
Sunt în derivă printre Zei
Astre, Comsos şi Idei

Acum şi Timpul, cel viclean
Fără formă, gol, umil, rănit
Se tarăste prin neant
Invizibil, în sfârşit, trece neobservat

Da, eu ştiu, Totul e Mental,
Dintr-Unul, singur, şi-n toate exprimat
Şi noi în El ne confundăm
Cu minte, spirit şi... un corp

Ce e vis, ce e real?
Ce-i iluzie, e confuzie, şi duce la deziluzie
Dar acum nu am vreun dubiu
Sunt aici, şi ştiu, e sigur..., sunt frugal

Trecător, lejer, neînsemnat
Poate trist, dar totuşi... nu sunt resemnat
Cert, o existentă printre alte miliarde
Dar cu sperantă-n suflet, şi în toate

Mă voi duce mai departe
Şi prin a mea experientă, dulce acră sau acidă
Voi crea o lume nouă, sau măcar... O legendă
Cu parfum de nemurire

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt fericirea mea

Eu sunt o fiinţă-ntreagă,
jumătatea nimănui!
Viaţa mea îmi este dragă,
nu dau seamă orişicui!

Soarele întreg e-al meu,
mă-ncălzeşte-ntotdeuna
şi cu raza-i jucăuşă,
noaptea-mi luminează, luna!

Cerul, aerul, pământul,
nu-mi mai fură din păreri,
nu-mi mai întoarce, cuvântul,
jumătatea de mai ieri!

Îmi iubesc singurătatea,
încărcată de frumos
şi ridic, din ea, cetatea
unui suflet maiestuos!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec şi crezi că-i prea curând
Să nu mă cerţi şi să nu-mi porţi ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranţă nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierţi.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Şi nici cu cerul nu vreau să te cerţi
Şi nici nu vreau să cauţi lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieţii aţă,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăieşti în lipsa mea învaţă
Şi poartă-mă în suflet şi-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!