Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lumea apelor

-Tu, care eşti din fostele amoruri?
De ce îmi vii şi-acum să mă priveşti?
Cum, ai uitat? Eu nu mai ştiu de doruri:
Iubiri sunt doar în vechile poveşti.

-Crăiasa mea, sunt primul dintre-aceia!
Nu vreau să te privesc, vreau să te rog:
Vrăjeşte-mă, din nou, căci tu eşti zeia
Ce poate îmblânzi un inorog.

Tu poţi să mă prefaci în prinţul care
S-a-ndrăgostit de tine în trecut,
Dar te-a trădat –greşeala lui cea mare-
Iar tu l-ai transformat... cum ai ştiut.

Te-ai răzbunat apoi, şi-n lumi de ape
Ai mai trimis atât de mulţi iubiţi,
Încât acest tărâm nu-i mai încape,
Iar ei se simt prea aspru pedepsiţi.

De m-ai iubit, mă iartă şi mă scoate,
Puterea de-o mai ai ca altădat',
Din lumea-n care sunt acum şi, poate,
Mă vei iubi cum m-ai iubit odat'.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea din colţ de stea
Te-ai instalat pe monitor
Şi de acolo-n dormitor
Iubita mea... sunt muritor

Nu pot să dorm, nu pot să plec
Cum să te las închisă-n casă?
Când mă priveşti întrebător
Îmi pari atâta de frumoasă!

Aş vrea să plâng, aş vrea să râd
O simt ca tragi-comedie
Interpretată de noi doi
Într-o fantastică regie

Şi-acum... ce am să fac cu tine?
Mă uit... ideile îmi pier..
Orice ar fi.. nu pot să risc
Iubita mea ca să te pierd

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu eşti tu, iubita mea...

Un suflet vine în astă lume
O părăseşte fără a spune când şi unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Şi merge-ntr-altul ce pare ireal

Am crede că ne aparţine
De când ne naştem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm

Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieţii meditaţie
El va pleca, într-o cu totul altă destinaţie

Să nu uităm de el în astă viaţă
Va fi în lumea care vine doar o prefaţă
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară

În zborul lui spre alte zări
Noi suntem simpli pasageri
Nu căutaţi să-l deturnaţi
Încrederea în sine să i-o luaţi. 
Vine o zi când vom pleca cum am venit
Fără nimic din tot ce am primit
Ce ai putea să iei din astă viaţă
De mergi prin câmpuri verzi cu soarele în faţă

Atunci eşti fericit cu adevărat
Şi chiar de mai avem de aşteptat
Un singur lucru eu te rog, nu mă uita
Sufletul meu eşti tu, iubita mea

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avertisment

Eu te previn, iubita mea,
Că într-o zi – cred că-n curând –
De suflet mi-te-voi lega
Că nu vei mai scăpa nicicând.

Te voi lega aşa cum leagă
Pârâu-şi apa de izvor,
Aşa cum leagă-şi lumea-ntreagă
Speranţele de viitor.

Tu Feţi-Frumoşi vei căuta...
Dar tu să ştii – să ştii prea bine
Că sufletu-mi nu te-o lăsa
Să te îndepărtezi de mine.

Te-o ţine-n lanţuri aurii,
Te-o dezmierda cu dulci cuvinte,
Ţi-o umple clipele pustii
Cu mângâieri – să fii cuminte.

Probabil, aste vorbe pline
De ceva cald, copilăresc –
Îţi par naive şi puţine –
Dar pot iubi dumnezeiesc.

Căci tu îmi eşti de o mulţime
De ani, iubirea cea dintâi...
Şi vorbe nu-s ca să exprime
Cum te voi face să rămâi

La mine-n suflet şi în gânduri...
Nu prea mult timp – doar cât trăiesc...
Deşi, când scriu aceste rânduri,
Ştiu că şi-n moarte-o să iubesc

Făptura ta... căci tu, iubire,
Mă faci să simt că mai sunt viu –
Nu-mi poate da întreaga fire
Ceva ca tine; o ştii – şi-o ştiu.

Aşa că, te previn, iubită,
Că într-o zi – chiar în curând –
Vei fi cu totu-a mea – şi uită
De Feţi-Frumoşi şi de-orice-alt gând...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu, iubito... sunt aici

Iubita mea! spre dimineaţă
Te simt pe trupul meu, liană,
Sorbindu-mă şi dându-mi viaţă
Surâzătoare şi spontană.

Eşti ca un lujer, ce-nfăşoară
Trunchiul copacului rebel
Ce-ascunde, poate, o comoară
Necunoscută... nici de el.

Nu este fruct, nu e nici floare,
Dar curge înspre adâncimi
Exuberant... ca o-ntrebare
Ce-aruncă lavă şi lumini.

Iubita mea! când răsăritul
Ne-mbrăţişează şi ne-mbie,
Nu pot a face... pe smeritul
Şi nici nu plec în sihăstrie.

Voi creşte-n tine... cu tandreţe,
Hălăduind... pe unde... nici,
Un altul n-ar putea să-nveţe,
Dar eu iubito... sunt aici.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Acum că nu mai eşti iubita mea,
Ce e mai bun în viaţa ta?
Eşti mai fericită, s-a schimbat ceva?
Eram eu mai rău ori lumea mai rea?
Alegerea tu ai facut-o şi o vei purta.

Ai vrut ceva nou, eh! Zi ai primit?
Acum nu mai suntem, îmi mai aduc aminte,
Nu ştiu de mă crezi dar sunt fericit,
Şi chiar de nu e tot cum eu mi-am dorit,
Merg înainte.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de zbucium

Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frumte mâinile subţiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti,
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri,
Şi când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, - dar n-o mai înţeleg.
........................
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierdută pentru totdeauna:
De unde vii şi cine eşti, străino?...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând la tine-n primăvară

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi...
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu...
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc...
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

... Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit....

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!