Orbilor!

Dau foc la Opera smintelii mele brute,
Doar fumul paginilor să se-nalţe-n Cer,
Un Zburător cu-aripile prea scurte
Într-un vis de Poezie, efemer...

M-aţi aruncat, vremelnic, la gunoi,
De teama acestei boli ce o transmit,
Poetul nemerniciilor din voi,
Să nu vă prosternaţi la chip cioplit!

V-a deranjat iubirea mea, în stihuri,
Când v-am mai dat o şansă să speraţi,
Într-o lume, ce azi, spulberă visuri,
Să nu mai fiţi, Iluziei condamnaţi.

M-aţi aruncat în sărăcie şi uitare,
Eram prea bun la suflet, prea curat,
V-a fost teamă c-o să-ndemn la revoltare
Într-un sistem, deja debilizat?

Am vrut să spăl păcatul care vă bântuieste,
N-aţi înţeles că trăiţi trist, murdar,
Rebuturi sunteţi, în care ura creşte
Şi-aveţi veleităţi de colivar!

Urâţi la suflet, am vrut să vă îndrept,
Cu-o nostalgie amară de cucută,
Cu al meu glas un clopot să deştept
Din lumea voastră aproape surdomută!

Eu ştiu că vreţi să fiu un dispărut,
Un trecător fără prea mare-nsemnătate,
Dar eu scriu versuri, cu care vă sărut
Pe suflet, cu-o carte de identitate!
20/05/2019
P. S.

Vreau să muncesc pentru o pâine, dar nu-amară,
Cunosc blestemul zilei de-a te trezi flămând,
Nu îmi e ruşine să cobor o scară
Doar să-mi hrănesc harul, cu Muzele cântând!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!