Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea vieţii

În timp fără de sfârşit
la marginea vieţii, vise nu sunt,
ci mai degrabă o acceptare-n tăcere
a trecerii în lumea ce nu mai apune.

Lumina cea vestitoare de mugure
ca şi seminţele îngropate nu mor,
ploile între tunete trezesc pământul din somn
şi caută-n câmpii mirosul de pâine.

Iar toţi cei ce caută-n memorie
răscumpărarea sufletului ce învinge
păcatul cu iertare,
îşi pleacă genunchi şi văd mai departe
de orizontul spre care merg.

Tu să nu-mi spui că-ţi pare rău
pentru ce nu ţi s-a întâmplat
când căutai peste tot rodul naşterii,
tot ce-i trecut nu se mai întoarce.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngeri nu mai sunt demult

lumea e plină de inconsecvenţă
dar nimeni nu se lasă convins
şi tot încearcă

ştiu cum fiecare îşi susţine ideea
şi moare cu ea-n braţe
caut să pricep demersul
nu mă dau bătut
dar primesc pe la spate

raţiunea se clatină
adevărul se îngroapă repede
deşi nu e mort

îngeri nu mai sunt demult
defilează cei puternici
cu mâinile-n buzunare
şi nasul pe sus

lumea e ruptă-n bucăţi
care nu se lasă convinse
la unitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morile

Au pornit morile de vânt, macină
făina albă a zilei, e momntul să ştii
că sunt laş, n-am puterea să-ţi spun
că nu te-am iubit, sunt laş,
n-am puterea să recunosc că m-am
culcat cu prietena ta, cu Dulcineea din Toboso.

ce mai vrei să-ţi spun? a, să nu uit,
eu nu sunt din lumea aceasta,
eu sunt un personaj dintr-o carte
pe care ai citit-o în adolescenţă
pe care deja ai uitat-o.

macină morile de vânt, se face ziuă,
dacă muream tânăr aveam o scuză,
aşa, cine să mă mai creadă?
nici sufletul, bietul, care îmi întoarce
spatele, acum e un suflet fără trup,
încotro s-o pornească şi el...

iată-l cum străbate lumea în armură,
moartea e credinciosul
lui scutier.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să prevadă

Lumea-i plină de îndoieli, are multe feţe,
s-a trezit la realitate adâncul din conştiinţe,
dar mulţi privesc fără să participe,
spectacolul se desfăşoară cu uşile închise.

În scorburi am găsit şerpi şi păsări,
am un fior de teamă ascunsă,
păsările oricum zboară, dar şerpii rămân
şi fără precauţie nu-ţi bagi mâinile.

Nimeni nu poate să prevadă
când se schimbă ordinea existentă,
se emit scenarii şi păreri năstruşnice
cu fundamente fără conţinut
care se pierd în tăcere,
la noi tot ce începe nu se mai termină
voinţa e aproape nulă.

Unora ne place mersul cocostârcului
cu pasul rar,
văd lumea dintr-un con de umbre
fără să mă concentrez prea mult
asupra formelor ei de manifestare
care sunt de neînţeles.

Capăt mereu respectul pentru ce a făcut,
trăiesc siguranţa că şi-n viitor
schimbarea forţată a lucrurilor
va lăsa loc şi credinţei omului,
în sentimente şi artă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina la care doresc să ajung

Alerg după cuvinte fugite din poeme,
adun himerele-n căuşul palmelor,
toate vânturile bat dintr-o parte
şi acea parte eşti tu.

Pe întinderi uscate
se surpă nopţile cu arhangheli,
ploile mele sunt pâinea dăruită lor
la masa tăcerilor flămânde.

Lumina la care doresc să ajung
are cerul scăpat de îngeri decăzuţi,
din foişoare conspiralive
privesc cu neîncredere lumea de dincolo.

Mi-am surghiunit păcatele vechi
pe drumul golgotei
nimeni n-o mai face pentru noi
cum Iisus răstignit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robotul cu personalitate

Lumea şi-a tăiat degetele înainte de a-şi da mâna,
acum fiecare priveşte cu suspiciune tot ce se întâmplă
şi nu cedează din părerile proprii.

În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot felul
şi nu spun că este rău sau este bine,
dar nu e ceva care deschide uşile fără cheia potrivită
şi nici oamenii nu se vor trezi din cenuşiul vieţii
mai cinstiţi decât sunt.

Peste tot bântuie mişcarea care răstoarnă obişnuitul,
viermele schimbării care roade trecutul,
grăbeşte schimbarea la faţă a viitorului imediat,
pune pe jar deprinderile împământenite
şi se filtrează esenţa într-un robot cu personalitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii deşertăciunii

Încearcă să cauţi o ieşire,
nimeni nu ţi-o arată unde-i,
sunt plecaţi să-şi smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
şi pe acoperişul său plouă.

Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toţi vor un profit imediat.

Nu ştiu cum se vor descurca,
dar au piaţă destulă
findcă mulţi tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morţii
induce şi ea plăceri necunoscute.

Nu-mi excit simţurile
şi mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduţi
preţul este prea mare,
numai pământul şi cerul îl ştiu.

Oamenii probează pe ei înşişi
cum pot pierde contactul cu lumea
şi devin sclavii deşertăciunii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoaşterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citeşte-mă spune cuvântul
şi totul care te-înconjoară
nu aşteaptă decât o privire curioasă
şi o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care îşi dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care îşi pun mâinile sub pernă
şi sunt oameni care nici măcar nu ştiu ce să facă cu mâinile
citeşte-mă spune cuvântul
dar cine mai are timp
şi cine-i mai aude şoapta?
cititul te fură din lume şi te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu eşti singur
alături de tine sunt eu, povestea
şi poate şi povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungaţi din cetate
pentru că riscăm să îmbolnăvim lumea
noi, cei bolnavi de lectură
putem discerne
putem zări lumina
şi celorlalţi le e teamă de lumină
iar soarele cade sfărâmat în bucăţi pe pământ

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă ceva mai mult

Încearcă ceva mai mult decât să exişti; trăieşte.
Încearcă ceva mai mult decât să atingi; simte.
Încearcă ceva mai mult decât să priveşti; observă.
Încearcă ceva mai mult decât să citeşti;absoarbe.
Încearcă ceva mai mult decât să auzi; ascultă.
Încearcă ceva mai mult decât să asculţi; înţelege.
Încearcă ceva mai mult decât să gândeşti; cercetează.
Încearcă ceva mai mult decât să vorbeşti; spune ceva.

poezie de John H. Rhoades, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!