Pictorial

poetul luptă mereu cu destinul
doar cuvântul este arma lui
transpune în slovă dorul, chinul
şi o ridică pe coama vântului.

poetul este fiul pământului magic
se întruchipează cu lanul de grâu
când este trist când este nostalgic
el ştie să ţină disperarea în frâu.

poetul este o pâine de lumină
o împarte vântul fărâmă cu fărâmă
o sevă dulce creşte în albumină
coşmarele şi agonia le dărâmă.

sunt fericită cu suflet de poet
gânduri boeme le răspândesc discret.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este turlă de cetate

Poetul care-i turlă de cetate,
şi în cetate îşi caută universul,
aprinde zilei focuri mari de astre
şi prin aorta inimii îşi trece versul.

Poetul ce-i stindard gravat în sânge,
nu-şi zămisleşte bustul în senin
ci scormoneşte-n lava ce se scurge
din craterul fatalului destin.

Pentru poetul străfulgerat de viaţă,
ca lama prin carnea unui măr,
nu onomastica statuilor e lege
ci neornamentalul adevăr.

Cu-această grefă de sinceritate
pe cordul lui deschis spre patru zări,
el sapă în tăcerea pietrelor suspectă
tranşee de lumină şi infinite scări.

El nu e spectatorul de serviciu
la un regal de scene-n travesti
ci este curierul unei naţii,
pe-adresa noastră de fiecare zi.

Poetul se ridică la puterea
a milioane de răni nevindecate,
şi pentru toate şi pentru fiecare,
poetul este turlă de cetate.

Şi ca o turlă răstignită-n zare,
pe care piatra începe să o doară,
POETUL este idealul unanim
ce nici nu are voie să mai moară

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri paradisiace

seva vieţii mele creşte în lumină
obsesii, viziuni vânează fericirea
iubirea absolută se scurge-n albumină
senina ca cerul, cum este privirea.

o lume de extazuri de avânturi supreme
se înrădăcinează din fragedă pruncie
pulsaţiile vieţii cu clarităţi boeme
desfată inima îi dau trăinicie.

gânduri se rătăcesc prin lumea largă
timpul le conduce pe drumul către vis
armonii de suflet învaţă să culeagă,
libertate este sub cerul larg deschis.

spre împliniri de vrajă secundele aleargă
oriunde-arunc privirea mă simt în Paradis.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este ghidul nefericiţilor

prin hăţişurile iubirii
nu întinde mâna
nici orbilor
nici surzilor
fără suflet
însetaţi de asprimea cuvintelor

poetul macină absolutul
şi fiecare particulă incandescentă
se aşază pe degetele lui înfrigurate
de aici
exact din punctul acesta sublim
viaţa se scrie fără regret
şi moartea la fel
pumnalul înfipt
pentru a nu ştiu câta oară
devine
clar
o necesitate

poetul nu este ghidul nefericiţilor
prin toate încrengăturile iubirii
şi nici pansament ocazional
poetul are suflet
dacă nu ştiaţi
un suflet care şi-a pierdut demnitatea
în faţa unei singure iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi vinul

Poetul este pur ca vinul
Dar, tot ca el, nu scapă
De ce i-a hărăzit destinul:
Să fie botezat cu apă...

epigramă de Lucian Mănăilescu din ziarul "Viaţa Buzăului" (1 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Ce e poetul pe pământ?!
Asemeni unui muritor de rând,
Când dă de greu, cu sufletul va plânge,
Şi când durerea-n suflet îi ajunge,
La umbra unui vers de jar se-ascunde
Şi litera-pumnal, în plâns şi-ascunde.

El scrie des, cum inima îi bate,
Tăcerile şi le ascunde-n noapte,
În curcubeu ţi-n răsărit se cheamă
Şi-i curg sub pleoape lacrimi de aramă.
El, un poet – mângâietor durerii,
Aşteaptă iarăşi clipa învierii.

Că-i epigramă, proză, poezie,
Doar Dumnezeu de toate astea ştie...
Îndemânare, artă şi nobleţe,
De Sus, la pământeni le sunt alese.

Poetul – imn şi literă divină,
Rămâne-a României rădăcină.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, cum sunt zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Căci prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

numai cine cunoaşte singurătatea
va stăpâni cuvântul
numai cine cunoaşte durerea
va stăpâni timpul
numai cine greşeşte şi recunoaşte
îşi va primi iertarea

nu, nu, aceasta nu este o poezie
şi nici o lecţie de viaţă

este oglinda
în care se priveşte un poet
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dorul?

Ce este dorul?

Dorul, este un fior
Şi mă cuprinde-n amor
Această dulce emoţie
Născută prin incantaţie

Un cântec străvechi
Tulburător pentru urechi,
Un portativ scris complet
Mângâietor pentru suflet

Ce este dorul?

Dorul este o prăpastie
Ce îţi adânceşte chinul
Şi deşi cu trup de bestie
E îndulcitor veninul

Dorul vrea să se adape
Însetat stând în amonte
Şi se târăşte ca un şarpe
Prin gânduri împădurite

Ce este dorul?

Dorul este o fotografie
Accesată cu un click în minte
Cea mai avansată tehnologie
Care nu se vede, dar se simte

Şi de fapt e doar un gând
Ce a prins contur şi formă,
Diamant preţios, plăpând
Dragoste cu aromă.

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (11 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

poet

Poetul este un mesager divin care eternizează cuvântul.

definiţie aforistică de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

Sculptez cuvântul
şi mă pregătesc să devin poetul
din faţa ferestrei tale
femeie.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul
este un ochi al Universului
ce vede dincolo de porţile efemere
ale Timpului;
un fluviu de patimi
ce se revarsă cu putere
în Marea de Vieţi
şi, răscolindu-i adâncurile,
aduce la lumină
diamantele ascunse ale fanteziei.

El ciopleşte, în versuri,
vibraşiile sufletului:
le şlefuieşte,
le dă un chip
si-l aşază pe un soclu,
intr-o carte deschisă.

Poetul are harul Destinului:
nu speră,
nu disperă,
nu se miră...

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Într-o lume nebună
Cu ai groazei fiori,
Doar poetul adună-
Roua nopţii în zori!

El vecia priveşte
Şi o-mbracă-n culori,
Căci din ea plăsmuieşte-
Universuri cu sori!

Sau adâncu-l sondează
Coborând în abisuri,
Când în el lăcrimează-
Ruinatele visuri!

Dumnezeu îl iubeşte
Dându-i gânduri şi verb,
Şi în taină-i vorbeşte-
De-i bătrân, ori imberb!

El, poetul, e-o lume-
Surâsul lui Venus... din spume!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Printre mâncăi ce huzuresc sub soare,
Căci nu-i umbreşte gândul sau cuvântul,
Poetul e o trestie gânditoare;
Adică e flămând de-l bate vântul.

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi poezia

De vrei să scrii poezie
Îmbracă norii în soare
Şi cu cânt de ciocarlie
Dă speranţelor culoare

De-ţi doreşti un vals cu rima
Cuprinde în braţe dorul
Şi caută-n suflet clima
Dată doar de Creatorul.

Dar nu crede în himere
Poet al deşertăciunii,
Cu versul nu faci avere,
Însă urci pe bolta lunii.

Iar de vrei nemărginirea
Scrie doar ce simţi în suflet
Nu-ţi minţi închipuirea
Cu vorbele altui cuget.

Poezia e candoare
Bunătate şi iubire
Sau e geamătul ce doare
Pentru-a vieţii irosire.

Iar poetul este farul
Care arde-a nebunie
Scriind versu-n care harul
Se transformă-n poezie!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!