Prin cartier

am atins cu degetul cartierul copilăriei
şi jocurile
au început să cadă în şir indian
sau ca un vârtej neştiut
de pe harta principiilor curate
la marginea mesei stăteam
aproape matură
şi le prindeam
le prindeam
râdeam plângeam
nu puteam
să ştiu de câte ori timpul mi-a aruncat oase
peste fiecare joc
nejucat
peste fiecare filă ilizibil scrisă
de viaţă
plângeam râdeam
nu puteam
nu puteam

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu plângeam... şi tu râdeai...

Visam la tine zi şi noapte
Vroiam doar să te simt aproape
De lumea mea departe tu erai
Şi eu plângeam... şi tu râdeai...

În somn vedeam cum sărutai pe alta
Când mă trezeam eu sfidam soarta
Credeam că mă iubeşti, aşa spuneai
Dar eu plângeam... şi tu râdeai...

Azi eu pe tine nu te vreau aproape
Am înţeles, vei fi mereu departe
Domol s-a dus vremea, iubire
Cand eu plângeam şi tu râdeai de mine

Să-ţi aminteşti cu dor şi cu ruşine
Râdeai de-o inimă ce te-a iubit pe tine
C-am să te-aştept veşnic, aşa credeai
Dar eu râdeam... şi tu plângeai...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ea

ea plângea ea pentru ea
eu plângeam ea pentru ea
tu plângeai ea pentru ea
cine plângea nu ştia (?!)
de ce plângeam pentru ea

atunci să modificăm:

pentru ea

ea râdea ea pentru ea
eu râdeam ea pentru ea
tu râdeai ea pentru ea
cine râdea nu ştia (?!)
de ce râdeam pentru ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu puteam să-nţeleg

Nu puteam să-nţeleg cum stă osul sub carne,
ce blestem îl apasă să suporte tăcut
îndurând umilinţa unui melc fără coarne
târâtor anevoie printr-un veac prefăcut
Nu puteam să-nţeleg de ce doare plutirea
ca o cruntă tortură născocită de popi,
ca o rană sărată, ca un gol, ca psaltirea
recitită-n răstimpuri de eretici miopi
Nu puteam să-nţeleg câte ceruri există
şi de ce fiecare nu îl are pe-al său
chiar de-ar fi să măsoare numai cât o batistă
năclăită de stele ca un geam de hublou
Nu puteam să-nţeleg care far mă încape
ca o haină lălâie şi din care ocean
vreo armadă de vise şi-ar croi peste ape
drumuri lungi către mine, s-acosteze în van
Nu puteam să-nţeleg de ce cântă copacii
sunt viori sau sunt arbori şi cum fabrică flori,
lemn de cruci, de corăbii, de ce-i tulbură macii
când răsar printre iarbă pe sub ei, trecători
Nu puteam să-nţeleg care umbră mă muşcă
pe furiş de călcâie sau ce câine dalmat
îmi adulmecă urma, presărând praf de puşcă
pân' la portul din mine unde zac exilat.

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele zile a fost distractiv să zbor. Mă puteam avânta peste acoperişuri şi copaci, sau puteam întâlni un tren şi valurile mărilor. Cerul întreg îmi aparţinea. Acum există atât de multe regulamente... Cerul este aglomerat. Toată distracţia a dispărut.

citat din Katherine Stinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debra Barone: Mi se pare absolut minunat, Robert. Întotdeauna am spus că eşti chipeş.
Raymond Barone: Şi apoi râdeam şi râdeam şi râdeam.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteam să-mi pun o dorinţă şi să o transform în sânge şi oase. Asta cum i s-ar părea? Aveam gheaţă în vene; eram mai rece şi mai distantă decât o planetă întunecată şi lipsită de soare. Dacă asta voia, în acest caz puteam fi femeia perfectă pentru el.

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce joc, Doamne! ce joc!

forme geometrice haotic lăsate să cadă
în centrul unui creier pe care-l poartă omul
iubire şi ură
bucurie şi tristeţe
flux reflux
şi pasărea care pluteşte deasupra umbrelor
acoperindu-le neîncetat
cu viaţă

rostogolite de ape
pietrele intră în joc
odată cu umbra Mâinilor Tale
în deplină rugăciune care,
îţi slăveşte Numele

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silfidele

Mă culcai pe câmp de coasă,
Zânele să mă descoasă...
Când râdeam şi când plângeam,
Foc de chiote spărgeam.
Viaţa mea de doruri grele,
Scapără-ntr-un joc de iele...
Jocul morţii, joc de foc
Să ne fie cu noroc...
Am ajuns, n-aş fi ajuns,
Mire-n codru nepătruns;
Ziua adormită-n noapte,
Miroase a sân de şoapte,
Hora visurilor mele,
Tropotea pe drum de stele...
Şi eu care-am adormit,
Cu Silfidele-n cuţit...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării cu lacrimi şi cu libertate

Femeile au fost în viaţa mea
Ca jucăriile-n copilărie;
Ce mult plângeam pentru a le avea
Şi-avându-le, plângeam de bucurie...

Apoi plângeam când una se strica
Sau când loveam o alta, din greşeală,
Când le pierdeam sau mi le confisca
Mama, cerându-mi aspru socoteală

Pentru năzbâtii... Doamne, iar plângeam,
Plângeam la fel când îmi erau furate,
Şi tot în lacrimi ştiu că adormeam
Şi mă trezeam în lacrimi, din păcate.

Iar de femei am plâns la fel de des,
Cu doar o diferenţă, alta nu-i,
Că jucăriile-mi nu şi-au ales
Un alt copil, să fie ale lui.

Femeile sunt, unele sau toate,
Un fel de jucării cu... libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim despre fapte, şi totuşi faptele există doar parţial pentru noi, dacă nu sunt repetate şi recreate prin intermediul emoţiilor, gândurilor şi sentimentelor. Mie mi se pare că nu existăm cu adevărat, sau că existăm numai pe jumatate, pentru că nu ne puteam înţelege pe de-a-ntregul pe noi înşine şi nu puteam comunica cu lumea la nivel imaginar, din pricină că inventivitatea noastră servise unui joc politic.

Azar Nafisi în Citind Lolita în Teheran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia

sunt insomnia propriului timp
chiar dacă
ilizibil fiind
sau poate chiar inexistent
lasă urme de ceară
pe crucea numelui meu
în care
literele alcătuiesc
geometria unui spin

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârziere

Eram sa iubesc
Dar vântul m-a prins desculţ de buze
Şi m-a purtat intr-o alta limba
Analogic.

am dat din mâini cui a dorit.
Nu a venit nimeni sa le spele de lapte,
De pene, de lut.
Aşa puteam sa zbor in doi
Pe sub tâmplele curcubeului ori nu puteam?

Eram sa mor
Dar dragostea m-a prins cu un sărut de palma infinitului
Câteodată ceata vorbeşte cu norii
Câteodată raiul o asculta
Câteodată aştept cu toporaşi iarna in soare.

Eram printre ere,
Ce altceva puteam fi?

poezie de Robert Coman din Proprie (18 august 2022)
Adăugat de Robert Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea
Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare
Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă

Am tot colindat
nestatornic
de la ştiinţele juridice
la politică
şi filozofie
cu popasuri
la poezie
şi aforisme,
acesta fiind
marele meu
păcat.
Puteam să-l evit?
Şi dacă puteam
trebuia?
Aş fi câştigat
ceva,
dar ceva
aş fi pierdut.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!