Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!