Insomnia

sunt insomnia propriului timp
chiar dacă
ilizibil fiind
sau poate chiar inexistent
lasă urme de ceară
pe crucea numelui meu
în care
literele alcătuiesc
geometria unui spin

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vin acasă, mamă!"

mi-a spus copilul apoi
a plecat
anul acesta, pe douăzeci şi şapte noiembrie
este al şaisprezecelea an în care
vârsta lui a rămas neatinsă
eu număr în continuare vârstele chiar dacă
de acolo, din cer, el
îmi spune să tac în plânsul meu,
cu iubire

(ar fi împlinit 28 de ani Andrei Cristian dar,...)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un timp al nimănui

Din celulele secundei
luminează
un timp al nimănui
oricând poţi întinde braţul stâng
să cuprinzi bătaia lunii prin halou cu cerul
soarele nu iartă nu bate
arde luminează înviază sau ucide fără milă
toate celulele secundei răsăritului
din noi

mai rămâne ceva ilizibil care
pentru noi
este foarte important să cuprindem
în propria bătaie cu secunda
acel ritm pe care
nimeni din rădăcini
nu l-a apucat
l-a trăit cu patimă şi durere
cu patimă şi bucurie
cu lacrimă în plâns sau în hohotul clovnului
sinele atât de ascuns printre noi
în noi
un sine unitar pe care
încercăm să-l definim
definindu-ne

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vipera calmă a clipei

în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie

la început de an totul pare de neatins
curajul încropeşte poveşti
şi ei
stau cuminţi sub covoarele de iarbă veştedă

numărăm cuvintele lor

ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă

înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porţile unui alt timp

inexistent timp

ca o formă de metal care
ne absoarbe în lucirea lui
apoi ne reconturează

alchimii nenumărate se împletesc
în aceeaşi mişcare
a unei pete metalice
în care carbonul
capătă coduri neînchipuit de frumoase
imposibil de dezlegat

dar

se deschid porţi prin vipera calmă a clipei
în care noi
trăim retrăim la nesfârşit
copilăriile

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cartier

am atins cu degetul cartierul copilăriei
şi jocurile
au început să cadă în şir indian
sau ca un vârtej neştiut
de pe harta principiilor curate
la marginea mesei stăteam
aproape matură
şi le prindeam
le prindeam
râdeam plângeam
nu puteam
să ştiu de câte ori timpul mi-a aruncat oase
peste fiecare joc
nejucat
peste fiecare filă ilizibil scrisă
de viaţă
plângeam râdeam
nu puteam
nu puteam

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi chiar şi acum, după atâtea fraze, identitatea mea, a enigmaticului Mircea Cărtărescu - bărbat/femeie, latin/slav, oriental/occidental - nu-ţi este decât foarte vag familiară. Deschide însă cartea mea cu copertă cărămizie, în ciuda numelui de pe ea: abia atunci (asemenea numelui unui nou-născut, asemenea numelui ştiinţific pus pentru prima dată unui fluture nou descoperit) numele meu ţi se va deschide şi el va începe să însemne, poate, ceva pentru tine.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină te-ai născut

În primăvară
te-ai născut
lumină
boboc de floare
picurând
în zâmbet
parfumul numelui
ce-avea
să-ţi cânte
întreaga viaţă
-n colb de stea
arzând
vei stinge dor
în unda clară
te vei întoarce
rădăcină
vei readuce-n prag
de primăvară
seninul zilei,
verde crud în gând...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oarbă o simt

de multă
vreme
nu mai dialoghez
cu
singurătatea
o accept

nu e mare deosebire
între o soră tăcută
sau agresivă
şi ea

cuminte

se aşează
la braţul meu
oarbă o simt
şi pe ea
când
între noi
un colţ de azimă
îşi întinde braţele
ca o
binecuvântare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă un om este împovărat de putere sau de bucură de ea, chiar dacă se simte subjugat sau eliberat de responsabilităţi, chiar dacă este influenţat de alţi oameni ori de forţe exterioare sau el este cel care influenţează – asta ţine de esenţa unui conducător.

Theodore H. White în Crearea preşedintelui (1960)
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă întrebai mirat de ce mai scriu
ţi-am atins firele de argint vreme de douăzeci şi şapte de ani apoi
în tăcere
am început iar şi iar să împing câteva litere către tine
ai întors spatele şi ai plecat
n-am plâns pentru că litere au devenit pietre au luat culori cu nuanţe diferite
mi-am închipuit că ridic un munte de răbdare
poate că jumătate e frustrare
tac şi acum rostind numai pe tastatură literele
tot prind culoare iar tu
tot plecat tot plecat...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci vârfuri

oglinda îmi spune
că totul e fals.
fericirea-i pocalul
dintr-un ritm fără dans.

statică formă îmi sunt.
mă plec în faţa naturii,
în plin de Prier.
pe asfalt, din mocirlă,
se ridică o stea.

întunericul sperie.

cinci vârfuri ating gândul.
versul se strânge în mine.
e mic. e un fetus.

creşte.
se naşte
sau renaşte în filă?

am uitat ce sunt.
pocnet sau milă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Priveşti acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauţi...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găseşti
fărâma de prietenie
agăţată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Singurătatea orbului
s-a umplut de cuvinte

lemnul glăsuie în graiul teiului
pasărea
aripa şi-o lasă pe tâmpla lui
în graiul legănării
vântul îi atinge fruntea
şi naşte frunze

numai el, orbul,
ştie
din care anotimp vin toate
pentru că tâmpla lui
a devenit demult
un râu o cărare
o mişcare a viului
prin viu adulmecând
imaginea

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce joc, Doamne! ce joc!

forme geometrice haotic lăsate să cadă
în centrul unui creier pe care-l poartă omul
iubire şi ură
bucurie şi tristeţe
flux reflux
şi pasărea care pluteşte deasupra umbrelor
acoperindu-le neîncetat
cu viaţă

rostogolite de ape
pietrele intră în joc
odată cu umbra Mâinilor Tale
în deplină rugăciune care,
îţi slăveşte Numele

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncând noroi pe perete, chiar dacă nu se lipeşte, lasă urme.

proverbe arabe
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu intri în alt om, Anna!

mâna ei aşterne pe masă ierbare
frunzarele pline

cărţile de medicină groase ale mamei
sunt pline de frunze
plante şi gânduri răsfirate
printre literele care descriu afecţiuni

câte încap într-un om, mamă?
multe, Anna, multe încap
şi sunt rafturi întregi de puncte iubitoare
puncte fierbinţi
puncte dureroase
amintiri prezent...

să nu intri în alt om, Anna!

ameţeşti te rătăceşti
printre mormane de gesturi neîmplinite
te deformează puţin sau mai mult

să nu intri în alt om, Anna, nicicând!
te ascult, mamă, te ascult!

şi-am intrat mai târziu în mine
m-am rătăcit printre cuvinte

mâna mamei adună ierbarele de pe masa gândurilor
răsfiră frunzele toamnei
apoi mă naşte iar

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!