Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Ce e poetul pe pământ?!
Asemeni unui muritor de rând,
Când dă de greu, cu sufletul va plânge,
Şi când durerea-n suflet îi ajunge,
La umbra unui vers de jar se-ascunde
Şi litera-pumnal, în plâns şi-ascunde.

El scrie des, cum inima îi bate,
Tăcerile şi le ascunde-n noapte,
În curcubeu ţi-n răsărit se cheamă
Şi-i curg sub pleoape lacrimi de aramă.
El, un poet – mângâietor durerii,
Aşteaptă iarăşi clipa învierii.

Că-i epigramă, proză, poezie,
Doar Dumnezeu de toate astea ştie...
Îndemânare, artă şi nobleţe,
De Sus, la pământeni le sunt alese.

Poetul – imn şi literă divină,
Rămâne-a României rădăcină.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titlul meu fără cuvinte

Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.

Iubirea mea, şi cine va să ştie
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conţinut când ţi-l voi spune...

Secret, fără cuvinte, pe muteşte?
Poetul nu mai scrie când iubeşte.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi este Ziua poeziei

Poetul are un statut
Statornicit de-o veşnicie:
El scrie când nu-i cunoscut
Şi-i cunoscut când nu mai scrie.

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Profund şi vast ca un Atlantic
El nu se-ncurcă-n prozodie:
De cum a început să scrie,
A scris în chilometru antic.

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părere poetică

Poetul are un statut
Valabil de o veşnicie:
El scrie când nu-i cunoscut
Şi-i cunoscut când nu mai scrie.

paradox epigramatic de Vasile Larco din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua poeziei

Poetul are un statut,
Statornicit de-o veşnicie:
El scrie când nu-i cunoscut
Şi-i cunoscut când nu mai scrie.

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă

Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...

Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...

A-nghiţit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
şi totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...

Joc în soliloc.
Calfa scrie alfa.
Mama scrie gama.
Doi copii scriu pi.

Hîrtie, sicrie...
Scrie, scrie, scrie...

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

e o fiinţă iubită de zei
uneori e chiar un zeu
umblă cu versuri în gură
scrie şi iubeşte
iubeşte ce scrie
câte
odată apucă să trăiască
viaţa lui boemă dusă
- n sărăcie cruntă
e magnific în tot ce scrie
poezia trans
formă universul în magie
adună grămezi de poezie
scrie pentru toana ta, cititorule

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poetul

cu cartea de lacrimi
care scoate un scâncet
la fiecare pagină citită
ca o formulă de matematică

tu eşti poetul care a scos
cartea care-ţi creşte
un gol în inimă

tu eşti poetul care scrie
despre singurătatea iubirilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele hibernale

Poetul nu scrie!
Poetul INSPIRĂ!
Eu nu pot
şi nici nu îmi dă voie
respiraţia să folosesc în ceea ce scriu
cuvinte ca "oval" "curcubeu" "corb,"
"lacustre""somnoroase".....
Toate cuvintele pe care le-au folosit
respiraţiile noastre
sunt indicii către cuvintele noi
către cuvinte hibernale!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi poezia (paradox)

Trudeşte să scrie bine,
Din suflet ce e bun să dea,
Dar tot el, fără ruşine,
Bagă... "picioarele" în ea.

epigramă de Paul Constantin (6 septembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interesant este că nu poetul se face să nu mai scrie, ci cititorul îl face să nu mai scrie, din lipsa lui de imaginaţie înfloritoare.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poetul

Gestionar de vise, rebel al condiţiei umane,
Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,
Are cel mai frumos rost ce poate să emane
Din doru-i nemărginit şi-o ispită adâncă.

Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,
Înalţă perle de gând în zboruri asumate,
Le transcende-n sacrificiul atemporal,
După o existenţă de tăceri nestemate.

Învinovăţit de iubiri perpetuum mobile,
Numai poetul scrie cu raze de lună
Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile
Pe care le nemureşte-nainte s-apună.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poetul
se sinucide într-un poem
începe să-l scrie şi
la ultimul vers
se răzgândeşte
prea târziu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoţii
să citească şi să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este ghidul nefericiţilor

prin hăţişurile iubirii
nu întinde mâna
nici orbilor
nici surzilor
fără suflet
însetaţi de asprimea cuvintelor

poetul macină absolutul
şi fiecare particulă incandescentă
se aşază pe degetele lui înfrigurate
de aici
exact din punctul acesta sublim
viaţa se scrie fără regret
şi moartea la fel
pumnalul înfipt
pentru a nu ştiu câta oară
devine
clar
o necesitate

poetul nu este ghidul nefericiţilor
prin toate încrengăturile iubirii
şi nici pansament ocazional
poetul are suflet
dacă nu ştiaţi
un suflet care şi-a pierdut demnitatea
în faţa unei singure iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul Abruda

te culc la pământ să asculţi
râmele cum vociferează
mă mir
cum unii prezentatori de teve cu buza în stază
se tăvălesc pe mochete aproape
plate (?!) - a
cuzând, acuzând lovituri
cauzatoare de moarte şi nu
numai a
bruda e poetul care vă scrie
despre toate acestea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!