Bolnav de dor... de oameni!
Nu luați în seamă starea mea actuală,
Eu sper, să mă fac bine în curând
Tristețea, sigur, e și ea o boală
Care se manifestă, deseori, plângând.
Cu ochii roșii de-o neagră insomnie,
Cu-obrazul tras de grijă și tumult,
Eu mă gândesc la voi, cu poezie
În care vă iubesc, atât de mult.
Mă tremură nopți adânci de veghe
Și nu-mi găsesc liniștea deloc,
Dar îmi port gândul, cămașa mea de zeghe
La voi în suflet, cel mai tainic loc.
Nu vreau pastile, nici vinul cel amar,
Nici pâinea nu-mi încape-n gură,
Vreau să vă fiu, în suflet, felinar,
Un cântec dulce, în lumea ca de zgură.
Mă doare ziua când nu sună telefonul
Și uneori, cred că-i descărcat,
Îl deschid și îmi răsună tonul
Dar eu nu vreau să cred că m-ați uitat.
Mă-ncearcă febre, frisoane, transpirații,
Vârtejuri de cuvinte-mi zboară-n minte,
Doctorii îmi recomandă trepanații,
Dar nu e leac, la dorul meu, fierbinte.
Sunt păcătos că lumea îmi e dragă
Și nu pot, în bucăți, ca să mă rup,
La voi în Vis, pribeag, cu-a mea desagă
În care sunt un spirit, fără trup.
Un zâmbet trist, un vers ce vă-nfioară,
Când Soarele coboară-n asfințit,
Un refren pierdut într-o vioară,
O umbră tristă, de suflet răstignit!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre poezie
- poezii despre medicină
- poezii despre dor
- poezii despre boală
- poezii despre însănătoșire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre vioară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.