Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre şi verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzeşte cugetările mele reci,
atunci când nimicul pluteşte la suprafaţa zilei
şi zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migraţie de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

şi uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina moale

moneda are un profil ambiguu
geamul clarvăzător nu mi te arată
undeva o exprimare tropoteşte torenţial acoperind lumina
întunecând inima
goana de nori lungi ajung secundele din urmă
storcându-le lacrimi
literele ies din talciocul cuvintelor
şi rămân cioburi nedescifrate
minutele uscate îşi pierd luciul
în care îţi căzuse umbra
pipăi gustul vătămat de răgazul prin verde
e tot mai puţin gândul alb
din care sunt decupată
sunt în neauzul paşilor tăi
într-un vârf de săgeată
libertatea lâncezeşte într-o lumină moale cu paşi nesiguri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării cu lacrimi şi cu libertate

Femeile au fost în viaţa mea
Ca jucăriile-n copilărie;
Ce mult plângeam pentru a le avea
Şi-avându-le, plângeam de bucurie...

Apoi plângeam când una se strica
Sau când loveam o alta, din greşeală,
Când le pierdeam sau mi le confisca
Mama, cerându-mi aspru socoteală

Pentru năzbâtii... Doamne, iar plângeam,
Plângeam la fel când îmi erau furate,
Şi tot în lacrimi ştiu că adormeam
Şi mă trezeam în lacrimi, din păcate.

Iar de femei am plâns la fel de des,
Cu doar o diferenţă, alta nu-i,
Că jucăriile-mi nu şi-au ales
Un alt copil, să fie ale lui.

Femeile sunt, unele sau toate,
Un fel de jucării cu... libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia în sensul rău e un fel de gelozie, iar în sensul bun un alt fel de admiraţie.

aforism de David Boia (16 februarie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfa

o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele îşi recompune liniştea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineţii
formând cuvinte neîntrebate

cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanţe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neştire
trecute prin mizerii din scamele lumii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intenţiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neaşteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
şi-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieşite din calamitate.
aceeaşi care înfloreşte la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
şi secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minute albe

la marginea cuvintelor armonia se topeşte ca o ceară,
săbii de ceaţă discreditează minutele căzute-n visare,
literele îşi storc ideile pân' la epuizare.

stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-şi ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.

căi şi ceruri divine s-au retras cu foşnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.

minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculţe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.

albastrul îşi marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşiram timpul

deşiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.

eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ţi zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâştigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.

cuvintele au ţesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde şi oarbe
şi-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

s-a născut o mirare
în cutele cămăşii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colţuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereţii într-o gravitaţie sigură.
din cuburi de gheaţă sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulceşte cafeaua.
iadul şi raiul au aceeaşi tărie de împietrire şi despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenuşă o trezire adormită din existenţă,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deşteptând elegii eterne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut dintr-un tată sifilitic. Din cauza bolii a orbit (când m-a conceput era deja orb), iar când aveam 2-3 ani a paralizat. Dar paralizia şi cecitatea aveau printre alte urmări pe aceea că nu putea, ca toată lumea, să urineze la toaletă... Urina în faţa mea, sub o pătură cu care, orb fiind, nu se acoperea prea bine. Ochii îi deveneau aproape albi; aveau atunci o expresie rătăcită, fără alt obiect decât o lume pe care doar el o vedea. Or, pentru mine, imaginea acelor ochi albi se leagă de imaginea ouălor; iar dacă, în cursul povestirii, vorbesc de ochi sau de ouă, de obicei apare şi urina.

Georges Bataille în Istoria ochiului (1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprenta verde

amprenta aceea verde, rămasă în aer,
măsoară şi acum gândul prelungit până acolo.

lumina dezacordată de cuvintele lipsă,
ambiguitatea înţelesului
şi fantasmele solitare bântuie-n ceaţă.

porţia de visare e împărţită pe bucăţele,
o porţie e pentru spaţiul albastru,
alta e pentru timpul ce fuge,
peste prag trece porţia cu ultimele raze ale lunii august
şi cu înţepenirea pasului ce urca în spirală.
restul sunt incendieri fărâmiţate în orele ce zac în umbra tăcerii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!