În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara a uitat să plece...

Este vară-n ruginia toamnă ce-şi aşteaptă rândul,
Pe-un fotoliu ars de soare, printre frunze-şi cată gândul.
Ploile-au rămas în urmă, vântul şi-a scrântit o gleznă,
Calendaru-a luat-o razna, dorm clepsidrele în beznă.

Stau copacii în dilemă şi nu ştiu ce să mai facă,
Să se bucure de verde, sau, goliţi de strai, să tacă?
Verde crud pulsează-n seve, firul ierbii dă să iasă,
Iasomia se îmbracă-n albă rochie de mireasă.

Flori de câmp îşi dau din coate, se trezesc din hibernare
Şi privesc spre ceru-albastru-nmărmurite de mirare.
Un scaiete-şi pune fracul violet şi fraţii-şi cheamă,
Macii vitregiţi de floare, împletesc din zori năframă.

Vara a uitat să plece şi aleargă prin poiene,
Eu opresc visele toate, să nu-mi fugă de sub gene...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Ce este viaţa pentru cel sărac?
Ce este viaţa pentru cel bogat?
Oare, împreunându-le credinţa,
Aflăm cu certitudine biruinţa?

Ce este viaţa pentru cel aflat în suferinţă?
Dar pentru cel lipsit de credinţă?
Oare, privindu-i cu miluinţă,
Aflăm că provin din aceeaşi credinţă?

Ce este viaţa pentru cel nepăsător?
Dar pentru cel ce speranţa îşi pierdu?
Oare, gândindu-ne la amândoi,
Aflăm cu certitudine ce scop avem noi?

Când vezi, că oamenii împraştie ură,
Este pentru că, iubirea e impură.
Când vezi că, sărăcia creşte,
E pentru că, dragostea lipseşte.

Când vezi o frunză zburând,
E pentru că, se lasă împinsă de vânt.
Când vezi o floare cum înfloreşte,
E pentru că, de sus primeşte, ceea ce toţi primim.

Când poţi să mişti, să vezi, să auzi,
Când poţi să simţi, să rabzi, să crezi,
Când poţi să duci, pâna în mormânt,
Al tău ţel, în timp parcurs;Asta e viaţa!

poezie de Ovidiu Kerekes (12 noiembrie 2007)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu Any

Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine
Cu-n univers de lacrimi! Ai plecat!
În umbre dulci, chihlimbării poeme,
Cu paşii tăi şoptiţi ai desenat...

Vezi?! Vântul bate... Îngeri de aramă
Vin să-ţi sărute tălpile de foc...
Iubirea mea ca un vulcan, emană
Un cald poem... dar n-am avut noroc...

Tu ai plecat în alte universuri
Şi rătăceşti de-acum pe ţărmuri stranii.
Nu-mi mai auzi nici ruga şi nici plânsul...
Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine!
Aşteaptă-mă ca vin, iubită Any!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori sub gheaţă

M-am dus în priveghi la un mort;
şi mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a îngheţat în mine...
A început să-mi îngheţe voinţa
şi-ncet, încet, toate simţurile au cedat,
Gheaţa mi-a atrofiat orice muşchi
şi nu mă mai puteam mişca;
Acum îmi îngheaţă ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheţii,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare şi durere.

Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi îngheţe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în faţa nebuniei
şi au plecat.

A venit o babă
să-mi dezlege mâinile şi picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu nişte monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viaţă...

Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ţine iarna?
Lumânarea e pe terminate
şi mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
şi mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
şi neputinţa
mi-a furat ochii.

Acum aştept,
aştept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheaţă,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
şi să-i dezlege simţurile;
Cei care au scânteie
înfloresc şi sub gheaţă,
topesc totul în jur;
Iar mortul... îşi scutură vălul
şi aleargă;
Aleargă spre infinit.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salba de dorinţe

[lui Emilian, Edith şi Alexandrei]

nu vreau regatul cerului nu vreau comori
ci doar un colţ de rai lângă pădure
cu raze de soare să spulbere nori
cu gânduri blânde, calde şi azure.

dinspre pădure să mă răzbată triluri
de mierle, ciocârlii, privighetori
simfonii de vară să curgă râuri, râuri
zorii dimineţilor să-i ştiu vestitori.

cu prietenii aproape la un pahar cu vin
să nu simt timpul grav că o povară
să ard singurătatea în focul divin
geruri să se destrame în dragă primăvară.

acum la bătrâneţe problemele survin
nervurile din mine au început să doară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut casa-n miez de iarnă

Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă

Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine şi de prieteni,

Când luna picură în sânge
Şi cumpănă fântânii plânge,

Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,

Când dorul nesfârşit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,

Când paşii ce mă poartă suie
Spre uşa răstignită-n cuie...

Îmi şterg o lacrimă uitată
Şi stau la sfat cu tine, tată!

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plan versatil

îndur la bătrâneţe, suferinţă, povară
este foarte grea şi provoacă durere
dar port în conştiinţă amintiri de o vară
când viaţa mea a fost numai lapte şi miere.

pa tâmplele cărunte lumina se joacă
formează o cunună cu mesaj divin
sufletul docil la îngeri se apleacă
la Cristos mântuitorul veselă mă-nchin.

vreau fiecărei ore să-i dau importanţă
cât durează viaţa doar Dumnezeu ştie
când cerul mă acoperă cu albastră nuanţă
soarele mă-ndeamnă să cred în frenezie.

voi stoarce de la timp versatilă substanţă
să pot lăsa în urma mea frumoasă poezie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraca inima mea

nu mai vreau ceaţă şi ploi
nu mai vreau val de ninsori
vreau soare şi iarbă verde
unde dorul meu se pierde

vreau cu tine pe colină
noaptea când e lună plină
vreau ca să-mi aduci în dar
floare de mărgăritar

vreau sărutul să mi-l dai
vreau în braţe să mă ai
vreau să râd cu bucurie
alergând pe o câmpie

vreau şi vreau mereu ceva
săraca inima mea
bate... bate... nu se lasă
încă nu-i vremea de coasă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea lacrimii

E-atâta tristeţe în lume şi-n noi,
Se-adună-n troiene şi urcă la cer;
Se-amestecă norii şi dau în priboi
Cu picuri de gheaţă şi ace de ger.

Şi îngerii strigă-ngroziţi de îngheţ
Şi moartea e moarte când visul nu-i viu;
Iubirea de-ţi cântă, pe ea pune preţ
Când geană pe geană se-aşază-n sicriu.

Şi-opreşte-o din comă şi doar cu-n sărut
Redă-i pulsul tainic, oprit la răscruci!
Ce vară nebună ne-a fost şi-am avut
Grădini suspendate în cuiburi de cuci.

Rădea trandifirul, trifoiul zâmbea,
Zorele albastre pictau dimineţi
Şi inima ta era inima mea
În ele pulsau intangibile vieţi.

Satana pândea într-o floare de tei;
Ce plan diabolic ţesea pentru noi!
Şi când au privit înspre el, ochii mei
Au plâns şi de-atunci se îneacă în ploi.

Tu stai în chilia de-ascet, pedepsit
De propria-ţi voie, călău pentru vis,
Eu lacrima toamnei în mine-am sfinţit
Că nu îmi dai voie să-ţi fiu ce-am promis.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!